Cris Smile-clinica stomatologica-Bucuresti

Estetica dentara

...
Estetica dentara

În trecut, atunci când zâmbetul nu era tocmai perfect, problemele de estetică dentară erau ameliorate prin intermediul unor tratamente destul de invazive, similare celor de protetică din prezent. Cosmetizarea danturii şi reconstrucţia armoniei zâmbetului erau posibile doar “îmbrăcând” ţesutul dentar considerat “defect”, cu nişte coroane artificiale, de cele mai multe ori inestetice. Din fericire, stomatologia modernă îi lasă specialistului în estetică dentară libertatea de alegere a intervenţiei pentru corectarea discromiilor sau a micilor imperfecţiuni dentare. Tratamentele acestui cabinet stomatologic au că scop redescoperirea sănătăţii orale şi totodată frumuseţea danturii. Pentru că obiectivul nostru de baza este să avem grijă de zâmbetul pacienţilor astfel încât să-i ajutăm să-şi recapete un aspect cât mai atrăgător, dar şi încrederea de sine.

 

Detalii despre estetica dentară Odontoiatria estetică sau simplu estetică dentară, se ocupă cu toate acele proceduri stomatologice ce au drept scop îmbunătăţirea aspectului părţii inferioare a fetei. Această ramură stomatologică ce are că şi câmp de lucru dintîi şi gingiile, reuneşte toate acele terapii dentare necesare pentru înfrumuseţarea zâmbetului: ~   Aplicarea de faţete din ceramică; ~   Tratamente cu încrustaţii ceramică; ~   Tratamente cu încrustaţii compozit; ~   Cure stomatologice pentru albirea dinţilor; ~   Aplicarea de bijuterii dentare; ~   Remodelarea estetică a gingiilor. Datorită noilor tehnici şi materiale utilizate, toate aceste tratamente de estetică dentară sunt capabile să corecteze defectele de formă, culoare, luminozitate sau de morfologie, fără să fie afectată structura şi funcţionalitatea dinţilor “prelucraţi”. Astfel, procedurile reunite în această categorie stomatologică, devin cel mai eficient şi sigur instrument de infumusetare a cavităţii orale.

 

Cu ce suntem diferiți? Stilul Cris Smile încorporează, pe lângă tratamente aliniate celor mai înalte standarde de calitate şi: ~  dezvoltarea unei relaţii bazate pe onestie, respect şi grijă cu dumneavoastră ~  transparenţă şi eficienţă ~  soluţii rapide şi customizate personalităţii şi stilului dvs. de viaţă ~  plan de tratament ce depăşeşte rigorile estetice şi răspunde, primordial, celor mai rafinate nevoi dento-faciale: diagnostic, mecanică de tratament, obiective de tratament, supervizare şi control.

 

Medici calificați Specialiştii Cris Smile internalizează nevoia dvs. de siguranţă, sunt capabili să vă asiste nu doar profesional ci şi emoţional pe parcursul întregului tratament. Ţintesc să vă ofere complementaritatea perfectă între o muşcătură corectă şi un zâmbet perfect.

 

Abordare personalizată, tratament planificat, rezultate excelente Plan de tratament realizat pe baza unei anamneze atente, cu etape planificate şi obiective prestabilite pentru fiecare dintre acestea reprezintă miezul abordării Cris Smile.

 

Servicii de estetică dentară ~ Faţete de ceramică Aplicarea de faţete de ceramică este o tehnică modernă, neinvazivă, pentru înfrumuseţarea zâmbetului, ce presupune corectarea carenţelor dentare de natură estetică (formă, culoare, structura, poziţionare). Tratamentul oferă durabilitate şi rezistenţă dinţilor, reprezentând o alternativă optimă atunci când alte terapii de estetică dentară sau de ortodontie nu dau rezultate mulţumitoare. ~ Faţete de ceramică, pentru un zâmbet de revista La origini, aplicarea de faţete de ceramică era destinată exclusiv starurilor holywoodiene, pentru îmbunătăţirea esteticii dentare. Pe atunci, tehnică permitea modificarea temporară a înfăţişării zâmbetului actorilor în timpul filmărilor, fără însă că dintîi să fie îmbunătăţiţi şi din punct de vedere funcţional. În prezent, tehnică de realizare a faţetelor de ceramică reprezintă una dintre cele mai performanţe cuceriri ale odontoiatriei moderne. La nivel de percepţie, nu mulţi ştiu că zâmbetul este în mare măsură responsabil de înfăţişarea plăcută sau mai puţin plăcută a fizionomiei. Tot la nivel de percepţie, albul dinţilor, comparativ cu alte tonalităţi cromatice faciale, este primul observat. Şi nicio intervenţie plastică asupra fetei nu da rezultatele dorite dacă nu se acordă o atenţie deosebită danturii. Din fericire, modernizarea tehnologiilor dentare a permis că tratamentele cu faţete de ceramică să devină o posibilitate economică şi practică pentru restaurarea estetică şi funcţională a danturii.

