Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila

Cum se pot întrepătrunde lucrurile sau scurte date istorice privind urologia în mediul medico-militar românesc  

Conf. Dr. Dan Mischianu – Clinica de Urologie, Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” 

     Sunt convins că secretul tuturor invenţiilor de pe lumea asta este imitarea unor modele deja existente în natură. Aceasta este valabil în lumea literelor, unde, cine tot citeşte, la un moment dat va încerca să şi scrie, dar şi în literatura istorică, unde, dacă eşti curios şi doreşti să afli începuturile meseriei pe care o practici, dacă ai un spirit scormonitor, până la urmă vei afla ce şi cum... Probabil de aici porneşte şi dorinţa mea de a răspunde solicitării Profesorului Dr. Viorel Tode. 

     Onoranta propunere a Profesorului Tode –Şeful Clinicii de Urologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Ovidius” din Constanţa, pentru care îi sunt profund recunoscător, vine într-un moment cum nu se poate mai nimerit pe care îl evoc de la început –anul acesta se împlinesc 95 de ani de la înfiinţarea primului şi, până nu demult a singurului serviciu de urologie dintr-un Spital militar românesc. Dar despre aceasta voi prezenta amănunte în continuare.

     Până atunci doresc să mai fac nişte precizări. Odată cu trecerea timpului rememorarea faptelor şi a realizărilor înaintaşilor devine, aproape cu certitudine, o datorie pentru urmaşi. Colbul uitării se aşterne cu o viteză uimitoare chiar şi acum, într-un început de mileniu conectat la internet, iar noi recunoaştem că rămânem ataşaţi de realizările “galaxiei Gütenberg” şi mai puţin de cuceririle epocii IT!...

     Suntem convinşi, de asemenea, că cititorul acestor rânduri va fi de acord cu noi când afirmăm că orice carte se scrie din cărţi (lucru banal, au mai spus-o şi alţii!), iar datele cu “iz istoric” îşi vor trage “seva” din articole de revistă de mult arhivate, din ordine de ministru şi din capitolele altor cărţi. Simplul fapt de a pune o virgulă, chiar şi numai de a trage o linie („nulla dies sine linea!” –parcă aşa ar fi zis pictorul grec Apelles, citat fiind de Pliniu del Bătrân!) şi de a preciza până la urmă lucrurile din punct de vedere istoric poate fi chiar o întreprindere dificilă.

     Faptele şi certitudinile istorice sunt următoarele.

     Poate am să surprind cititorul dar cred că prima operaţie urologică pe pământ românesc, atestată ca atare (conform Arh. St., Buc, Ştabul oştirii, dos. 13/1836, f. 670), a fost efectuată de Col. Dr. Georg Johann Andreas von Grünau, primul comandant al Spitalului oştirii (1831-1838) ceea ce va deveni mai târziu în conştiinţa publică “Spitalul Militar Central”.  Conform actului din arhivă acesta a efectuat în anul 1834 o operaţie de talie perineală pentru un calcul uretral.

 Organizare. Avataruri. Căutări

     Istoria zbuciumată a vremurilor are repercusiuni şi asupra urologilor militari. Spitalul Militar Central revine în 1918 în “vechiul”, de acum, sediu din strada Francmasonă colţ cu Calea Plevnei şi serviciul “genitourinar”  are la dispoziţie 64 de paturi, o sală de consultaţii şi alta “de spălături” pentru pacienţii din ambulatoriu dar trebuie să suporte totodată şi “tutela” serviciilor Chirurgie I şi/sau II din pavilioanele în care sunt găzduite împreună.

     În 1920, după ce lucrurile se mai aşezaseră, Lt. Col. Dr. Eugen Christian acompaniat de Mr. Dr. Ion Anghel, Cpt. Dr. N. Constantinescu, Cpt. Dr. Marin-Popescu Buzeu (“sufletul” viitoarei Uniuni Medicale Balcanice!) şi Dr. Victor Vintici începe să aibă drept obiective dezvoltarea şi inzestrarea secţiei.

     În anul 1921 se înfiinţează un laborator propriu al Secţiei de Urologie a Spitalului Militar Central “Regina Elisabeta” cu trei sublaboratoare: bacteriologic (ce executa 2500-3000 de analize tip, având la dispoziţie microscop şi termostat), biochimie (cca. 700 de dozări de uree/an, 1300-1500 examene de urină/an) şi anatomie patologică a pieselor recoltate operator. Mai apoi Secţia de Urologie primeşte, prin “donaţie”, trei cistoscoape, un uretroscop şi o trusă de litotriţie endovezicală. În 1932 este donată serviciului o instalaţie de radiologie prin grija altui “sponsor” – doamna Col. Simeon Marcovici.

