Câte zile libere legale sunt în 2025 * Calendarul minivacanțelor de sărbători din 2025 * Câte zile libere au în plus bugetarii * Cum se compensează zilele lucrate de sărbătorile legale
Vrei mai multe vacanțe în 2025? Află care sunt zilele libere legale, ca să le poți „lipi” de concediul de odihnă sau de weekenduri.
În 2025 vom avea 13 sărbători legale care pică în timpul săptămânii, cu 3 mai multe decât în 2024:
*În 2025 și Paștele ortodox, și cel catolic se sărbătoresc la aceeași dată, la fel și Rusaliile, deci liberele se vor acorda la fel pentru angajații ambelor culte.
! Dacă aparții de un cult religios legal, altul decât cele creștine, beneficiezi de 6 zile libere în plus (cf. legii nr. 37/2020). Adică ai dreptul să primești liber atât cu ocazia sărbătorilor legale creștine (Paște, Rusalii și Crăciun), cât și cu ocazia a trei sărbători majore ale religiei tale. Pentru asta trebuie să-i prezinți angajatorului o dovadă a apartenenței tale la cultul respectiv: ex. un certificat sau o adeverință eliberată de instituția religioasă de care aparții, un certificat de botez sau un certificat de căsătorie (dacă ai o căsnicie interconfesională).
Dacă lucrezi la stat, vei beneficia de libere în plus pentru a lega o sărbătoare legală cu weekendul. Pentru 2025 Guvernul a aprobat ca ziua de 3 ianuarie, care pică într-o vineri și ziua de 2 mai, care pică tot într-o vineri, să fie declarate zile libere extra. Acestea vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru până la data de 31 ianuarie 2025, respectiv 31 mai 2025.
Atenție! Nu poți beneficia de aceste două libere în plus de la Guvern dacă lucrezi în locuri unde activitatea nu poate fi întreruptă (într-un spital sau o unitate de distribuție cu energie electrică, de exemplu) ori dacă ești magistrat, grefier și ai termene de judecată în datele respective.
Dacă lucrezi în mediul privat, poți lua concediu de odihnă sau concediu fără plată pe 3 ianuarie și pe 2 mai pentru a face „punte" între zilele lucrătoare și liberele legale.
În cazul în care lucrezi într-o unitate unde trebuie să prestezi activități și de sărbătorile legale (cum sunt unităţile sanitare sau de alimentaţie publică) ori într-un domeniu în care activitatea nu poate fi întreruptă, trebuie să fii compensat cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Dacă, din motive justificate, nu ți se poate acorda acest timp liber, șeful este obligat să-ți plătească un spor de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorului care nu respectă cele de mai sus i se poate face o reclamație la ITM în urma căreia va primi o amendă între 5.000 şi 10.000 de lei.