Dentotal Clinic- clinica stomatologica- Bucuresti

Implantologie

Implantologia este o specialitate chirurgicală care are rolul de a înlocui dinţii lipsă sau grav deterioraţi din cauza cariilor, accidentărilor sau bolii parodontale.

Datorită progreselor ştiinţifice galopante, medicina dentară poate îmbunătăţii considerabil confortul şi aspectul oamenilor. Imaginea poate fi păstrată sau mult îmbunătăţită cu ajutorul implantologiei care poate fi considerată ”regina” stomatologiei.

Lipsa dinţilor, mai ales a celor din zona frontală, poate avea un impact negativ asupra psihicului pacientului, dând o senzaţie de handicap cu scăderea încrederii în sine şi evitarea relaţionării sociale.

Implantologia rezolvă aceste probleme prin înlocuirea dinţilor lipsă cu ajutorul implanturilor dentare ce pot fi considerate o a 3-a dentiţie.

Implantul dentar este o rădăcină artificială, ”un ?urub” metalic din titan  introdus în osul maxilar sau mandibular sub anestezie locală, printr-o interven?ie chirurgicală complet nedureroasă. După o perioadă de osteointegrare de  4 – 6 luni se realizează lucrarea protetică definitivă (coroană, punte, proteză). În perioada osteointegrării pacien?ii pot beneficia de lucrări protetice provizorii.

Implanturile dentare au devenit tratamentele protetice cu succesul cel mai mare pe plan mondial, refăcând morfo-funcţional aparatul dento-maxilar şi îmbunătăţind remarcabil calitatea vieţii pacien?ilor, la un preţ comparabil cu cel al lucrărilor protetice tradiţionale.

Dacă aveţi nevoie să înlocuiţi unul sau mai mulţi dinţi, implantul este o alternativă mult mai bună decât tradiţionala punte dentară deoarece nu implică şlefuirea din?ilor vecini edentaţiei, fiind mult mai fiziologic şi mai estetic. În cazul în care sunteţi edentat total şi purtător de proteză acrilică clasică, implanturile vă pot îmbunătă?i mult viaţa, ele putând susţine o proteză cu capse, proteză care este mult mai stabilă ?i confortabilă.

Tipuri de implanturi dentare recomandate:

Clinica DENTOTAL a selectat cele mai bune implanturi existente pe pia?a mondială, punând la dispozi?ia pacientului implanturi adaptate la nevoile specifice ale acestora, cu un raport calitate/pre? foarte bun.

Implant STRAUMANN – produs de Straumann Group-Elve?ia.

Reprezintă în momentul de fa?ă cel mai performant sistem de implanturi existent pe pia?ă.

Dacă dori?i să beneficia?i de o lucrare protetica pe implanturi într-un timp cât mai scurt, Straumann  vine în sprijinul dumneavoastră cu implantul Straumann SLActive  ( Sandblasting with large grit followed by acid etched).

Straumann SLActive

prezintă o nouă tehnologie de tratare a suprafe?ei implantului prin sablare ?i gravare acidă. Astfel suprafa?a implantului devine hidrofilă, atrăgând rapid celulele sangvine ?i osoase, osteointegrarea realizându-se rapid. Studiile de specialitate au arătat că la implantul SLActive se formează cu 60% mai mult os după primele 2 săptămâni de la implantare, comparativ cu implanturile clasice.

Straumann SLActive - “Pur ?i simplu mai bine”:

  • reduce timpul de vindecare la 6-8 săptămâni.
  • osteointegrare rapidă, stabilitate în special în stadiul incipient; siguran?ă crescută
  • protezare rapidă

 

Implant NOBEL BIOCARE (Suedia)

Implant produs de compania suedeza  Nobel Biocare ce dispune de un tezaur de 45 de ani de   cercetări ?tiin?ifice ?i inova?ii în stomatologia restaurativă ?i estetică.

Implantul are caracteristici specifice unice ce conferă beneficii extraordinare: stabilitate ini?ială, osteointegrare rapidă, conservarea ?esuturilor moi, fiind un implant ideal pentru zonele estetice.

Implantul Nobel Biocare Active are suprafa?a tratată special pe toată lungimea pentru ob?inerea unei legături os-implant cât mai bune. Indica?ia lui specială este pentru zone cu densitate osoasă scăzută. Nobel Biocare este un implant ce înglobează cea mai avansată tehnologie, motiv pentru care pacien?ii primesc garan?ie pe via?ă, aceasta fiind valabilă la nivel interna?ional.

 

Implant  ALPHA BIO (Israel)

Atunci când bugetul este limitat pute?i beneficia de tratamente  protetice prin implanturi dentare la preturi mai mici cu ajutorul implanturilor Alpha Bio produse de firma  Alpha Bio Tec (care a fost preluată de către Nobel Biocare în 2008).

Formula sa – cost redus / calitate foarte bună  face ca implantul să fie vândut în peste 40 de ?ări cu o rată globală de succes clinic de 98,3%.

Galerie foto
  • ...
  • ...