     În anul 1927 serviciul avea în componenţă 58 de paturi, un sector în care se acordau aproximativ 50 de consultaţii zilnic, o sală de operaţii şi o sală pentru cistoscopie. Din 1928 este “accesată” în serviciul uro-radiologic o ultimă achiziţie a epocii – cromocistoscopia.

     Mai apoi, în 1931, serviciul uro-ginecologie ajunge doar la 55 de paturi. Sunt consultaţi, internaţi şi trataţi anual – în medie, aproximativ 1000 de pacienţi.

     Colonelul Dr. Eugen Christian este numit în 1937 Inspector General al Serviciului Sanitar al Armatei (corespondent al Şefului Direcţiei Medicale de astăzi) şi predă studenţilor anului V ai Facultăţii de Medicină, ca agregat (profesor asociat), timp de 12 ani, învăţăturile urologice de bază. După preluarea de către Dr. E. Christian a sarcinilor administrative ale Inspectoratului Medical la conducerea Serviciului de Urologie este numit elevul său Col. Dr. Ion Anghel (1937-1940) acompaniat de secundarii doctori Marin Popescu Buzeu şi Eugen Mareş (i-am cunoscut, ca medici pensionari, aflaţi la finele carierei), iar mai apoi, după ce şi Col. Dr. Ion Anghel devine comandant al Spitalului Militar Central la conducerea  serviciului de urologie vine Col. Dr. Marin Popescu Buzeu (1940-1946) având drept secundari pe Cpt. Dr. Alexandru Augustin şi Dr. Daniel Ionescu.

     În anul 1946 Col. Dr. M. Popescu Buzeu este trecut în rezervă iar Serviciul urologic este subordonat Secţiei Chirurgie III a Spitalului Militar Central. Vremurile sunt tulburi, structura este fragilă, urologia românească ca atare nu se afirmase ca o specialitate de sine stătătoare (reamintim, ne aflăm în anii 1945-1950), Profesorul Dr. N. Hortolomei opera – la Spitalul Colţea şi stenoze mitrale şi ulcer gastric şi calculi urinari, iar Profesorul Th. Burghele începea să clădească, la Spitalul Panduri, ceea ce va deveni “Mecca urologiei româneşti” (Enciclopedie medicală românească secolul XX, pag. 1103). Nici urologia din cadrul structurii medico-militare nu era mai lămurită asupra viitorului ei...

     După Col. Dr. Marin Popescu Buzeu şef temporar al Serviciului Urologic devine Col. Dr. Traian Mihăilescu (1946-1947), apoi Col. Dr. H. Vascoboinic (1947-1948) şi Col. Dr. I. Atanasiu (1948-1957).

     Între 4 noiembrie 1949 şi 19 iulie 1957 Serviciul genitourinar se afla în structura Secţiei III Chirurgie condusă de G-ral. Dr. Petre Costescu, chirurg polivalent, a cărui fotografie am văzut-o în biroul şefului Clinicii Ortopedie-Traumatologie (G-ral. Prof. Dr. Gh. Niculescu) şi despre care ştiu că, după pensionare, a fost şef de echipă la Spitalul de Urgenţă Floreasca  -Clinica Chirurgie. Probabil că era un şef mai permisiv, cu mai multe valenţe chirurgicale...

     La 19 iulie 1957 (în curând se împlinesc 50 de ani!) se organizează secţia urologie având drept şef pe Col. Dr. Alexandru Augustin (1957-1967), care din 1967 a condus, cu gradul de general maior doctor Direcţia Medicală a Ministerului Forţelor Armate (M.F.A.) şi având în componenţă 100 de paturi. În data de 1 octombrie 1960, în cadrul unui proces simbiotico-saprofitic ce continuă şi azi Secţia de Urologie se uneşte cu Secţia Obstetrică-Ginecologie sub denumirea “Secţia ginecologie şi urologie”, iar după cinci ani, pe 15 noiembrie 1965 secţiile amintite se separă şi redevin “Secţia de Urologie” (Şef Col. Dr. Alexandru Augustin) şi “Secţia de Ginecologie” (Şef Col. Dr. Mihail Vasiliade).

