Academica Medical Center

Despre Academica Medical

Clinica medicală "Academica", găzduită într-o clădire-stil în inima capitalei, se distinge ca un spaţiu unic, prin atmosfera cu adevărat elegantă şi caldă. Fondată şi administrată de patru medici români, "Academica" reprezintă materializarea viziunii şi experienţei acestora. Pornind de la principiul "pacientul are dreptul să fie tratat complet şi corect", s-a investit in trei direcţii principale: echipa de medici, echipamente şi locaţie.

 

Misiunea noastră este să intâmpinăm fiecare pacient cu grijă, să ne asigurăm că este investigat şi diagnosticat corect, că este tratat complet şi cu înalt profesionalism şi nu în ultimul rând, dorim să se simtă respectat în clinica noastră. Pe scurt, dorim să oferim servicii medicale de calitate.

Avem credinţa că medicina fără ajutorul tehnicii nu mai poate fi imaginată, dar că, fără omenie şi respect pentru valorile morale, aceasta rămâne doar o meserie.

 

Echipa de medici care porneşte la drum împreună cu "Academica" este formată în momentul de faţă din 14 profesori şi conferenţiari universitari alături de mai mult de 40 medici primari şi specialişti. Suntem onoraţi şi mândri că, prin intermediul acestei echipe de elită, putem oferi pacienţilor noştri servicii medicale de cel mai înalt nivel profesional.

 

Pornind de la principiul "nu există boli, există bolnavi", asigurăm servicii medicale integrate, adaptate nevoilor individuale, promptitudine şi rapiditate în redobandirea şi menţinerea celui mai preţios bun al omului: sănătatea.Procesul de diagnosticare se sprijină pe investigaţii realizate cu ajutorul unor echipamente ultraperformante, unele dintre ele introduse în premieră în Romania.

Galerie foto
  • ...
  • ...
  • ...