Mindcare, Centru psihoterapie, consiliere psihologica Bucuresti
Psihiatrie copii si adolescenti
Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie MindCare incepe inscrierile pentru grupul de suport, destinat tinerilor cu probleme de alimentatie. Grupul se adreseaza adolescentilor cu varste cuprinse intre 12 si 16 ani, care se confrunta cu tulburari ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie nervoasa, mancatul compulsiv, ortorexia, alimentatia selectiva). In majoritatea cazurilor, aceste tulburari debuteaza la varsta adolescentei si ascund adesea o suferinta emotionala, o imagine de sine distorsionata, stima de sine scazuta, frica exagerata de a creste in greutate sau pot fi modalitati prin care adolescentul doreste sa atraga atentia. De cele mai multe ori, aceste tulburari pot avea consecinte nefaste asupra functionarii sociale si profesionale a persoanelor afectate, fiind asociate cu depresia, anxietatea, tulburarea obsesiv compulsiva, tulburarile de personalitate si cu afectiuni medicale de tipul obezitatii, diabetului zaharat si bolilor cardiovasculare. Astfel, identificarea vulnerabilitatilor care predispun la dereglari ale comportamentului alimentar precum si stabilirea unui diagnostic precoce sunt doua etape esentiale in tratamentul persoanelor cu tulburari de alimentatie. Pentru a veni in sprijinul acestor pacienti, Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie MindCare lanseaza noul grup de suport care urmareste sa trateze tulburarile de alimentatie ale adolescentilor printr-o abordare holistica, care presupune atat lucrul cu mintea (dialog si jocuri de rol, autocunoastere, exersare a unor comportamente sanatoase), cat si cu corpul (exercitii de relaxare progresiva, stretching etc). Obiectivele grupului: · Identificarea factorilor declansatori si a celor care mentin comportamentul alimentar problematic; · Stabilirea si mentinerea de relatii interpersonale echilibrate; · Cresterea stimei de sine si a increderii in propria persoana; · Interventia asupra perceptiei imaginii corporale; · Gestionarea impulsului de a manca compulsiv; · Gestionarea emotiilor intr-un mod adecvat; · Incurajarea obiceiurilor alimentare si fizice sanatoase; · Elaborarea de strategii de preventie, psihoeducatie si self- management in ceea ce priveste comportamentul alimentar.Cine poate participa In grup se pot inscrie adolescentii cu varste cuprinse intre 12 si 16 ani, care sunt excesiv de atenti sau selectivi cu ceea ce mananca, care mananca atunci cand sunt stresati sau cand nu le este foame, care tin diete hipocalorice, care au o imagine de sine distorsionata, care practica pana la epuizare exercitii fizice pentru a fi in forma sau care nu practica nici un sport.Cat dureaza Durata unei sedinte din cadrul grupului de suport este de o ora si jumatate, la care pot participa maxim sase persoane.Coordonatorii grupului: dr. Simona Druga, medic specialist psihiatrie copii si adolescenti si Lidia Dumitru, psiholog clinician si kinetoterapeut. Pentru detalii legate de inscriere, apelati nr. de telefon: 0753535385 sau trimiteti un e-mail la adresa office@mindcare.ro Adresa: MindCare, Str. Henri Coanda, nr. 33, Sector 1, Bucuresti