Legal Trad - Birou Traduceri, apostilari Bucuresti
Traduceri legalizate
După apostilarea sau vizarea documentului original prin instituţia competentă, pentru recunoaşterea acestuia este nevoie de traducere în limba ţării de destinaţie de către un traducator autorizat de Ministerul Justiţiei, în traducere trebuie să apară şi textul Apostilei sau vizării, după care semnătura traducătorului se legalizează de către un notar public, iar la final traducerea legalizată se apostilează sau supralegalizează prin Camera Notarilor Publici și, după caz, se supralegalizează prin Ministerul Afacerilor Externe și secția consulară a statului respectiv în România. Important: Clientul işi asuma răspunderea pentru conţinutul şi corectitudinea textului din documentele inaintate către biroul nostru. Asigurăm traduceri legalizate în 36 de limbi străine, la preţuri acceptabile. Serviciul de verificare/ corectare a traducerii este inclus in preţul de autorizarea/ legalizarea acesteia. În regim normal, o traducere legalizată se predă în termen de 1 zi lucrătoare, iar în urgenţă predarea se poate face şi în aceeaşi zi (în funcţie de volumul de lucru şi de disponibilitatea traducătorilor nostri colaboratori la momentul respectiv)