Și dezvoltatorii, și cumpărătorii de apartamente susțin la unison că fac, vând și cumpără locuri de parcare; Atunci de ce se mai gândesc unii primari să le facă obligatorii? Care e realitatea din piața imobiliară a parcărilor bucureștene
Să ai un loc de parcare în București echivalează cu a-l prinde pe Dumnezeu de un picior. Sigur, piciorul lui Dumnezeu s-a cam scumpit de anul ăsta (taxa anuală percepută de primării pentru un loc de parcare de reședință a crescut de la 40 de lei la 600 de lei), dar chiar și așa e mai bine decât să nu știi unde-ți vei parca mașina la noapte.
Evidențele destul de străvezii ale autorităților arată că e o criză de locuri de parcare în toate marile orașe ale țării, căci sunt doar 1,2 milioane de parcări publice la peste 9 milioane de mașini înmatriculate (și câte or mai fi înscrise în Bulgaria...). Bucureștiul stă cel mai bine, dar și cel mai prost în același timp - dacă e posibil așa ceva, și iată că este - cu peste 300.000 de locuri de parcare publice (adică făcute de primării, pe domeniul public) dar și cu cel mai mare număr de mașini înmatriculate – 1,2 milioane – care se bat pe aceste locuri. Un calcul simplu arată că 4 din 5 mașini nu au loc de parcare legal, și așa avem o explicație clară a modului în care arată trotuarele noastre și, pe alocuri, chiar spațiile verzi.
Totuși, pe lângă aceste locuri de parcare publice există și un număr necunoscut de parcări de reședință private, amenajate de dezvoltatorii imobiliari în ultimii 30 de ani. Sau măcar din 2006 încoace, de când Consiliul General al Municipiului București a dat Hotărârea 66, prin care obligă fiecare dezvoltator imobiliar să amenajeze câte un loc de parcare la fiecare apartament construit, plus încă 20% pentru vizitatori.
Hotărârea care reglementează câte locuri de parcare trebuie să aibă un bloc nou construit în București, după 2006, se bazează de fapt pe o Hotărâre de Guvern din 1996 și spune că dezvoltatorii sunt obligați să construiască câte un loc de parcare pentru fiecare apartament cu suprafața de până în 100 de mp și câte două locuri pentru apartamentele mai mari, plus 20% locuri pentru vizitatori. Hotărârea poate fi citită aici.
Locurile de parcare trebuie amenajate tot pe parcela deținută de dezvoltator, deși există derogări care spun că prin închiriere sau diverse înțelegeri cu vecinii, dezvoltatorii pot amenaja parcări și adiacente parcelei proprii.
Pentru clădiri care au alte funcțiuni decât locuințe (școli, birouri, spații comerciale), se va construi câte un loc de parcare la fiecare 60 de mp construiți, și chiar un loc la fiecare 20 de mp în cazul spațiilor comerciale. De aia găsiți întotdeana loc de parcare la supermarket ;)
Ce se întâmplă dacă nu se fac în realitate locurile de parcare proiectate pe hârtie? Tot pe hârtie, HCGMB zice că dezvoltatorul e pasibil de o amendă de 10.000 de euro pentru fiecare loc de parcare nerealizat, dar această penalizare se aplică numai pentru 20% din locurile nerealizate. Cu alte cuvinte, un dezvoltator poate să nu facă 80% din parcările la care era obligat, dar amenda va fi doar pentru 20% din cele 80%. La cât a ajuns să coste un loc de parcare acum, practic e mai rentabil să plătești la primărie o amendă pentru nerealizarea a 20% din locuri, decât să investești ca să le faci pe toate.
În realitate lucrurile nu stau nici măcar ca pe hârtie. Există numeroase situații semnalate public despre modul în care unii dezvoltatori manipulează lucrurile ca să dea bine la poză, respectiv la momentul recepției. Bine, și comisiilor de recepție le cam place să se lase păcălite.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a declarat recent că ar exista chiar o metodă de înșelare a comisiilor de recepție, prin mutarea parcărilor de tip Klaus (supraetajate) de la o investiție la alta, și după finalizarea recepției parcarea e demontată și mutată la altă clădire: „Este o recepție care a fost făcută în anul 2018, pentru 60 de locuri de parcare, într-adevăr, în sistem Klaus. E acel sistem care poate fi supraetajat, sunt parcările supraetajate din metal. Din păcate, acest sistem a fost folosit de multe ori, într-un fel negativ, adică la recepție există acest sistem Klaus, după care se mută în altă locație. Nu știu dacă e și cazul în acea locație, probabil că este. Dacă nu mai există sistemul Klaus, vom merge cu poliția locală, cu disciplina în construcții, să vedem dacă respectă, și să le dăm amendă.”.