 

Fațete de ceramică. Caracteristici de baza ~ Faţete de ceramică Faţetele de ceramică sunt învelişuri deosebit de subţiri, confecţionate din materiale diferite, în cazul nostru din porţelan. Sunt un fel de proteze ce se aplică individual, pe partea exterioară a fiecărui dinte frontal (incisivi sau canini), pentru corectarea imperfecţiunilor de culoare, formă sau poziţionare ale danturii. De formă unor lamele ceramice, asemănătoare unghiilor false, specialistul în estetică dentară le cimentează definitiv pe suprafaţă dinţilor. Posibilităţile de personalizare ne permit că prin faţetele de ceramică să ameliorăm orice defect imposibil de corectat în urmă tratamentelor de ortodontie sau de albire dentară.

 

Când se recomandă aplicarea de fațete de ceramică? Pacienţii acestui cabinet stomatologic se aşteaptă să primească din partea echipei de medici mai mult decât doar o îmbunătăţire funcţională a cavităţii oro-dento-maxilare. Nu facem minuni, însă fără să fim lipsiţi de modestie, putem garanta că rezultatele obţinute prin aplicarea de faţete de ceramică, depăşesc aştepările pacienţilor noştri. Pe lângă redobândirea funcţionalităţii fiecărui dinte asupra căruia intervenim, tratamentele de estetică dentară se realizează în strânsă legătură cu ameliorarea inestetismelor orale. Faţetele de ceramică sunt indicate în cazul dinţilor sănătoşi, dar cu deficite estetice evidente. Medicii noştri le recomandă în următoarele situaţii: ~   Dinţi cu pigmentatie intrinsecă permanentă, ce nu pot fi îmbunătăţiţi cromatic prin tratamentele de albire dentară; ~   Spaţii între dinţi (diasteme), caz în care faţetele de ceramică sunt ceva mai mari decât dintele natural; ~   Dinţi cu anomalii morfologice, pentru alungirea celor scurţi sau pentru transformarea formei dintelui natural; ~   Defecte cromatice rezultate în urmă obturaţiilor repetate, caz în care pe termen lung, faţetele de ceramică sunt soluţia optimă; ~   Anomalii cromatice ale smalţului dentar, situaţii în care aplicarea de faţete de ceramică se dovedeşte singură în măsură să amelioreze aspectul elementelor dentare; ~   Malocluzii dentare care din diferite motive nu pot fi corectate prin tratamentele de ortodontie cu aparat dentar mobil sau fix; ~   Eroziune şi uzură dentară accentuată, ambele datorate vârstei înaintate sau unor procese corozive chimice sau mecanice (abuzul de băuturi acide, bruxism, periaj insuficient sau incorect, etc.); ~   Redobândirea strălucirii smalţului dentar deteriorat din cauza fumului, consumului excesiv de cafea, vin, etc., anomalie imposibil de corectat cu tratamentele de detartraj, periaj profesional sau de albire dentară; ~   Reconstrucţii dentare, pentru ameliorarea esteticii orale şi / sau a funcţiei de masticaţie.

 

Fațete de ceramică. Cum se aplică? Aplicarea de faţete de ceramică, datorită faptului că necesită pierderea unei cantităţi infime, aproape insesizabile de smalt, este considerată o procedura de restaurare dentară foarte puţin invazivă. Intervenţia restaurativă şi tratamentul propriu-zis cu faţete de ceramică se desfăşoară în următoarele etape: Aplicare faţete de ceramică. Prima şedinţa ~   Pregătirea dintelui pentru intervenţie, etapă efectuată sub anestezie locală, ce prevede polizarea unei părţi superficiale din smalţul dentar, egală cu grosimea faţetei de porţelan; ~   Prelevarea amprentei dentare, indispensabile pentru confecţionarea unui mulaj care să imite perfect coroana dentară (structura dentară vizibilă) şi peridontiul (structura dentară de susţinere); ~   Aplicarea provizorie a unor faţete din compozit ce simulează formă şi culoarea faţetelor definitive, pentru protejarea suprafeţelor “prelucrate” deja. Aplicare faţete de ceramică. A două şedinţa ~   Testarea faţetelor estetice direct pe elementele dentare ale pacientului, medicul reuşind astfel să evalueze dacă acestea se potrivesc perfect cu dintîi pregătiţi deja; ~   Dacă fiecare parametru corespunde, faţetele ceramice sunt apoi cimentate definitiv cu ajutorul unor adezivi similari cromatic cu structurile de baza.

