o zi in redactia singurului ziar de anunturi din Bucuresti
Încerc să-l conving pe un domn să scrie un anunț mai stilat.
Unul dintre cele mai vizitate sedii ale Anunțul Telefonic este cel din Colentina, colț cu Ziduri Moși, în coasta Pieței Obor. Dintotdeauna aici am avut o clientelă numeroasă și colorată. De vârste, ocupații și chiar nații diverse, oamenii care vin aici să dea anunțuri în ziar sunt uniți de un crez comun: acela că ziarul e mijlocitorul perfect pentru nevoia lor de biznis. Chiar dacă noi le oferim la pachet apariția anunțului și în ziar, și online, ceea ce-i animă pe ei mai mult este existența anunțului pe hârtie.
Deși e foarte ușor și mult mai comod să postezi online un anunț pe www.anuntul.ro, mulți dintre clienții noștri preferă să vină personal în redacție, să-l scrie de mână, să-l plătească cash și, nu în ultimul rând, să schimbe o vorbă cu colegele noastre care le preiau anunțurile. E un soi de terapie pentru ei, și verificare a pulsului societății pentru noi, așa că mi-am făcut un obicei, de câțiva ani încoace, să petrec măcar câte o zi pe lună în prima linie, alături de colege mele, și să vorbesc cu oamenii care vin să dea anunțuri la noi.
Cazurile sunt reale 100%, unele dintre anunțurile lor se găsesc încă pe site sau în ziar, de vreme ce majoritatea aleg opțiunea „4 apariții și una gratisă”, dar din motive evidente de privacy, am ales să nu le dau numele.
Haine ponosite, neras, 60+, vine la prima oră să dea anunț de închiriere a unui apartament cu 3 camere pe Bd. Chișinău (sectorul 2). Cum intră se duce glonț la formularele roșii de anunțuri imobiliare.
Un domn de la o firmă de salubrizare vine cu un anunț de angajare gata scris, probabil de doamna de la Resurse umane. Caută operatori mașini salubritate. Vine frecvent la noi în redacție, zice că nu se găsesc oameni, iar ăia care se mai găsesc nu stau mult. E nevoie mereu de gunoieri. Anunțul e mai lung de 20 de cuvinte și nu are suficienți bani pentru câte apariții vrea să dea. Colega Ramona îi propune să mai scoată din conjuncții, prepoziții. Omul consimte:
Spre prânz vine domnul V., un obișnuit al redacției. Mereu caută agenți de pază. N-are pretenții mari, dar cu toate astea dă anunțuri aproape lunar. Zice că primește și 10-15 telefoane la un anunț, dar
O doamnă drăguță și neliniștită vrea să-și vândă albinele. N-a mai dat până acum vreun anunț, așa că o îndrum spre formularul verde, de prestări servicii.
- Aș vrea la rubrica animale...
- Nu prea merge la animale, că nu-și cumpără nimeni albine de companie. Când dai un anunț trebuie să te gândești și unde s-ar uita cei interesați.
- Păi de ce nu, că sunt și ele niște suflete?!, se miră doamna.
- Poate la diverse? încearcă colega Ramona.
Diversele îi încap pe toți, și pe pensionarul care-și caută o doamnă de vârstă apropiată, și pe groparul care face „traseul mortului” și pe bucureșteanul care face flotant contra cost pentru buletin de Capitală.
Doamna E. vrea din nou să vândă terenul ăla de pe colț, din comuna Dascălu. E la o aruncătură de băț de 17 km de București, teren bun, la asfalt, cu toate utilitățile. Jumătate din ce i-a rămas de la părinți, că jumătatea cu casa a luat-o fratele. Ea zice că nu cere mult – 18-19 euro metrul – dar problema e că nici cumpărătorii nu vor să dea mult. De asta n-a reușit să-l dea anul trecut, acuma își încearcă iar norocul.
Îmi povestește ce-au mai făcut băieții între timp, ăla micu tot nu s-a însurat, ăla mare are deja copii mari. Ea a venit cu nepotul la „săptămâna altfel” la școală și s-a abătut pe la redacția Anunțul să mai dea un anunț. Patru apariții și una gratis. Doamna E. a fost maistru tipograf, soțul ei a fost maistru constructor, a făcut Mecanica Fină de la Obor și Fabrica de zahăr de la Fundulea. S-a mândrit cu asta până s-a ales praful de ele, în democrație.
După 90 și-au făcut „cea mai cea casă din Dascălu”. Între timp vecinii au vândut la terenuri în sat, în prostie, au venit orășenii, și-au făcut case una și una, a lor a rămas mai așa, ca de la țară. Dar tot e frumoasă, că e a lor.
Altul scrie pe un formular numai 4 cuvinte: Ofer gazdă unei doamne
– Vrem să vindem apartamentul de două camere și să ne luăm o garsonieră, zice doamna drăguță, stilată, 70+, venită cu domnul din dotare la redacție, pentru prima dată în viața lor. Completează împreună formularul roșu, de imobiliare, se sfătuiesc cum să scrie și în final tot cu un anunț incomplet vin la tejghea.
Spre seară a venit M. cu nevasta și puradelul agățat de fusta ei. Mustăți blonde, pe oală, șapcă de rapper și ochi vii. Vrea să dea un anunț de reparat „acoperișe”, dar nu știe să scrie, așa că-i cere colegei să-i preia anunțul dintr-un flayer. Un alt client, care închiria o vilă cu două etaje, aude discuția și-și dă seama că ar fi avut nevoie de un meșter la acoperiș, așa că se leagă o potențială colaborare pe loc între ei:
Clientul cu vila de închiriat îl măsoară din cap până în picioare și invers, M. insistă că e serios, chiar dacă e „gabor din Târgu Mureș”, dar „nu se duce la Dedeman să ia un jgheab și să păcălească omul”. După ce stabilește condițiile de apariție ale anunțului lui business pe o lună de zile, M. își ia familia și pleacă din redacție.
Rămâne clientul cu vila, care își dă anunțul și pleacă și el, uitând pe tejgheaua noastră „cartea de vizită” a lui M. Dau să mă duc după el să i-l dau, crezând sincer că l-a uitat. Colega Ramona mă oprește spunând: l-a lăsat special, nu vrea să facă acoperișul cu M.
Sunt dezamăgit. Mi s-a părut că am văzut o scânteie între ei.
O duduie cu unghii vopsite strident dă un anunț de angajare. N-o interesează de fapt apariția, ci mai mult dovada publicării anunțului. E din categoria „noi ne facem că angajăm și nu găsim”.
Domnul I. e un tip solid, dar blajin. Dă anunț de angajare șofer de TIR. Nu prea știe cum să scrie, n-a mai fost de ani de zile pe la Anunțul Telefonic.
Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de peste 20 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.