Iuliana Condrea - Cabinet individual de psihologie Bucuresti

Psihoterapia de scurta durata

Evoluţia psihologică a clientului reprezintă scopul oricărei intervenţii psihoterapeutice, de lungă sau de scurtă durată. Dacă psihoterapia de lungă durată îl ajută pe client, să înţeleagă în ce constă problema sa punându-se accentul pe explicaţii şi interpretări, psihoterapia de scurtă durată se focalizează asupra situaţiei şi conduitei actuale a persoanei, şi are ca obiectiv soluţionarea problemei.

În cadrul terapiilor de scurtă durată sunt incluse: terapiile cognitiv-comportamentale, terapii corporale, de relaxare, meditaţie şi sugestie.

Terapia de scurtă durată propune persoanei care solicită ajutor, cunoştinţele psihologice care facilitează rezolvarea problemelor existenţiale, reducerea suferinţelor afective şi ameliorarea calităţii vieţii.

Rolul terapeutului este de a- l ajuta pe client la formularea obiectivelor realiste şi concrete, care ţin de bunăstarea sa pe un termen mai lung sau mai scurt şi de calitatea relaţiilor sale cu ceilalţi.

Durata procesului terapeutic depinde de îndeplinirea obiectivelor. Obiectivele se evaluează periodic pentru a vedea dacă au fost atinse sau dacă trebuie revizuite.

Tipuri de problematici care răspund psihoterapiei de scurtă durată: dificultăţi de relaţionare şi comunicare; dificultăţi în gestionare emoţiilor; dificultăţi în luarea deciziilor şi rezolvarea problemelor; probleme în cuplu sau în cadrul familiei, etc.

Galerie foto
  • ...