 

Fațete de ceramică. Principalele avantaje ~   Rezultate imposibil de obţinut prin alte metode de tratament de ortodontie, profilaxie dentară sau de estetică dentară; ~   Îmbunătăţirea esteticii zâmbetului într-un timp mult mai scurt, comparativ aplicării altor terapii dentare corective; ~   Rezistenţă considerabilă la abraziune sau fisurare, fixarea acestor faţete de ceramică reuşind să întărească dintîi naturali; ~   Stabilitate cromatică de-a lungul timpului; ~   “Sacrificarea” minimă a dintelui ce urmează să fie acoperit cu faţete de ceramică; ~   Tratamentul, fără durere, nu este deloc invaziv, pacienţii nefiind supuşi intervenţiilor chirurgicale; ~   Procedura este recomandată şi pacienţilor tineri, fără că măturarea peridontiului să necesite după un timp înlocuirea faţetelor.

 

Fațete de ceramică. Recomandări Pentru a le menţine integritatea structurală, va recomandăm că odată ce aţi solicitat terapia cu faţete de ceramică, să: ~   Evitaţi consumul alimentelor prea dure, ce ar putea leza materialul din care sunt construite; ~   Menţineţi o igienă dentară acurată la domiciliu, contribuind astfel la preîntâmpinarea proceselor cariogene (carii dentare) sau inflamatorii (boli parodontale); ~   Efectuaţi periodic tratamente de profilaxie dentară (detartraj, periaj profesional), necesare pentru evitarea depunerilor de tartru şi de placă bacteriană; ~   Solicitaţi tratamentele cu gutiere bruxism dacă aţi fost diagnosticaţi cu bruxism.

 

Încrustații ceramică Tratamentele cu încrustaţii ceramică sunt considerate că fiind printre cele mai performanţe tehnici pentru restaurarea şi reconstrucţia molarilor sau a premolarilor, potrivit structurii morfologice naturale. Sistemul CAD-CAM le garantează pacienţilor durabilitatea în timp a lucrării şi rezistenţă sporită în faţă factorilor ce cauzează uzură dentară (forţele de masticaţie).

 

Încrustatii ceramică inlay şi onlay, rezistență şi durabilitate Rezistenţă structurilor dentare diferă de la un pacient la altul, însă tot mai mulţi copii, adolescenţi şi adulţi care ne vizitează sunt afectaţi de carii dentare. Aspectul adeseori deplorabil al molarilor şi al premolarilor, de prea multe ori transformaţi de freze şi burghie, fac inutile clasicele obturatii coronare (plombe). În prezenţa eroziunii avansate sau a pereţilor rupţi, reconstruirea sau umplerea spaţiilor cu plombe devine imposibilă şi inutilă. Medicii acestui cabinet stomatologic le recomandă tuturor pacienţilor cu probleme serioase de carii dentare, tratamentul cu încrustaţii ceramică (inlay sau onlay). Rezultatele obţinute sunt ireproşabile atât în ce priveşte rezistenţă lucrării dentare, cât şi în privinţa aspectului. Încrustaţiile ceramică tind să înlocuiască vechile obturatii, dovedindu-se mult mai calitative în cazul proceselor cariogene avansate, localizate în partea posterioară a zonei de masticaţie.

