Mavim, Curatenie si mentenanta Bucuresti

Servicii mentenanta

Întreținere instalații electrice Când instalația electrică îți face probleme, noi avem soluțiile.

Vom va avea grijă ca instalația electrică a locuinței, biroului sau spațiului comercial să prezinte siguranță în utilizare și să îți asigure o durată îndelungată de exploatare. Electricienii Mavim îți vor veni în ajutor, oricând ai probleme cu instalațiile de iluminat interior și exterior, instalațiilor de joasă tensiune ale tablourilor care alimentează coloanele de prize, aparatele de aer condiționat, sistemele de detecție și semnalizare efracții, sistemele de detecție și semnalizare incendii, sistemele de control acces și alți consumatori.

Întreținere instalații sanitare Instalația sanitară te poate lăsa la greu. Noi nu.

Instalațiile sanitare din locuința, biroul sau spațiul tău comercial vor funcționa tot timpul la cele mai înalte standarde. Instalatorii noștri le vor pune pe toate la punct, de la A la Z: vor întreține grupurile sanitare din întreaga clădire, vor verifica și întreține instalația de hidrant, instalațiile de condens provenite de la aparatele de aer condiționat și toate instalațiile sanitare ce deservesc clădirea.

Întreținere centrale termice Fiecare centrală vrea să fie întreținută

Fochiștii noștri autorizați ştiu exact ce au de făcut. Verificarea regulată a centralei va asigura o funcţionare optimă şi performanţe maxime pe toată durata de folosire a acesteia. Profesioniştii Mavim vor controla şi regla periodic sistemul de siguranţă şi avertizare, parametrii agentului termic şi nivelul apei în cazan, parametrii combustibilului şi caracteristicile fizico-chimice ale agentului termic.

Lăcătuşerie Uşile tale sunt pe mâini bune

Personalul nostru calificat te va ajuta cu orice problemă de lăcătuşerie. Fie că vrei să schimbi butucul de la uşa, să ajustezi o balama sau să reglezi un amortizor de uşă, noi vom lucra rapid şi bine.

Recondiţionare şi întreţinere parchet Podele pe care păşeşti încrezător

Pentru ca frumuseţea parchetului să nu se estompeze în timp, acesta trebuie curăţat cu soluţii speciale de îngrijire, recomandate de profesionişti. Chiar şi dacă a fost zgâriat sau deteriorat, o lucrare de refinisare poate face parchetul să arate la fel ca la început. Sau poate chiar mai bine. Noi te vom ajuta să pui din nou în valoare frumuseţea naturală a lemnului.

Recondiţionare şi întreţinere marmură Îngrijire delicată pentru suprafeţe preţioase

Bucură-te din nou de strălucirea naturală a marmurei. Tot ce trebuie să faci este să ne chemi pe noi. Profesioniştii Mavim cunosc îndeaproape nevoile suprafeţelor preţioase şi ştiu exact ce soluţii să folosească pentru a le reda calităţile, fără să le deterioreze. Şlefuim şi lustruim cu echipamente specializate şi curăţăm cu delicateţe. Pentru ca marmura să-şi păstreze frumuseţea un timp îndelungat, îţi recomandăm o întreţinere periodică a suprafeţelor.

Montaj tapet Pentru pereţi cu personalitate

Tapetul poate da viaţă unei încăperi şi poate pune în valoare toate celelalte elemente de design. Fie că vrei să faci o alegere îndrăzneaţă sau să mergi pe o variantă clasică, echipa noastră specializată te va ajuta să găseşti ceea ce ţi se potriveşte şi se va asigura că tapetul este montat impecabil.

Montaj Gips Carton Pentru pereţi impecabili

Atunci când tavanul este foarte denivelat sau când ai nevoie de izolare fonică şi termică mai bună, tavanul fals din Rigips e una dintre cele mai bune opţiuni. E avantajos din punct de vedere al costurilor de execuţie, datorită calităţilor fizice şi statice, dar şi datorită faptului că este adaptabil şi se poate monta cu destul de multă uşurinţă. Profesioniştii Mavim îţi vin în ajutor la realizarea pereţilor, tavanelor şi scafelor  din Rigips, dar şi la realizarea decoraţiunilor interioare din Rigips.

Zugrăveli interioare şi exterioare Când încăperea are nevoie de un facelift

Puţină culoare poate schimba mult spaţiul. Dacă vrei să simţi că te-ai mutat în casă nouă sau dacă biroul are nevoie de o schimbare, îţi propunem să alegi o nouă paletă de culori şi să ne chemi pe noi. Zugrăveala e mai importantă decât crezi. Îţi influenţează starea de spirit, productivitatea şi poate crea o primă impresie pozitivă atunci când eşti vizitat de un potenţial client. Şi nu vorbim doar despre pereţii interiori. Te putem ajuta să renovezi şi faţada clădirii, curtea sau gardul.

Montaj benzi păsări Fără musafiri nepoftiţi

Suntem pregătiţi în caz orice. Chiar şi în cazul păsărilor care vor să se mute la tine. Echipa noastră cu experienţă în montarea benzilor de ţepi anti păsări vor elimina posibilitatea ca păsările să construiască cuiburi sau să deterioreze suprafeţele pe care se aşază. După montarea sistemului de benzi, păsările vor  evita definitiv zonele protejate, iar tu vei scăpa, astfel, de o serie întreagă de probleme asociate.

Întreţinere gazon Iarba poate fi mai verde

Gazonul are nevoie de îngrijire constantă, pentru a arăta mereu ca în filme. Echipa noastră specializată în întreţinerea gazonului va tunde mereu iarba pentru a facilita creşterea şi ramificarea rădăcinilor şi pentru a menţine sub control buruienile. Pentru un gazon pe care vrei să mergi desculţ.

Deszăpeziri Priveşte doar partea bună a ninsorii

Ne ocupăm noi de deszăpezire, pentru ca tu să îţi vezi de planurile tale, chiar şi când ninge ca-n basme. Vom îndepărta zăpada mecanizat cu utilaje speciale sau manual, în funcţie de nevoile şi cerinţele tale.

Degajarea moloz Bucură-te de un nou început, eliberându-te de trecut

După ce ai renovat, strângerea şi degajarea molozului este ultimul lucru de care vrei să te ocupi. De aceea, ne ocupăm noi. Vom ridica sacii cu resturile care rămân în urma zugrăvelii şi îi vom transporta la groapa de gunoi. În plus, nu trebuie să îţi faci griji pentru liftul sau scara blocului. Tot noi vom face curăţenie la final.

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0799773032; 0799773033
Str. Matei Voievod , nr. 59, sector 2,
Distribuie