Stephanie's Dental Clinic- clinica stomatologica-Bucuresti
Bolile parodontale
GINGIVITA
Gingivita este primul stadiu al boli parodontale. Placa bacteriană (prin toxinele pe care le produce) irită gingiie producând durere, inflamatie si o culoare rosie sângerândă.
PARODONTITA
Placa bateriană neândepartată de pe dinte se transformă în tartru dentar care, acumulându-se, irită gingiile si, cu timpul, le îndepartează de dinte. Se formează santuri adânci între gingie si dinti care încep să se umple cu bacterii si puroi. Gingiile sunt foarte iritate, inflamate si sângerează usor. În acest stadiu, osul poate prezenta mici retractii.
PARODONTITA PROFUNDĂ
Dintii încep să-si piardă suportul în situatia în care gingiile si osul se retrag, iar ligamentele interdentare se distrug. În aceste conditii, boala netratată duce la pierderea dintilor. În acest stadiu, osul poate prezenta retractii moderate sau severe.
Tratamentul bolilor parodontale depinde de tipul si severitatea bolii.
Cel care va decide tratamentul va fi medicul stomatolog.Bolile parodontale progresează foarte repede, iar santul gingival (spatiul dintre dinte si gingii) se umple cu bacterii si tartru, cauzând iritatii si ale dintilor vecini. Dacă acesti factori iritanti nu sunt îndepărtati din santul gingival, ei pot provoca distrugeri ale gingiei sau ale osului adiacent.
Dacă boala parodontală este identifcată într-un stadiu incipient si nu există distructii ale gingiei, se recomandă detartrajul si periajul.
De asemenea, veti primi informatii referitoare la igiena bucală zilnică precum si recomandarea unei igienizări în cadrul controlului periodic.
Dacă boala parodontală este într-un stadiu mai avansat, se recomandă un chiuretaj parodontal.
Manopera se efectuează în mai multe sedinte, pe câte un cadran si sub anestezie. În aceast manoperă sunt îndepărtate tartrul si placa bacteriană care presează gingiile, iar suprafata rădăcinii dentare este si ea curatată. Această procedură ajută gingiile să se vindece, iar santurile gingivale să revină la marimea normală. Pentru vindecare se recomandă folosirea unei ape de gură si a unui periaj corect executat.Dacă santurile gingivale continuă să fie infectate, se recomandă un chiuretaj chirurgical. De asemenea, medicul stomatolog vă poate îndruma către un control la un specialist în parodontologie.
Dacă nu este îndepărtată, placa bacteriană are nevoie de doar 24 de ore pentru a se transforma în tartru! Periajul zilnic controlează formarea plăcii si a tartrului, iar dintii la care periajul este mai dificil necesită o atentie specială.
Odată ce tratamentul parodontal este încheiat, medicul stomatolog va recomanda un control odată la 4 luni. În timpul controlului periodic se masoară cu grijă santul gingival pentru ca medicul să se asigure că este sănătos.
Placa bacteriană si tartrul care sunt dificil de îndepărtat în urma periajului zilnic, vor fi îndepartate de către medicul stomatolog.
Suplimentar, controlul periodic va mai cuprinde:
• Examinarea radiografiilor - esential pentru detectarea cariilor, tumorilor, chisturilor, pierderi osoase, etc. De asemenea, radiografiile ne ajută să aflăm pozitia rădăcinilor si a canalelor radiculare.
• Examinarea restaurărilor existente - verificarea obturatiilor, a coroanelor, etc.
• Examinarea cariilor - verificarea tuturor suprafetelor dintilor pentru descoperirea cariilor
• Recomandări privind igiena zilnică - ce tip de periută, apă de gură, ată dentară trebuie să folosim, fluorizări, etc.
• Periaj profesioal - îndepartează placa bacteriană care nu este îndepărtată în timpul periajului zilnic.O igienă bucală corespunzatoare este esentială în mentinerea sănătatii dentare si prevenirea bolilor parodontale.