 

Principalele caracteristici Obturatiile coronare sunt reconstrucţii parţiale ale dinţilor afectaţi de carii, efectuate direct de către specialistul stomatolog pe structura elementului dentar deteriorat. Spre deosebire de acestea, încrustaţiile ceramică sunt considerate tot o tehnică reconstructivă parţială, dar indirectă. Încrustaţiile inlay sau onlay se efectuează de către tehnicianul dentar în laborator, potrivit amprentei dentare şi se află undeva între obturatiile coronare şi coroanele dentare. Doar într-o etapă succesivă “modelării” conform ţesutului dur lipsa, sunt cimentate pentru umplerea cavităţii formate de leziunea cariogena. Tratamentul cu încrustaţii ceramică se aplică exclusiv pentru molari şi premolari şi asigura restaurarea estetică a dinţilor devitalizati sau nevitalizati (care nu au trecut prin tratamente de canal). Considerate în prezent cea mai performanţă tehnică restaurativă ortodontică, încrustaţiile inlay şi onlay din ceramică permit reconstruirea formei anatomice originare a dinţilor rupţi sau deteriorati. Cu toate că se pot realiza din materiale precum aurul, compozitul sau amalgamul, ceramică este printre preferatele noastre şi ale pacienţilor, tocmai datorită asemănărilor de structura şi culoare cu elementele dentare naturale. Calitatea deosebită a porţelanului (material biocompatibil cu ţesuturile umane) atât în ce priveşte funcţionalitatea, cât şi că estetică, alături de tehnică performanţă de realizare (tehnologia CAD-CAM), le garantează pacienţilor noştri durabilitate şi rezistenţă în timp.

 

Tipuri de încrustații ceramică Încrustaţii ceramică inlay Restaurările parţiale de tip inlay interesează partea din interiorul coroanei dentare, încrustaţiile limitându-se la suprafaţă masticatorie. Tratamentele cu încrustaţii ceramică inlay sunt indicate în cazul dinţilor cu leziuni de dimensiuni reduse, ce nu au fost neapărat devitalizati, dar mai ample decât în cazul celor pentru care sunt suficiente obturatiile coronare. Încrustaţii ceramică onlay Restaurările parţiale de tip onlay sunt lucrări mai ample, ce cuprind o parte sau întreagă zona de masticaţie a molarilor şi a premolarilor. Se recomandă atunci când lipseşte o cantitate considerabilă de ţesut dur (dentină). Contrar încrustaţiilor ceramice inlay, dau rezultate foarte bune în cazul dinţilor supuşi în prealabil terapiilor de endodonţie (tratamentul cariilor).

 

Cum se efectuează tratamentul cu încrustații ceramică? Tratamentul cu încrustaţii ceramică se aseamănă cu procedura de aplicare a binecunoscutelor obturatii coronare, cu deosebirea că încrustaţiile inlay şi onlay trebuie preparate în prealabil în laborator, de către specialistul odonto-tehnic.

 

Tratament încrustații ceramică. Prima vizită ~   Suprafaţă dentară este pregătită întocmai că în cazul unei obturatii simple, medicul dentist înlăturând după caz, ţesutul cariogen sau vechile plombe; ~   Unul dintre dentiştii acestui cabinet de stomatologie va preleva cu precizie amprenta dentară a cavităţii ce trebuie reconstruită din ceramică; ~   Pentru că ţesutul dentar să nu fie afectat şi expus bacteriilor, până la următoarea şedinţa, cavitatea molarului sau a premolarului va fi umplută cu o plombă provizorie.

 

Tratament încrustații ceramică. A două vizită ~   Mai întâi are loc îndepărtarea plombei temporare şi curăţarea temeinică a ţesutului rămas pentru umplere; ~   Incrustaţiile, pregătite în prealabil în laborator prin tehnologia CAD-CAM, urmează să fie cimentate definitiv cu ajutorul unui adeziv special ce reuşeşte să elimine orice spaţiu dintre dintele natural şi încrustaţie, astfel încât să diminueze riscul infiltraţiilor bacteriene.

 

Încrustații ceramică. Când sunt recomandate? Restaurările coronare indirecte de tip încrustaţii ceramică sunt indicate în următoarele situaţii clinice: ~   Modificări de formă, structura, dimensiune sau înclinaţie a dinţilor, în scop funcţional, dar şi estetic; ~   Îmbunătăţirea structurală şi estetică a dinţilor grav afectaţi de carii dentare, consumaţi sau rupţi, atunci când restaurările simple cu plombe nu sunt mulţumitoare; ~   Pentru creşterea rezistenţei dentare în cazul tratamentelor endodontice repetate; ~   Atunci când din motive estetice, este necesară înlocuirea încrustaţiilor din amalgam; ~   În situaţiile în care, în urmă procedurilor endodontice, trebuie corectată înălţimea suprafeţei ocluzale.