     În 1966 Secţia de Urologie are în statul său 65 de paturi iar prin plecarea G-ral.Dr. Alexandru Augustin la comanda Direcţiei Medicale, la conducerea  secţiei îl urmează Col.Dr. Constantin Grigorescu (1967-1990). Colectivul Secţiei Urologie a Spitalului Militar Central va număra, după 1970, sub conducerea Col.Dr. C. Grigorescu –doctor în ştiinţe medicale, pe Col.Dr. Ioan Marinescu –doctor în ştiinţe medicale, Col.Dr. Ioan Roman, Col.Dr. Anatolie Boldişor, Lt.Col.Dr. Mihai Nicolae Bână –doctor în ştiinţe medicale şi Lt.Col.Dr. Constantin Dumitrescu.

     Poate că cele ce voi scrie în continuare sunt o încercare forţată de “paralelism”. Sunt însă anii în care Acad. Prof. Dr. Doc. Th. Burghele (1955-1972) este Rector al I.M.F. Bucureşti (actualmente U.M.F. “Carol Davila”), Ministru al Sănătăţii (1972-1976) şi în ultimul an al vieţii Preşedintele Academiei R.S.R. (1976-1977), iar mai apoi Acad. Prof. Dr. Doc. Eugeniu Gh. Proca este Rector al I.M.F. (1977-1979) şi Ministru al Sănătăţii (1979-1985). Şi fostul “şef de problemă” (termen particular medicinii militare) al urologiei –G-ral. Lt. Dr. Alexandru Augustin devine pentru câţiva (1967-1975) responsabil cu administraţia –adică medic şef al Serviciului Sanitar al Armatei. Oamenii îşi pun speranţe, atunci când se schimbă şefii dar, schimbarea şefilor ... cum se zice...

     Ce se poate afirma, cu certitudine, este faptul că în anii 1970-1989, ca şi după aceea, între Secţia de Urologie a S.M.C. şi Clinicile de Urologie Fundeni  şi Panduri a existat o permanentă comunicare şi interdependenţă.

     Conform relatărilor maeştrilor noştri atunci când sălile de operaţie ale Spitalului Panduri erau în reparaţie Profesorul Dr. Doc. V. Neagu venea să opereze la Spitalul Militar Central, iar Doctorii Mihai Bână şi C. Dumitrescu au efectuat cursuri la Clinica de Urologie Fundeni –în anii 1980-1989 sub “bagheta” Magistrului Prof. Dr. E. Proca.

     În august 1990 G-ral. Dr. C. Grigorescu este pensionat şi conducerea Secţiei de urologie este preluată, prin concurs, de către Col. Dr. Mihai Bână (general maior de la 1 decembrie 1991).

     4.        Realităţi, realizări, priorităţi şi neîmpliniri

     Anii 1990-1991 sunt ani ai “primenirii” colectivului Secţiei de urologie care, sub conducerea G-ral. Bg. Conf. Dr. Mihai Bână devine Secţie Clinică - pendinte de Facultatea de Specializare şi Perfecţionare Postuniversitară a Institutului Medico Militar. Alături de şeful clinicii se află Col. Dr. C. Dumitrescu, Col. Dr. Dan Mischianu, Col. Dr. Mihai Tănăsescu, Lt. Col. Dr. A. Pantalon, Lt. Col. Dr. Marius Dinu şi Mr. Dr. Pacu Ovidiu. Au mai activat cu rezultate remarcabile regretatul Lt. Col. Dr. Gavril Vlasin (decedat prematur 07.06.2002) şi Lt. Col. Dr. Paul Vladu (în prezent la C.M.D.T.A – „Prof.Dr. Şt. Milcu”). Clinica de Urologie are după 1990, 75 de paturi dispuse în saloane de 2 până la 5 paturi.

     În anul 2001 G-ral Prof. Dr. M. N. Bînă şi Col. Dr. C. Dumitrescu au trecut în rezervă, iar la 1 martie 2006, în cadrul procesului de restructurare al Ministerului Apărării, părăsesc, din păcate, în plină putere creatoare şi structura medico-militară.                Începând cu 01.05.2005 la conducerea Secţiei vine Col.Dr. Dam Mischianu care devine şi locţiitor al Comandantului (Director General Adjunct medical al SCUMC “Dr. Carol Davila”). Începând cu anul şcolar 2005/2006 Secţia urologie devine Clinică universitară în cadrul Facultăţii de Medicină a UMF Carol Davila, iar colectivului condus de Col.Conf.Dr. Dan Mischianu  având în componenţă pe Col.Dr. Mihai Tănăsescu, Lt.Col.Dr. Adrian Pantalon, Lt.Col.Dr. Marius Dinu, Mr.Dr. Ovidiu Pacu, As.univ.Dr. Victor Mădan, Lt.Dr. Ovidiu Bratu, Lt.Dr. Florin Rusu –medici rezidenţi de urologie, îi revin şi sarcini didactice privind învăţământul universitar şi postuniversitar desfăşurat sub auspiciile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti.

