Diana Ciocarlan - Cabinet Avocat Bucuresti

Avocat dreptul asigurarilor

...
Dreptul asigurarilor

Relaţia Asigurare – Risc Riscul este definit în dicţionarul explicativ al limbii române ca posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea deînfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă. Dorinţa omului de a proteja familia şi patrimoniul s-amaterializat, ca urmare a organizării ştiinţifice a solidarităţii umane, înasigurare. Aceasta presupune acordarea unei indemnizări financiarevictimelor unor evenimente, precum catastrofe naturale, accidente. Din punct de vedere juridic riscul este evenimentul viitor şi incert(dar posibil), de a cărui realizare este legată producerea unor efecte juridice. El are importanţă pentru asigurator, deoarece din analizareaşi evaluarea lui rezultă nivelul primei şi corespunzător al indemnizaţieide asigurare.În funcţie de felul incertitudinii poate fi întâlnit: – risc previzibil – provocat de factori cunoscuţi la momentul încheieriicontractului (de ex.: activitatea în mediu toxic, boala etc…); – risc imprevizibil – datorat unor factori ce nu pot fi cunoscuţi şi nicibănuiţi, precum cutremur, secetă, inundaţii, furtună etc.;În funcţie de natura sa riscul poate fi social, când are dreptcauză evenimente sociale (precum boală, şomaj) şi de natură politicăsau economică care are la origini situaţia politico-economică existentăşi posibile evenimente majore precum: război, lovitură de stat,falimentul etc.Relaţia asigurare-risc este una de cauzalitate imediată: prezenţaunui risc a creat nevoia de asigurare. Modul în care acest mijloc deprotecţie a evoluat este strâns legat de evoluţia civilizaţiei umane, defenomene demografice, economice şi de modul în care catastrofelenaturale au fost percepute de-a lungul timpului. n forme primare, asigurările au fost prezente odată cu primelegrupuri sociale organizate, care într-o formă sau alta, încercau să-şiajute membrii în caz de nevoie.Dovezi de existenţă a asigurării există din antichitate: – în Egiptul antic (în jurul anului 4500 î.H.) existau societăţi de întrajutorare a cioplitorilor de piatră; – în Babilon, transportul era organizat în caravane, iar costuriledispariţiilor erau suportate în comun de comercianţi. Proprietarii decorăbii se înţelegeau cu acela care îşi pierdea corabia să primeascăalta în loc, cu condiţia ca pierderea să nu fie din culpa proprietarului;- în secolul V î.H., Pericle a înfiinţat organizaţii care aveau ca scopajutorarea membrilor şi familiilor acestora în caz de incendiu, boală,deces;- membrii colegiului funerar din Lanuvium Roma încheiau un adevăratcontract de asigurare, plătind în timpul vieţii cotizaţii pentru ca înmormântarea să fie organizată de colegiul al căror membrii erau.Împrumutul maritim (foenus nauticum), utilizat de greci şiromani, presupunea obţinerea de către comerciant a unui împrumut înbani necesari organizării transportului. În cazul în care nava pierea, împrumutul nu trebuia restituit, iar dacă ajungea la destinaţie, pelângă împrumut se plătea şi o dobândă ridicată pentru suportareariscului. În Evul Mediu, împrumutul maritim a continuat să fie folositpână în 1234, când Papa Grigore al IX-lea l-a interzis datoritădobânzilor excesive.