 

Încrustații ceramică. Avantaje ~   Sunt realizate cu unul dintre cele mai performanţe materiale de utilizare stomatologică aflate în circulaţie, ceramică fiind printre puţinele materii prime biocompatibile ce imită foarte bine structura şi cromatică dintelui natural; ~   Dată fiind amploarea lor, încrustaţiile din ceramică reuşesc să protejeze mult mai bine structurile dentare lezate de carii; ~   Materialul din care sunt confecţionate le garantează rezultate optime din punct de vedere funcţional şi estetic; ~   Tehnică de prelucrare şi de fixare permite obţinerea unor rezultate perfecte, aproape insesizabile; ~   Utilizarea încrustaţiilor inlay şi onlay permite evitarea lucrărilor de restaurare dentară mai invazive, precum aplicarea de coroane dentare; ~   Specialistul stomatolog reuşeşte să creeze o suprafaţă ocluzală perfectă, similară celei de origine; ~   Tratamentul cu încrustaţii ceramică poate servi pentru înlocuirea unui dinte lipsa şi fixarea unei punţi dentare; ~   Are o durata de viaţă ridicată, de peste 10 ani, superioară plombelor din compozit; ~   Comparativ cu lucrările de protetică, nu necesită polizarea excesivă a coroanei dentare, ţesutul dentar sănătos putând fi astfel salvat.

 

Încrustații ceramică. Recomandări Stabilitatea şi rezistenţă lucrării restaurative cu încrustaţii ceramică depind de: ~   Curele stomatologice la care se supun pacienţii; ~   Rezistenţă ţesutului dentar pe care este fixată lucrarea; ~   Prezenţa eventualelor afecţiuni (bruxism) ce ar putea slabi rezistenţă lucrării şi subţia grosimea acesteia; ~   Igienă dentară efectuată la domiciliu; ~   Profesionalismul medicului specialist ce a pus în practică tratamentul cu încrustaţii ceramică.

 

Încrustații compozit Aplicarea de încrustaţii compozit în vederea umplerii cavităţilor datorate leziunilor cariogene, este un optim tratament de estetică dentară pentru reconstrucţia structurilor dentare posterioare. Întrucât permite refacerea anatomică a molarilor şi a premolarilor, procedura este considerată una de tip restaurativ, aflată undeva între obturatiile din compozit şi coroanele dentare.

 

Încrustații compozit, pentru o estetică dentară fără cusur Printre tehnicile restaurative ale structurilor dentare pe care le punem în practică în cabinetul de stomatologie Cris Smile, se numără şi tratamentele cu încrustaţii compozit. Scopul echipei noastre de medici este să va ajute să va îmbunătăţiţi funcţia masticatorie, dar şi aspectul estetic al dinţilor afectaţi din cauza eroziunii mecanice sau a infecţiilor patologice (carii dentare). Destinată cu precădere molarilor şi premolarilor, tehnică de restaurare cu încrustaţii compozit reprezintă o soluţie optimă atunci când realizarea obturaţiilor coronare nu este eficientă, tocmai datorită leziunilor mult prea ample. Mai exact, dacă ţesutul dentar lipsa creează o cavitate mult mai extinsă, plombele nu oferă durabilitate şi rezistenţă pe termen lung.

 

Încrustații compozit. Indicații clinice Recomandările clinice ale tratamentelor cu încrustaţii compozit sunt similare celor cu încrustaţii ceramică: ~   Molari şi premolari cu leziuni cariogene extinse la nivelul suprafeţei ocluzale; ~   Masele cu unu sau doi pereţi lipsa, rupţi din cauza traumatismelor mecanice sau deteriorati de un proces cariogen; ~   Molari cu obturatii coronare ce necesită să fie înlocuite; ~   Masele devitalizate în prealabil, cu pereţi subţiaţi ce nu mai sunt susţinuţi de smalt; ~   Înlocuirea obturaţiilor coronare extinse, ce nu pot garanta sigilarea perfectă a marginilor exterioare şi nici protejarea ţesutului dentar de pătrunderea agenţilor patogeni (bacterii); ~   Substituirea încrustaţiilor mai puţin estetice, din amalgam.

 

Realizarea tratamentului cu încrustații compozit Fiind vorba despre o adevărată lucrare restaurativă, tratamentul cu încrustaţii compozit se efectuează pe parcursul a două şedinţe: ~   Mai întâi, dentistul ce se va ocupă de terapia de estetică dentară, va pregăti structura ce necesită refacerea anatomică; ~   Va fi înlăturată orice urmă de carie sau de materiale provenite de la vechile obturatii sau încrustaţii; ~   Medicul va preleva amprenta dintelui ce trebuie reconstruit; ~   După ce lucrarea restaurativă, în acest caz încrustaţia din compozit este gata, va fi testată la faţă locului, direct în cavitatea molarului sau a premolarului; ~   Dentistul va cimenta definitiv lucrarea, atent că această să se potrivească perfect în spaţiul anume “decupat”; ~   Dacă este nevoie, la final, stomatologul va efectua mici corecţii de structura, formă sau culoare.

