Sfaturi pentru părinți la alegerea grădiniței

Când încep înscrierile la grădiniță în 2024? * 10 criterii după care să alegi grădinița pentru copilul tău * Acte necesare pentru înscrierea în învățământul preșcolar

Când încep înscrierile la gradiniță în 2024?

Anul acesta, înscrierile la grădiniță încep conform calendarului propus de Ministerul Educației. Acestea se desfășoară în două etape: în prima se fac reînscrierile pentru copiii care au mai fost la grădiniță, iar în cea de-a pentru copiii care merg pentru prima oară la grădiniță.

undefined

undefined

Sursa: edu.ro

Anunturi sugerate

Grădinița este mediul în care copiii se pot dezvolta la adevăratul lor potențial și în care învață cum să se adapteze cerințelor sociale și educaționale. Recomandarea cadrelor didactice este ca înscrierea copiilor la grădiniță să se facă începând cu vârsta de 3 ani, deci de la grupa mică, pentru că acest lucru îi ajută să se integreze în colectivitate, îi dezvoltă din punct de vedere motric, cognitiv, socio-emoțional și îi pregătește din vreme pentru școală. 

Dar tu, ca părinte, vezi altfel lucrurile, nu-i așa? Pentru tine, grădinița este o schimbare majoră în viața copilului. Practic, e primul lui plecat de acasă, la 3 ani, cu sticla de apă în ghiozdan și cu ursulețul ăla în dungi din IKEA la subraț. Îți faci griji pentru siguranța lui, ți-e teamă să nu se se îmbolnăvească în colectivitate, nu știi cum, când și dacă se va acomoda, dacă se va înțelege cu ceilalți „grădinari", dacă va nimeri o educatoare empatică și blândă cu el, dar care să și facă față răsfățului etc.

undefined

Iată de ce să ții cont când alegi grădinița potrivită pentru copilul tău:

1. Autorizația/acreditarea unității de învățământ. „Autorizația de funcționare provizorie este primul pas de intrare în legalitate a unei grădinițe și se acordă înainte ca grădinița să înceapă să funcționeze", potrivit ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar), aflată în subordinea Ministerului Educației. „Acreditarea înseamnă că educatoarele au studii psihopedagogice, că activitatea din grădiniță este inspectată periodic și că există aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență". Verifică aici care sunt unitățile de învățământ acreditate și autorizate și evită să-ți duci copilul la o grădiniță apărută peste noapte, ca-n filmul „Daddy Day Care".

2. Proximitatea față de domiciliu. Recomandarea este ca unitatea de învățământ să fie aproape de casă, deoarece pentru copilul tău de 3 ani este dificilă adaptarea la program dacă asta presupune trezitul prea devreme de dimineață plus o distanță considerabilă de parcurs (pe jos sau cu mașina). 

3. Programul de funcționare. Este foarte important ca programul zilnic al grădiniței să se potrivească cu cel al tău și al familiei tale. Recomandarea este să cauți o grădiniță care pune la dispoziție atât program scurt, de la 8:00 la 12:00, indicat mai ales în perioada de adaptare, cât și prelungit, până la ora 18:00, timp în care copilul mănâncă de prânz, se odihnește și desfășoară diferite activități până vii de la serviciul tău ca să-l iei acasă de la...  „serviciul” lui :). Interesează-te și când are copilul vacanțe, pentru ca, în funcție de ele, să-ți poți programa și tu perioadele de concediu.

Anunturi sugerate

4. Programul educațional. În zilele noastre ai de unde alege, de la sistemul nostru de învățământ tradițional, până la cel britanic, german, finlandez, gradinițe Montessori, Waldorf ș.a., dar recomandarea este ca atunci când optezi pentru un program educațional, să ții mai întâi cont de personalitatea și aptitudinile copilului și abia apoi de ce ți-ai dori tu pentru el. Interesează-te ce activități se desfășoară în grădiniță, dacă există dotare/material didactic: ex. bibliotecă, echipamente informatice, vezi dacă educatoarele au organizat un colț al artei, colț de matematică, de știință, de construcții (acesta e foarte important, pentru că jocurile de construcții dezvoltă mușchii mici ai mâinii și, implicit, capacitatea de a scrie) etc., cât timp petrec afară, în curte (indiferent de anotimp), care sunt ofertele de activități extracurriculare (excursii, ieșiri la spectacole, cursuri de dans, de arte marțiale etc.). Dacă este nevoie, nu ezita să întrebi ce condiții oferă grădinița pentru un copil cu CES (cerințe educaționale speciale).

undefined

5. Calitatea personalului din grădiniță și specializarea cadrelor didactice este de asemenea importantă (jumătate+1 dintre educatori ar trebui fie titulari, cu grade didactice). În ceea ce privește temperamentul, o educatoare ar trebui să fie calmă, răbdătoare, să știe cum să gestioneze conflictele și cum să se poarte cu copiii în situații tensionate (ex. tantrumurile, acele crize de furie specifice copiilor între 1 și 3 ani, care se manifestă prin plânsete, țipete, aruncat cu jucării și tăvălit pe podea). Sfat: Nu alege educatoarea după vârstă (mai ales dacă ești tatăl copilului, că doar nu o alegi pentru tine, ci pentru el). Să știi că sunt multe educatoare trecute de prima tinereţe care, pe lângă faptul că au multă experiență psihopedagogică, se joacă, dansează, ba chiar fac tumbe cu copiii la orele de sport. 

