Salut, sunt A.Nunțu și aceasta e o sinteză a lui 2022 care ne arată, precum zicerea lui Creangă, că mai respinși de austrieci ca anul ăsta, mai greu de găsit șoferi și femei de serviciu ca în ultimii ani și mai săraci ca putere de cumpărare,
că de când ne știm, parcă n-am fost niciodată. Dar totul e bine când se termină anul și, spre deosebire de alții, mai la est de noi, măcar suntem în UE și n-am intrat în război. Deocamdată.
Iată cum a fost anul care tocmai se încheie, în câteva aspecte:
● Anul a început pe optimism: companiile imobiliare estimau o creștere a veniturilor, iar peste 70% dintre ele vedeau ca sigură o intensificare a tranzacțiilor în 2022. Cifrele din 2021 arătaseră o revenire după pandemie, dar nu ghicea nimeni că în 2022 va veni războiul, care va reduce cu 70% accesările pe site-urile dezvoltatorilor imobiliari, vânzările din statisticile ANCPI și creditele din scriptele BNR;
● Piața imobiliară încheie acum un an nu la fel de prost ca 2020, dar nici promițător ca 2021. Asta în pofida „ajutoarelor” de pe margine: Noua Casă a fost tot o Prima Casă, dar mult mai scumpă, iar creditele în lei (luate la îndemnul guvernatorului BNR) le-au adus oamenilor rate duble față de acum 5 ani, din cauza dobânzilor care au crescut lună de lună;
● Pe Anunțul Telefonic ați putut găsi anul ăsta, în plus față de anunțurile obișnuite, și informații despre unde se mai găsesc încă chiriile alea mici sau cum se stabilesc prețurile pentru apartamentele vechi, dar și care sunt etapele birocratice ale construirii unei case, dacă țineți morțiș s-o faceți pe cont propriu, cum îi faceți un certificat energetic și cum o intabulați. Plus statisticile realizate lună de lună, din 1990 încoace, din prețurile cerute în anunțurile de vânzare/închiriere. După cum se vede, chiriile au crescut în medie cu 22% anul ăsta, iar prețurile apartamentelor cu 5-6%;
(noiembrie 2022 comparativ cu noiembrie 2021) ▲▼
Prețuri medii București |
Vânzare |
Chirie (nov. 2022 / nov. 2021) |
Garsoniere |
49.858 EUR (47.313) |
302 EUR (246) |
2 camere |
75.190 EUR (70.778) |
455 EUR (357) |
3 camere |
109.960 EUR (103.748) |
595 EUR (487) |
4 camere |
160.395 EUR (149.991) |
987 EUR (846) |
Case/vile | 273.281 EUR (229.767) + 18.94% ▲ |
1.890 EUR (1.511) + 25.08% ▲ |
Statistici imobiliare anuntul.ro
● Dacă ne uităm la alții, însă, o să ni se pară că stăm bine: piața imobiliară din Serbia e dată peste cap de rușii care le-au triplat chiriile în ultimul an, în Marea Britanie au scăzut prețurile, după ce creșterea dobânzilor a redus numărul cumpărătorilor, iar în Germania piața a încetinit, volumul lunar al creditelor ipotecare scăzând cu 34% în octombrie, în ritm anual, o scădere record de la începutul statisticilor;
● Cel mai accesat anunț de închiriere în 2022 pe AT a fost un apartament cu 2 camere în Piața Progresul, cu o chirie de 800 de RON, mobilat și utilat modest, exclus pretențioși, iar cel mai accesat anunț de vânzare a fost tot pentru un apartament cu 2 camere, din 1984, dar în Aviației, fără preț, ca să sune curioșii;
● Și în 2022 munca a fost grea: 9 din 10 companii au găsit cu greu angajați calificați și la fel de greu s-au găsit femeile la curățenie. De altfel, cele mai căutate cuvinte pe Anunțul Telefonic sunt de regulă șoferi și femei de serviciu, urmate la mare distanță de bucătari, ospătari și paznici. Anul ăsta, însă, s-a văzut o creștere semnificativă a căutărilor de bucătari și livratori, semn că HoReCa și-a mai revenit după Covid;
Cele mai căutate cuvinte pe anuntul.ro
(comparativ 2021/2022) ▲▼
1. |
Șoferi |
128.206 / 100.947 ▼ |
2. |
Femei de serviciu/menajeră |
103.579 / 84.820 ▼ |
3. |
Bucătar |
32.087 / 39.404 ▲ |
4. |
Ospătar |
28.424 / 26.062 ▼ |
5. |
Pază |
27.934 / 16.297 ▼ |
6. |
Livrator |
18.329 / 21.587 ▲ |
7. |
Vânzător |
17.671 / 12.519 ▼ |
8. |
Necalificați |
11.042 / 9.404 ▼ |
9. |
Contabil |
5.951 / 4.341 ▼ |
10. |
Construcții |
4.337 / 3.530 ▼ |
11. |
Bonă |
4.403 / 3.544 ▼ |
12. |
Barman |
3.720 / 5.221 ▲ |
● Tot pe Anunțul Telefonic v-am arătat cum se vânează al doilea job, cum se telemuncește și care e treaba cu influencerii ăștia. Pe parte economică, vorba unui clasic în viață,
Top 5 salarii medii în 2022, în anunțurile noastre, ar fi așa:
Ingineri – 4.737
Construcții – 4.149
IT, programatori – 3.857
Șoferi – 3.720
Bone – 3.643
RON ...nu euro, ce credeați?!