În sectorul 1 au intrat și procurorii pe fir, căci 23 de dezvoltatori imobiliari ar fi înșelat autoritățile la numărul de parcări (ne)făcute.
În fine, de asta se pare că în sectorul 6 există această inițiativă, de a condiționa cumpărarea apartamentului de locul de parcare aferent. Ai-n-ai mașină, ar fi musai să-ți cumperi și loc de parcare. Probabil că nu știi acum, dar sigur o să vrei să-ți iei mașină la un moment dat, e în firea lucrurilor. Această inițiativă locală nu e împărtășită și de Primăria Capitalei, care s-a grăbit să nege că ar avea așa ceva în plan, deși nu se grăbește nici să implementeze odată strategia aia de parcare care ar face un pic de ordine în haosul urban al Capitalei.
Dar să presupunem că majoritatea dezvoltatorilor sunt corecți, respectă legea și fac toate locurile de parcare la care sunt obligați. Oricum nu există date publice care să arate nici câte astfel de locuri s-au construit din 2006 încoace, nici care a fost cuantumul amenzilor date pentru nerespectarea HCGMB 66/2006, bani care ar fi trebuit folosiți de primării ca să construiască, ați ghicit, parcări în locul celor neconstruite de dezvoltatorii privați.
Din discuțiile purtate cu o seamă de dezvoltatori, aflați la un Târg imobiliar organizat la București luna trecută, reiese că toți respectă cu religiozitate legile, amenajează suficiente locuri de parcare și chiar reușesc să le vândă dacă nu 100% atunci măcar 80%.
Amalia Bădescu, drector de marketing la Aqua City, un complex rezidențial nou din Giulești, spune că „80% dintre oamenii care cumpără apartamente de la noi cumpără și un loc de parcare, fără să fie condiționați de primărie. Deja proiectul nostru este făcut cu câte două locuri de parcare pentru fiecare apartament”.
Un loc de parcare în Aqua City costă 12.800 de euro în subteran și 8.600 de euro la suprafață. Un apartament cu 2 camere costă 80.000 de euro.
Răzvan Mărgescu, administrator la Panorama City, un complex tot din sectorul 6, spune că fiecare din cele 360 de unități din complex (garsoniere, apartamente cu 2 si 3 camere), beneficiază de un loc de parcare asociat, iar ansamblul mai are alte 80 de locuri de parcare destinate vizitatorilor.
Prețul unui loc de parcare, la achiziția apartamentului, variază între 6.900 euro, la exterior, și 9.300 euro, la demisol. Cine se mai gândește și vrea să-și cumpere locul de parcare mai târziu, îl ia mai scump cu o treime (9.000 de euro exterior/12.000 de euro demisol). Locurile de parcare pot fi și închiriate, cu 60-90 de euro/lună.
„Noi suntem pro regulă, să mai stârpim golănia din piață. În plus, amenajarea de locuri de parcare în jurul clădirilor le distanțează și contribuie la obținerea unui spațiu în care se poate respira”, e de părere Mărgescu, întrebat dacă susține ideea primăriei sectorului 6 de a condiționa vânzarea apartamentului de cumpărarea locului de parcare.
Reprezentantul Natrom, un dezvoltaror care construiește Moșilor Boutique și Justiției 57, două blocuri în inima orașului, susține că „de câteva luni deja dezvoltatorii le cer clienților care spun că nu doresc parcare, o declarație notarială în acest sens”. Cu dovada asta el spune că dezvoltatorul se pune la adăpost pentru cazul în care primăria schimbă regulile mai târziu, dar este extrem de iritat de întrebarea privind cât costă un loc de parcare.
Aflăm, totuși, că un loc de parcare în subsolul unuia dintre blocurile construite de Natrom costă 20.000 de euro, iar un apartament între 140.000 și 385.000 de euro.