 

Avantajele tratamentului cu încrustații compozit În ciuda faptului că sunt mulţi specialişti care, datorită perfomantelor, recomandă cu precădere tratamentele cu încrustaţii ceramică, noi nu ne opunem nici celor cu încrustaţii compozit. Lucrările în compozit se dovedesc a fi aproape tot la fel de performanţe precum cele realizate din ceramică. Printre avantajele acestui tip de tratament de estetică dentară se numără: ~   Capacitatea materialului de a fi prelucrat astfel încât să acopere perfect marginile ce limitează lucrarea de dintele natural; ~   Calităţile fizice şi mecanice îmbunătăţite, compozitul devenind un material deosebit de rezistent la uzură; ~   Datorită caracteristicilor materiei prime, încrustaţiile din compozit imită foarte bine culoarea, strălucirea şi textura dinţilor naturali; ~   Spre deosebire de lucrările restaurative din ceramică, cele din compozit permit retuşarea ulterioară de către specialistul stomatolog şi modelarea suprafeţei ocluzale; ~   Tot într-o faza succesivă aplicării, încrustaţiile din compozit pot fi “înălţate” atunci când este cazul, prin adăugarea unor straturi suplimentare; ~   Dacă din motive variate, cromatic se prezintă uşor diferit faţă de structurile de baza, dentistul poate modifică nuanţă obţinută în laborator; ~   Lucrarea dentară inlay sau onlay din compozit adaugă rezistenţă dintelui natural slăbit de tratamentele de devitalizare; ~   Tratamentul cu încrustaţii compozit permite prelucrarea succesivă a dintelui afectat de carii, că şi cum acesta ar fi în totalitate natural.

 

Încrustații compozit. Recomandări Longevitatea lucrării depinde de priceperea operatorului tehnic, precum şi de experienţă medicului dentist. Acesta este un motiv în plus să va îndreptăţi către un cabinet stomatologic în care să domnească profesionalismul şi seriozitatea personalului medical.

 

Albire dentară Dacă albirea dinţilor se află printre obiectivele omului modern, tratamentele de estetică dentară devin o solicitare tot mai frecvenţa a cabinetului nostru de stomatologie. Procedura profesională de albire dentară cu lampa ZOOM este una extrem de operativă. Rezultatele sunt vizibile încă din prima şedinţa şi în funcţie de igienă dentară ulterioară, efectele pot dura chiar şi 2-3 ani.

 

Albire dentară pentru un zâmbet superb Aşa cum fiecărui individ îi este caracteristică o anumită cromatică a ţesutului epidermic, şi culoarea dinţilor este personală. Dantură are o nuanţă particulară, ce variază de la tonalităţile gălbui până la cele cenuşii, de intensităţi mai mult sau mai puţin accentuate, amplificate însă la baza ţesutului gingival. Însă în anumite situaţii, aspectul estetic poate fi îmbunătăţit prin tratamentele profesionale de albire dentară. Contrar convingerilor, culoarea dinţilor nu depinde de nuanţă smalţului, acesta fiind translucid, ci de cromatică dentinei. Niciodată cei mai albi dinţi naturali nu vor fi albi precum porţelanul. Iar caninii, spre deosebire de oricare alt element dentar, sunt mai “plini” de culoare, ceea ce le va conferi un aspect şi mai puţin imaculat.

 

Cu ce suntem diferiți? Stilul Cris Smile încorporează, pe lângă tratamente aliniate celor mai înalte standarde de calitate şi: ~   dezvoltarea unei relaţii bazate pe onestie, respect şi grijă cu dumneavoastră ~   transparenţă şi eficienţă ~   soluţii rapide şi customizate personalităţii şi stilului dvs. de viaţă ~   plan de tratament ce depăşeşte rigorile estetice şi răspunde, primordial, celor mai rafinate nevoi dento-faciale: diagnostic, mecanică de tratament, obiective de tratament, supervizare şi control.

