Laurentiu Dobrota- Cabinet Psiholog-psihoterapeut Bucuresti

Managementul stresului

...
Managementul stresului

Ce este stresul ?

Stresul este un complex de mecanisme fiziologice şi psihologice, declanşate în mod inconştient.

Rolul stresului este să pregătească corpul să facă faţă unui pericol real. Asigură supravieţuirea prin faptul că ne permite adaptarea la un pericol punând în funcţiune mecanismul « luptă sau fugi » .

Organismul este pregătit la un moment dat pentru un anumit nivel de stres ( se poate spune că un anumit nivel de stres este necesar pentru buna funcţionare a sistemelor organismului). Problemele apar atunci când fie situaţiile stresante se succed prea rapid, fie când, din diferite motive, corpul nu mai are timp să se relaxeze.

Stresul este un lucru normal al vieţii noastre cotidiene, dar excesul de stres pe o perioadă îndelungată de timp duce la stres cronic.

Stres rău (distres) – este fie din cauza supraîncărcării, suprasolicitării, suprastimulării, cu adrenalină crescută, rezerve de serotonină scăzute, fie din cauza substimulării, frustrării, cu adrenalină scazută şi serotonină scăzută.

Stres bun (eustres) – este un echilibru între provocări şi rutine, solicitări şi resurse, între efort şi recompense, iar adrenalina şi serotonina se află în echilibru dinamic.

Patru paşi pentru identificarea stresului:

  • Identificarea factorului de stres
  • Conştientizarea propriilor reacţii la stres (frustrare, somatizare, alergii, fugă, tulburări de memorie)
  • Dezvoltarea de căi a comunicării, a gestionării timpului, a gestionării sarcinilor
  • Stil de viaţă sănătos