Dacă nu iritată, măcar suspicioasă (dar de ce ne interesază?!), se arată Anca Munteanu, om de marketing la Luxuria Residence – Bd. Expoziției, când e întrebată de prețul unui loc de parcare. 17.000 de euro costă un loc de parcare subteran și Munteanu susține că „100% dintre cumpărători aleg și loc de parcare când cumpără apartamentul, ba unii au nevoie chiar de două sau trei locuri, pentru că au mai multe mașini”.
Există un loc unde nu e așa bătaia peștelui pe locuri de parcare – Mamaia - deși la cât de aglomerată e stațiunea aia vara și la cât a făcut primăria taxa de parcare pe oră ar trebui să fie. Reprezentanta dezvoltatorului Mamaia Axxos spune că doar 30% dintre cumpărători aleg și loc de parcare când cumpără aprtamentul.
Revenind în București, cele mai ieftine locuri de parcare par să fie cele de la Sudrezidential.ro, cu prețuri între 2.500 și 7.000 de euro bucata.
Cei de la Envogue Residence – Iuliu Maniu spun că majoritatea celor care cumpără apartamente cu 2 camere în complex cumpără și loc de parcare, care costă între 8.000 și 12.000 de euro fiecare.
Elena Bucur, om de marketing la Elements by the Lake – un complex dezvoltat pe malul lacului Străulești – crede că nu e chiar OK să obligi cumpărătorul să-și ia și loc de parcare odată cu apartamentul. „Sunt și oameni care nu au mașină și nu pot fi obligați să cumpere loc de parcare, dar avem oameni care cumpără și 2-3 locuri e parcare pentru că au nevoie și astfel se dau toate cele 82 de locuri amenajate la cele 69 de apartamente. 90% dintre cei care au achiziționat deja apartamente au luat și loc de parcare”.
Un loc de parcare la subsol costă 15.000 de euro+TVA, iar un apartament cu 2-3 camere – 95.000-145.000 de euro
Popa Costel, celebrul agent imobiliar al cărui chip poate fi văzut pe multe panouri publicitare din oraș, e de părere că intenția Primăriei sectorului 6, dacă ar fi concretizată, ar fi bună, chiar dacă unii dezvoltatori nu sunt așa de încântați de ea. El spune că locuiește de mulți ani în Otopeni și că acolo există deja obligativitatea ca dezvoltatorul imobiliar să construiască câte două locuri de parcare pentru fiecare apartament, bașca locuri de joacă sau grădinițe, la dezvoltările mai mari de 5000 de mp.
„La început sigur că dezvoltatorii nu sunt de acord, că zic că nu mai ies la vopsea, cum spun ei, dar își scot ei cheltuielile, n-aveți grijă”, e de părere și Florin Neagu, consilier local în Otopeni.
Un alt agent imobiliar, care a dorit să-și păstreze anonimatul, avansează, însă, și o altă teorie a locurilor de parcare. El spune că „Amenajarea unui loc de parcare înseamnă de fapt niște cheltuieli pe care oricum constructorul le face pentru clădirea respectivă, iar în realitate un dezvoltator face parcarea cu 5.000 de euro și o dă cu 10.000. Dacă vedeți parcări mai scumpe înseamnă că acolo e nesimțire. În plus, dacă legislația tot îl obligă să facă cel puțin un loc de parcare la fiecare apartament, de ce nu îl include în prețul apartamentului, că el tot a făcut această investiție per apartament, de ce le vinde separat? Ar trebui ca locul de parcare să vină gratis cu apartamentul”. Aceași voce susține că nu ar ajuta cu nimic încă o reglementare a primăriei, căci oricum „piața imobiliară e în criză, dar toată lumea mimează creșterea. De fapt suntem în criză din 2018, materialele se scumpesc, dar dezvoltatorii vor să-și păstreze marjele de profit, însă de cumpărat nu se cumpără mare lucru”.
Un alt agent imobiliar, prezent la standul unei reviste de profil, conchide amuzat că orice regulă introdusă în piață ar fi bună, pentru că: „știți cum spunea Al Capone: cu o vorbă bună ajungi departe. Cu o vorbă bună și un pistol ajungi și mai departe”.
Probabil pistolul ar mai produce vreo schimbare în modul în care funcționează lucrurile pe piața imobiliară a locurilor de parcare, căci realitatea de până acum ne arată că simpla reglementare nu e suficientă, câtă vreme regulile sunt făcute ca să fie încălcate.