Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii - M.S. Curie (Budimex) + ambulatoriu

Sectia Pediatrie III

Deşi este o secţie de pediatrie generală, are o profilare legată de vârstă: de la început o parte a ei este dedicată pentru nou-nascuţi şi sugarii mici, restul, pentru copii mai mari (preşcolari şi şcolari).

Secţia cuprinde şi saloane de reanimare pentru nou-născuţi şi sugari, unde copiii beneficiază de supraveghere şi îngrijiri deosebite, oxigenoterapie, aspirare secreţii, fototerapie, terapie lichidiană, terapia bolilor grave (până în momentul necesităţii suportului ventilator).

În saloanele pentru şcolari şi copii mari, profilul iniţial a fost de pediatrie generală, iar în ultima decadă a avut loc o profilare neta pe pneumologie pediatrică:

–explorări funcţionale respiratorii;

–medicaţia şi tratamentul acestor afecţiuni (predominant a astmului bronşic).

Tot la acest etaj sunt diagnosticaţi şi trataţi copiii suferinzi de mucoviscidoză (fibroza chistică).

La acest etaj se mai găseşte o secţie de bucătărie dietetică pentru sugari (biberonerie), unde se prepară lapte şi preparate de lapte, ca şi regimuri dietetice pentru copiii cu/fară patologie digestivă.

 

Proceduri ce s-au realizat sau se realizează pe secţie:

–biopsie intestinală perorală;

–testul sudorii pentru diagnosticul mucoviscidozei (dozarea electroliţilor în sudoare);

–teste funcţionale respiratorii.

Galerie foto
  • ...