 

Medici calificați Specialiştii Cris Smile internalizează nevoia dvs. de siguranţă, sunt capabili să vă asiste nu doar profesional ci şi emoţional pe parcursul întregului tratament. Ţintesc să vă ofere complementaritatea perfectă între o muşcătură corectă şi un zâmbet perfect. Abordare personalizată, tratament planificat, rezultate excelente Plan de tratament realizat pe baza unei anamneze atente, cu etape planificate şi obiective prestabilite pentru fiecare dintre acestea reprezintă miezul abordării Cris Smile.

 

Albire dentară. Ce sunt tratamentele pentru albirea dinților? Smalţul, care este stratul exterior al dintelui, are o consistentă poroasă, ce absoarbe petele localizate pe suprafaţă dentară. Totodată, pe dinţi se formează în fiecare zi un fel de pelicula pigmentară, care în timp va modifică cromatică naturală a danturii. Tratamentele profesionale de albire dentară, inalturand petele superficiale neomogene, le permit pacienţilor să-şi recapete luminozitatea naturală a dinţilor. Comparativ cu oricare alt tip de tratamente (de ortodontie, implantologie, protetică, de endodonţie sau de parodontologie, de restaurare dentară, de profilaxie ori de estetică), albirea dinţilor a devenit una dintre procedurile cele mai solicitate de către pacienţii de toate vârstele. Într-o etapă imediat următoare intervenţiei de estetică dentară, pacienţii pot să remarce o certă sensibilitate la suprafaţă dinţilor. Cu toate acestea, este vorba despre o cură fără durere, ce se efectuează fără că persoanele să acuze disconfort fizic sau să manifeste vreo stare de tensiune şi de anxietate.

 

Cum se efectuează tratamentele noastre de albire dentară? Intervenţia de albire dentară, potrivit exigenţelor şi preferinţelor pacienţilor noştri, pot fi efectuate fie în acest cabinet stomatologic, fie la domiciliu.`

 

Albire dentară în cabinetul stomatologic O parte dintre pacienţi optează pentru albirea dinţilor în cabinetul nostru de stomatologie. Procedura este efectuată cu o tehnică medicală avansată, sistemul de albire dentară ZOOM. Operaţiunea este extrem de simplă şi începe cu aplicarea unei protecţii pentru buze şi gingii, singurele rămase descoperite fiind structurile dentare. Înainte de punerea în aplicare a tratamentului propriu-zis, dentistul va acoperi suprafaţă dinţilor cu un gel pe baza de peroxid de hidrogen, ce va accelera procesul de depigmentare. Lumina emisă de lampa ZOOM activează gelul cu efect intensiv de albire dentară. Atunci când particulele luminoase penetrează peroxidul, oxigenul acţionează asupra smalţului şi asupra dentinei, decolorând substanţele pigmentare ce au colorat dintîi. Lumina emisă amplifică efectul peroxidului, facilitându-i acţionarea la suprafaţă ţesutului dentar îngălbenit şi cu discromii. În zilele succesive tratamentului de albire dentară, rezultatele vor fi tot mai vizibile.

 

Albire dentară la domiciliu Spre deosebire de albirea dinţilor efectuată în cabinetul stomatologic, această procedura se desfăşoară acasă. Tratamentul presupune folosirea unor mascute dentare personalizate, similare gutierelor bruxism, în interiorul cărora pacientul va aplică un gel cu agent de albire într-o concentraţie variabilă. Mascutele de albire dentară se poartă un anumit număr de ore pe timpul zilei sau / şi al nopţii. Sunt astfel construite încât substanţă activă, cu o concentraţie redusă de peroxid, ce intră în contact cu dintîi, să nu afecteze buzele şi gingiile.

 

Cine poate beneficia de tratamentele de albire dentară? Începând cu vârstă de 16 ani, aproape toate persoanele pot beneficia de tratamentele noastre pentru albirea dinţilor. Însă cu toate că este vorba despre o tehnologie avansată, procedura de albire dentară profesională poate să nu dea aceleaşi rezultate pentru toţi pacienţii. Pe parcursul consultatiei iniţiale, specialistul în estetică dentară va va evalua starea de sănătate a danturii. Dintîi galbeni nu reprezintă neapărat un semn al unei igiene dentare deficitare sau al vreunei afecţiuni stomatologice (boli parodontale, carii dentare, etc.). Însă reuşită tratamentului de albire dentară este condiţionată de absenţa tartrului, a plăcii bacteriene, a inflamatiilor gingivale, parodontozelor şi a cariilor. Dacă dentistul constată prezenţa vreunei afecţiuni gingivale sau endodontice, va poate recomandă în funcţie de gravitatea problemei, tratamente personalizate de detartraj, de periaj profesional sau de Air Flow. În prezenţa unui proces cariogen în schimb, va poate indică tratamente de endodonţie (tratamente de canal, obturatii coronare) ori de estetică dentară (efectuarea de încrustaţii ceramică sau compozit), pentru salvarea şi reconstrucţia dintelui sau a dinţilor afectaţi. Indiferent de starea de sănătate a cavităţii oro-dento-maxilare, albirea dinţilor nu se recomandă următoarelor categorii de pacienţi: ~   Copii şi adolescenţii mai mici de 16 ani; ~   Femei însărcinate sau care încă alăptează; ~   Pacienţi cu alergii la produsele de albire dentară; ~   Persoane cu probleme de carii dentare şi inflamaţii gingivale.