     Una din priorităţile româneşti ale Secţiei Clinice de Urologie SCUMC “Dr. Carol Davila” a fost utilizarea aparaturii laser (Alexandrit, Holmium, Neodinium) impact în tratamentul calculilor ureterali. Există speranţa că şi terapia ESWL a litiazei urinare să fie reluată (ea a fost efectuată între 10.12.1992 –prima şedinţă şi 2001)având la dispoziţie alte aparate (“deux ex machina”) şi să fie implementate şi alte tehnici noi de terapie a cancerului (brahiterapie prostatică, de ex.).

     În “arealul” medicinii militare române au existat şi există, la diferite spitale militare (Timişoara, Braşov, Galaţi, Piteşti, Iaşi şi Focşani) câte un medic specialist urolog, încadrat ca ofiţer medic sau ca personal contractual civil (salariat civil). Din anul 2006 la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. C. Papilian” Cluj Napoca, în cadrul Secţiei Chirurgie s-a creat şi un compartiment de urologie încadrat cu trei medici specialişti urologi dintre care doi sunt şi specialişti de chirurgie generală.

     Cred că nu comit o impietate atunci când scriu aceste rânduri şi afirm că aserţiunea sau sintagma din titlu privind “întrepătrunderea lucrurilor” este perfect reală. A dezvălui faptul că cel mai important urolog român al ultimului sfert de veac XX –Acad. Prof. Dr. Doc. Eugen Proca a fost student al Institutului Medico-Militar şi a fost trecut în rezervă în 1950 cu gradul de locotenent medic (Dora Petrilă, Martin S. Martin -"Spitalul Fundeni –istorie, destine”, Ed. Humanitas, 2004) ca şi faptul că elevul său, actualul Preşedinte al Asociaţiei Române de Urologie –Prof.Dr. Ioanel Sinescu, Prorector al UMF “Carol Davila” şi Şef al Centrului Clinic de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni, a fost un strălucit absolvent al aceluiaşi Institut Medico-Militar, este un fapt de mândrie pentru medicii militari şi vine în sprijinul acestei aserţiuni.

     De fapt, privind înapoi (nu cu mânie!, precum Arthur Miller), ci contemplativ vis-à-vis de lucrarea, visele şi împlinirile înaintaşilor noştri nu cred că este nimerit decât să tragem următoarea concluzie: urologia aşa-zis “medico-militară” nu s-a deosebit şi nu diferă prin nimic de urologia “civilă” română. Rostul şi împlinirile ei au fost şi sunt totdeauna, chiar şi numai pentru a-l contrazice pe Marin Preda, alături de urologii civili.

     Am scris aceste rânduri inspirându-mă, evident, din alte surse (cărţi, articole, ordine interioare şi de ministru al apărării). Sunt convins că nimeni, chiar şi în materie istorică nu deţine adevărul absolut!. Din păcate mai grav este faptul că – parafrazându-l în mod relative, cu (“scuzele de rigoare”) pe Hegel, ─ “din istorie nimeni nu învaţă nimic!” (adică nu învăţăm din greşelile înaintaşilor şi avem tendinţa de a le repeta la infinit). Sper că nu produc un disconfort major posibililor viitori cititori sau rudelor/urmaşilor acestora dacă am omis, prin neştiinţă, numele vreunuia din slujitorii breslei noastre, ce au activat în mediul medico-militar.

     Rămân convins însă că meseria noastră se bazează -şi de aceea închin aceste pagini efortului necunoscut, muncii cinstite, conştiente şi conştiincioase puse totdeauna în slujba bolnavilor – tuturor urologilor “aşa-zis militari” al căror nume este, mai nou, mediatizat îndeajuns, aş zice “fără de număr şi fără de istorie”, ce au ţinut însă “pe umerii lor” flacăra vie şi pasionantă a acestei specialităţi.

     Bibliografie

     1.                         Col.(r) Dr. Gheorghe Sanda – Istoria Medicinei Militare Româneşti, Fundaţia “G-ral.Mr.Dr. C. Zamfir”, Bucureşti, 1996

     2.                         Col.(r) Dr. Gheorghe Sanda – Spitalul Clinic Militar Central din Bucureşti (1831-1997), Fundaţia “Loja Demnităţii Româneşti”, Bucureşti, 1998

     3.                         Vasile Sârbu – Pagini din Istoria chirurgiei româneşti, Ed. Academiei Române, 2002

     4.                        Nicolae Ursea – Enciclopedie medicală românească –secolul XX, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Fundaţia Română a Rinichiului, Bucureşti, 2001