● Deși se plânge pe toți pereții că se găsesc greu oamenii buni și muncitori, lumea se face că nu vede o relație de cauzalitate cu următoarele cifre: cel mai ridicat salariu mediu anual în UE este în Luxemburg (72.200 euro), Danemarca (63.300 euro) şi Irlanda (50.300 euro), iar cel mai redus în Bulgaria (10.300 euro), Ungaria (12.600 euro) şi România (13.000 euro). Zice Eurostat, căci INSS-ul nostru dă numai știri pozitive;
● Într-o notă și mai pozitivă, dacă ar suporta grade de comparație, ar fi acest site, unde îți poți băga salariul ca să vezi cât ar fi pensia ta specială, dacă n-ai avea ghinionul să nu fii și tu un special, ca un angajat la stat. Nouă celor nespeciali ne rămâne speranța săptămânii de lucru de 4 zile, care începe să-și demonstreze avantajele. Și zilele libere legale din 2023;
● Cel mai accesat anunț din categoria locuri de muncă full time anul ăsta a fost unul în care se căutau șoferi categoria B, cu cazier curat și minim 10 clase. Salariul oferit - 3.600-3.700 de RON și mașina acasă;
● Anul ăsta a aparținut mașinilor electrice sau măcar hibride. În fapt succesul a fost așa de mare că în unele țări autoritățile au început să limiteze avântul iubitorilor de energie verde. Elveția a anunțat că limitează mișcarea cu mașinile electrice și temperatura la mașinile de spălat – din cauza crizei energetice, firește;
● La noi, Dacia și Ford au avut niscai probleme anul ăsta, din cauza crizei semiconductorilor, totuși Dacia a produs mașina cu numărul 10 milioane. Între ele, 10.000 de Dacii Spring electrice care circulă deja prin România. Uite și ce mașini hibrid au preferat românii, comparativ cu americanii și cum arată primul Jogger hibrid care iese pe piață în ianuarie 2023. Deocamdată e neprețuit;
● Pe parte de infrastructură lucrurile au stat tot ca de când ne știm: un tronson de autostradă Sibiu-Pitești a fost inaugurat mai devreme, iar altul, de pe ruta Sebeș-Turda, a început să se surpe;
● BMW a lansat dotările pe bază de abonament, iar Mercedes i-a ținut isonul cu limitarea vitezei pentru începători, dar cu posibilitatea creșterii puterii motorului pentru cei cu bani – 1200 de dolari abonamentul anual;
● Cel mai accesat anunț de la categoria auto anul ăsta a fost unul de vânzare a unui VW Passat, făcut „pe comandă” în Germania, dar rulat în România, cu scaune de piele care-i masează fundul șoferului, de 23.000 de euro. Mașina, nu masajul;
● N-a fost rău pentru toată lumea, dimpotrivă, de exemplu băncile au dus-o bine și anul ăsta, cu un profit record de 4,8 miliarde de lei doar în primul semestru din 2022, de aproape trei ori peste media UE, în condițiile în care România e pe ultimul loc în Uniune la intermediere financiară. Creditele au sărit în aer, la fel dobânzile, așa că, optimist vorbind, noi v-am povestit ce se întâmplă cu creditele după ce moare titularul. Vestea și mai tristă e că IRCC crește iar din ianuarie. Vestea bună e că doar 8% din populația României are cunoștințe financiare elementare, deci restul nu prea vor ști ce-i lovește;
● La fel ca băncile, au dus-o bine și comercianții de combustibili și energie. 4,646 miliarde lei a fost profitul net al OMV pe prima jumătate de an, crescând de 5 ori față de anul trecut (ca să aibă de unde compensa boicotul masiv al românilor nemulțumiți că n-au fost primiți în Schengen), iar ● Hidroelectrica și-a majorat de șapte ori numărul de clienți față de anul trecut și a înregistrat un profit de peste 2 miliarde de lei în primul semestru. Pe final de an a anunțat că a reușit să și factureze sumele astea;
● Mai puțin norocoși, diasporezii noștri au continuat să trimită bani acasă, dar nu la fel de mulți ca pe vremuri. Totuși, în ultimii 15 ani ar fi putut construi câte ceva cu cele 65 de miliarde de euro trimise rudelor acasă. Banii au fost probabil zidiți în case în care nu se va întoarce nimeni sau topiți în coşul minim de consum pentru un trai decent. Pentru o familie de doi adulţi şi doi copii în septembrie 2022 a fost de 8.659 lei pe lună, cu mai mult de o mie de lei față de 2021. Creșterea prețurilor la energie, de exemplu, ar fi una din cauzele pentru care 35% din populația țării e în risc de sărăcie – susține ministrul finanțelor – iar Crăciunul ăsta mâncăm cel mai scump porc;
● Numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua electrică a crescut de la 303 în 2019, la 23.785 la 31 august 2022. Puterea totală instalată este de 213.399 kW. După ce le-a pus piedici, blocând finanțările europene, Guvernul României s-a gândit să-i și taxeze dacă-și consumă curentul produs de propriille panouri. Așa s-a născut noua taxă pe soare;
● Iar din ianuarie intră în vigoare și celelalte vești bune: alegerea medicului care te consultă va costa mai mult, salariul minim crește la 3.000 de lei, dar asta aduce cu sine și noi plafoane de taxare, iar impozitul pe chirii crește și vine la pachet și cu niște asigurări de sănătate;
● Anul ăsta s-a aflat cât de mult sex s-a făcut în ultima sută de ani în timpul posturilor ortodoxe - cercetare serioasă, pe 25 de milioane de rezultate ale acelui sex. Nu la fel de capabil s-a dovedit Guvernul, care n-a putut să ne numere pe toți la recensământul ăsta. Din cifrele obținute, însă, rata declinului populației se vede și de pe lună. De aia Ministerul Familiei dă bani pentru fertilizări in vitro – 15.000 de lei pe sistem primul venit, primul inseminat;
● Mai hotărât, Parlamentul Indoneziei a stabilit că sexul fără căsătorie e de pușcărie. Aviz turiștilor care vor râvni la localnice. În România nu s-a ajuns încă la asta, dar conservatorismul patriarhal încă apare în sondaje, căci, se știe, femeii îi șade bine sub brațul vânjos al bărbatului, nu să trăiască așa de capul ei;
● Se pare că totul s-ar rezolva cu un simplu „mulțumesc”, dar pentru că nu funcționează întotdeauna, noi v-am învățat și ce trebuie să conțină dosarul cu șină al divorțului;
● Datele recensământului din SUA arată că numărul cuplurilor de același sex a depășit un milion. În jur de 60% sunt căsătorite. Și tot peste ocean, un judecător din Indiana a blocat aplicarea legii care interzice avorturile, după ce mai multe femei evreice, musulmane și de alte religii non-creștine au contestat-o într-un proces. Reclamantele au susținut că măsura le încalcă libertatea religioasă, căci religia lor nu le interzice avortul. Ce ți-e și cu religiile astea!
● Tot pe primul loc în UE la numărul de decese din accidente rutiere am rămas și anul ăsta – 93 de morți la milionul de locuitori;
● Războiul din Ucraina ne-a făcut să ne numărăm adăposturile antiatomice - sub 3% dintre români încap în ele;
● Anul ăsta nu s-a făcut mălaiul – seceta ne-a dat cea mai mică producţie de porumb din 2007 încoace, cu 40%-50% mai puțin faţă de anii trecuţi. Producția va asigura, totuși, consumul intern;
● Avem 23 de milioane de cartele de mobil, mai multe decât populația țării – vedeți cum sunt împărțite ele pe operatori și cum a penetrat Internetul fix la sate și la orașe;
● S-a majorat prețul gigacaloriei, dar căldură și apă caldă tot nu s-a dat pentru că 31% din termie se duce în pământ. Și pentru că până acum, 30 de ani nu s-a făcut ce trebuie, dar nu mai ține nimeni cont de asta pentru că toată lumea vrea să se resolve ACUM;
● Revoluția parcărilor în centru a stârnit discuții interminabile, dar a avut un oarecare succes deși nimănui nu-i place să plătească parcarea sau să lase mașina mai departe de un lat de bordură de locul unde are treabă;
● Primăria a cumpărat tramvaie noi, care nu au încăput inițial în stații, și autobuze electrice care s-ar putea să nu încapă în Pasajul Unirii;
● Pe final de an, după ce am înjurat toți orașul ăsta urât și iubit deopotrivă, merge și o pledoarie pentru întoarcerea în București, pentru cei mutați la țară în pandemie;
Vestea proastă: în 2022 am pierdut un român la fiecare 5 minute – fie prin moarte sau plecare din țară.
Vestea bună: în pandemie s-a băut mai bine decât în 2019.
Vă urăm sărbători liniștite, cu termia duduind în calorifere și să auzim de mai bine în 2023!