 

Albire dentară. Avantajele tratamentelor pentru albirea dinților ~   Procedura se desfăşoară sub supravegherea autorizată a medicilor dentişti, ceea ce diminuează riscurile inflamatiilor gingivale; ~   Procentul ridicat de peroxid garantează obţinerea unui efect de albire dentară în mai puţin de o ora; ~   Albirea dinţilor fiind accelerată de lampa ZOOM, pacienţii recuperează chiar şi 10-15 tonalităţi, dintîi devenind aproape albi; ~   Dacă rezultatele corespund aşteptărilor, nu sunt necesare alte şedinţe de tratament; ~   Efectele procedurii de albire dentară durează chiar şi 2 sau 3 ani, totul depinde de respectarea regulilor de igienă dentară.

 

Albire dentară. Factorii ce favorizează pigmentarea smalțului ~   Pe măsură înaintării în vârstă, chiar şi cu o igienă dentară ireproşabilă, în prezenţa unor factori favorizanti, dintîi prezintă o tendinţa naturală spre pigmentare: ~   Consumul de alimente şi băuturi cu pigmenţi puternici (sosuri, cafea, vinul roşu, ceai, etc.); ~   Consumarea băuturilor acide şi cu un conţinut ridicat de coloranţi (coca cola, pepsi, etc.); ~   Administrarea de antibiotice (tetraciclinele); ~   Administrarea de produse medicamentoase antidepresive şi antipsihotice; ~   Absenţa unei igiene dentare corespunzătoare; ~   Contactul în exces cu fluorul; ~   Aciditatea salivei, ce afectează şi subţiază smalţul dentar, favorizând fixarea pigmentilor; ~   Abuzul de tutun, etc.

 

Albire dentară. Recomandări (H2) ~   Peroxidul de hidrogen acţionează doar asupra smalţului natural şi prin urmare, albirea dinţilor nu are efect asupra structurilor dentare artificiale (implant dentar, coroane dentare) şi nici asupra încrustaţiilor din compozit, ceramică, ori asupra plombelor din compozit; ~   Tratamentele de albire dentară pot avea că efect în următoarele zile, o uşoară sensibilitate orală, însoţită de iritaţii locale sau de senzaţii de durere.

 

Bijuterii dentare Chiar dacă nu este vorba despre o intervenţie stomatologică propriu-zisă, aplicarea de bijuterii dentare a devenit o solicitare ce are drept scop infumusetarea zâmbetului. Este vorba despre o procedura de estetică dentară neinvazivă, ce nu afectează smalţul şi care presupune fixarea unor mici pietricele ornamentale pe suprafaţă exterioară a dinţilor frontali.

 

Bijuterii dentare, un trend în cosmetică dentară Prezenţa tratamentului cosmetic de aplicare bijuterii dentare nu este deloc întâmplătoare printre categoriile cabinetului nostru de stomatologie. Pacienţii nu se adresează unor structuri medicale similare, doar pentru a-şi repara sau ameliora disfuncţiile cavităţii oro-dento-maxilare. Cosmetizarea şi înfrumuseţarea danturii, alături de terapiile dentare propriu-zise au devenit o necesitate, nemaifiind privite că un capriciu al celor mai tinere generaţii. Poate că în urmă cu două decenii nu erau la fel de populare printre tratamentele cosmetice de estetică dentară. Dar în prezent, aplicarea de bijuterii dentare a devenit un trend, în special printre tinerele doamne şi domnişoare, dornice să obţină un surâs unic şi minunat. Şi tot mai multe paciente se adresează profesioniştilor pentru personalizarea danturii cu pietricele preţioase sau chiar diamante.