Kinderzentrum - Cursuri limba germana, Bucuresti
Curs dezvoltare personala
Ce inseamna un copil perfect? Sa fie oare acel copil atat de dragalas, incat n-ai vrea sa-i mai dai drumul din brate? Sa fie oare copilul acela atat de inteligent, incat nu va avea niciodata nicio problema la scoala? Sa fie oare copilul acela pe care nici nu-l simti in casa? Nici pe departe. Un copil perfect este un copil puternic emotional.
Oricat de mult ai incerca sa-l protejezi, la un moment dat, copilul tau va fi ranit emotional: poate va fi necajit la scoala de alti copii, ori prietenii il vor lua peste picior pentru ca nu are cel mai nou model de telefon. Copiii pot fi destul de rai, iar al tau poate ajunge sa sufere din motive care tie ti se par banale.
Tocmai de aceea, trebuie sa-l inveti cum sa fie puternic pentru a face fata mai usor provocarilor.
Iata cateva reguli de aur pentru parintii care isi doresc un copil puternic emotional:
- Asculta-l cu adevarat
Atunci cand copilul iti vorbeste, acorda-i toata atentia ta. Chiar daca esti ocupat, asculta-l fara sa-l intrerupi, apoi spune-i clar cand te poti ocupa de el. Nu uita sa-ti respecti promisiunea, altfel exista riscul sa-si piarda increderea in tine.
- Petrece cu el timp de calitate
Pentru un copil, timpul de calitate se rezuma la atentia pe care i-o acorzi. Inchide televizorul si/sau telefonul mobil si acorda-i interesul de care are atata nevoie. Daca i-ai promis ca veti desena impreuna timp de o ora, fa asta fara sa intrerupi activitatea.
- Ofera-i cuvinte si gesturi de afectiune
Copilul nu va deveni prea alintat daca il asiguri ca il iubesti, din contra. Vei deveni aliatul lui de nadejde de fiecare data cand va avea nevoie de acest lucru.
In plus, oferindu-i afectiune il inveti pe viitorul adult ca nu este un lucru gresit sa-ti arati sentimentele fata de oamenii pe care ii iubesti.
- Pastreaza-ti calmul
Atunci cand copilul plange sau este furios, pastreaza-ti calmul. Nu uita ca sunt emotii normale si e bine sa le tratezi ca atare. Lasa-l sa planga, insa fii langa el.
Asigura-l ca esti acolo pentru orice are nevoie si ca il vei asculta atunci cand va putea vorbi. Astfel il inveti pe viitorul adult sa-si exprime emotiile negative fara a-i leza pe ceilalti. Puterea exemplului este cel mai bun aliat al parintilor!
- Arata-i intotdeauna ca este important pentru tine
Copiii au nevoie de validarea parintilor, chiar si dupa perioada adolescentei. In fond, pentru ei, cele mai importante persoane sunt parintii. Asa ca ai grija sa-i oferi validare, sa-l asiguri ca face bine ceea ce face, sa-l indrumi atunci cand greseste, sa-i oferi curaj atunci cand ii lipseste. Astfel ii vei creste stima de sine si vei avea un copil increzator si curajos in tot ceea ce isi va dori sa faca.
- Recunoaste cand gresesti
Daca nu ti-ai respectat o promisiune sau, pur si simplu, ai gresit fata de copil, cere-i iertare. Astfel il vei invata sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile si deciziile sale.
- Ofera-i un mediu plin de iubire si liniste
Este unul dintre cele mai importante lucruri, daca iti doresti un copil puternic emotional. Un mediu familial ostil sau cu conflicte intre parinti il va invata pe viitorul adult ca fericirea este greu de gasit sau, mai rau, ca aceasta nu exista.
Daca se pune problema divortului, ai grija sa-l asiguri pe cel mic ca mami si tati il iubesc in continuare la fel de mult si ca vor face totul pentru a-i fi bine. Pentru un copil este mai importanta relatia parintilor cu el decat relatia dintre parinti.
- Ai grija cum il critici si cum il lauzi
Atat criticile, cat si laudele trebuie sa fie indreptate catre comportament, nicidecum la adresa copilului. Nu-i spune niciodata ca este un copil rau, ci mai degraba atrage-i atentia asupra deciziilor pe care le ia.
Argumenteaza-i intotdeauna care pot fi efectele atunci cand greseste si ajuta-l sa-si inteleaga actiunile. Acelasi lucru se intampla si cu laudele.
Daca a obtinut o nota mare, lauda-l pentru efortul depus. Astfel ii arati ca ii recunosti meritele si, intr-un fel sau altul, il faci constient ca succesul depinde numai de actiunile lui.