6. Numărul de copii în grupe. Caută o grădiniță care oferă transparență în relația unitate de învățământ-familie și care nu întrece numărul de copii maxim admis în grupă. Anul școlar 2021-2022 a fost primul în care conform modificărilor din Legea Educației, grupele mici de grădiniță au putut fi formate din cel mult 23 de copii. Întreabă și câte educatoare și îngrijitoare sunt la clasă, ca să-ți dai seama dacă cel mic beneficiază de atenție suficientă în primele zile/săptămâni de acomodare.

Anunturi sugerate

7. Siguranța copilului. Aceasta este unul dintre cele mai importante criterii în alegerea grădiniței. Vezi cât de sigure sunt scările (dacă au balustrade, mochetă antiderapantă etc.), dacă dulapurile sunt prinse bine de pereți și dacă mobilierul și grupurile sanitare sunt adaptate înălțimii copiilor. Întreabă dacă cei mici sunt supravegheați în timpul mesei, al somnului, la joacă, când merg la toaletă, dacă există agent de pază, dacă poate intra oricine, oricând și oricum în grădiniță. Poți întreba și dacă există sistem de supraveghere video în clasă, asta în caz că vrei să urmărești de la distanță cum se acomodează copilul în primele săptămâni de grădiniță. Cu ocazia asta, te acomodezi și tu. Oricum, cu sau fără camere de luat vederi, dacă se întâmplă ceva cu copilul (ex. plânge foarte mult, se simte rău), vei fi contactat imediat de personalul grădiniței. Tot la capitolul Siguranță intră și triajul medical. Pe lângă clasicele răceli - deși, de când cu Covidul, nici răcelile nu mai sunt ce-au fost odată - copiii se pot îmbolnăvi în colectivitate de scarlatină, conjunctivită, bolile copilăriei: varicelă, oreion, rujeolă, rubeolă, gastroenterită și parvoviroza B19, de aceea este foarte important ca grădinița să aibă un asistent medical care să-i consulte zilnic pe copii înainte ca aceștia să intre în clasă. 

8. Masa. Este recomandat să alegi o grădiniță cu bucătărie proprie și cu meniuri potrivite pentru copii. Adică fără alimente cu conținut mare de zaharuri (prăjituri, bomboane etc.), de grăsimi (mezeluri grase, margarină, prăjeli etc.), de sare (chips-uri, biscuiți sau covrigei sărați, alune cu sare, brânzeturi sărate etc.), fără băuturi răcoritoare din comerț și fără alimente neambalate și neetichetate (cu excepția bananelor și a citricelor). Meniul ar trebui să fie variat și să conțină carne de pui sau vită, lactate şi cât mai multe fructe şi legume. Dacă nu poate mânca singur, copilul va fi ajutat de îngrijitoare sau de educatoare. Nu rămâne nemâncat, stai fără grijă. Cu timpul, stând aproape zilnic la masă cu alți copiii și urmărind cum procedează ei, va ajunge să se descurce singur. 

undefined

9. Costurile. În primul rând, întreabă ce costuri nu sunt incluse în taxa de școlarizare dacă te gândești să dai copilul la privat și care sunt taxele suplimentare pe care urmează să le suporți daca vrei o grădiniță de stat. Apropo, taxa unei grădinițe private pleacă în medie de la aproximativ 1.000 de lei pe lună, iar în cazul uneia de top poate ajunge și la 1.000 de euro. La stat e mai subțire: nu se percepe taxa de școlarizare, pentru că învățământul de stat e gratuit. Dar trebuie să plătești mesele copilului (între 15 și 20 de lei pe zi), opționalele (aici trebuie să întrebi directorul, fiindcă prețul pe oră poate diferi de la un curs la altul) și fondul de rechizite (între 150 și 300 de lei pe an). Acum tu alegi... la stat sau privat? După buget, coane Fănică.

Anunturi sugerate

10. Recomandările altor părinți. Dacă ai vecini sau prieteni care au copiii înscriși la grădinița la care vrei să-ți dai și tu copilul, întreabă-i despre experiențele lor, despre programul educațional, despre cât de drăguță e educatoarea sau cât de bună e mâncarea etc. E mai bine să primești un feedback parental decât să cauți informații exclusiv pe Internet.

După cum vezi, alegerea grădiniței pentru copilul tău înseamnă ceva... muncă de cercetare, dar dacă ții cont de aceste câteva criterii, îți va fi mai ușor să decizi ce unitate de învățământ preșcolar este cea mai potrivită lui. Între timp, poți pregăti dosarul de înscriere.

Acte necesare pentru înscrierea la grădiniță

  • cerere de înscriere (aceasta poate fi depusă și online)
  • copie după certificatul de naştere al copilului
  • copie după C.I. al părintelui/ tutorelui/ reprezentantului legal
  • fişă medicală
  • hotărâri judecătoreşti (dacă este cazul)
  • adeverinţe cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale venitului familial (pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal)

Actele pot fi depuse de părinți la secretariatul grădiniței sau pot fi trimise prin fax, poșta electronică sau telefonic, prin mesaj.

Anunturi sugerate

Copiii nu pot fi înscriși la mai multe grădinițe simultan, ci trebuie să alegi maximum trei unități de învățământ din cele care ți-au atras atenția. Să fie cu noroc!

3.525 vizualizari Autor Raluca Cincu 14.04.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.