Apostol & Asociatii - Contabilitate, salarizare, audit, consultanta imigrari, Bucuresti
Administrare personal
Audit si Consultanta Financiara
Consultanta si Audit in domeniul Resurselor Umane si Salarizarii
- Analiza si consultanta in domeniul organizarii/reorganizarii firmei – inclusiv documentele organizatorice (organigrama, stat functii, regulament de organizare si functionare, regulament intern);
- Auditul activitatii de resurse umane – axat pe administrare de personal, documente aferente, aplicarea prevederilor legislative in domeniu consultanta pe probleme legislative – aplicarea prevederilor legislatiei muncii;
- Consultanta in domeniul cercetarilor disciplinare, concedierilor consultanta pe probleme de negocieri colective;
- Consultanta in domeniul transferului intreprinderii, unitatii sau al unor parti ale acestora (divizari, fuziuni, externalizari de activitati) – proceduri si documente ce vizeaza transferul drepturilor si obligatiilor din contractele individuale de munca;
- Consultanta/elaborare proceduri in diverse segmente ale activitatii: politici motivationale, sisteme de recompense, implementarea managementului pe obiective.
Consultanta Financiara si Fiscala
- Analiza si dezvoltarea sistemului de management financiar;
- Strategii de diversificare a veniturilor;
- Consultanţă în atragerea de fonduri europene;
- Consultanţă în diversificarea clienţilor;
- Consultanţă în fidelizarea clienţilor;
- Consultanţă în atragerea credite;
- Informarea periodica privind modificarile legislative
Categorii
Administrare personal (1)
Audit si Consultanta Financiara (1)
Evaluare psihologica personal (1)
Leasing de personal (1)
Recrutare si selectie personal (1)
Servicii financiar contabile, salarizare (1)
Servicii pentru cetateni straini (1)
Servicii SSM si SU (1)
Date de contact
0769770044
Bd. Corneliu Coposu, Nr. 7, Bl. 104, Sc 3, Et. 5, Ap. 77, Intefon 77, Sector 3, Bucuresti
Distribuie