Permis auto expirat? Iată cum îl poți preschimba

Ce acte sunt necesare pentru prelungirea valabilității permisului de conducere; Cum se obține fișa medicală care dovedește că ești apt pentru șofat; Programări online și tariful preschimbării permisului

undefined

Dacă au trecut zece ani de când ți-a pus poliția permisul în mână, probabil știi deja că trebuie să mai faci o vizită acolo unde l-ai obținut prima dată, cu atâtea emoții. De data asta emoțiile nu vor mai fi decât dacă ți-a slăbit vederea și vei avea nevoie de un consult medical ca să se vadă dacă mai ești apt să stai în spatele volanului.

Așadar, iată care sunt pașii de urmat pentru preschimbarea permisului de conducere:

  1. Obținerea fișei medicale - se face printr-o vizită la un centru autorizat de Ministerul Sănătății. Găsești lista cu toate aceste centre din țară aici. Pentru asta ai nevoie înainte și de o parafă de la medicul de familie, care garantează că în general ești apt medical pentru șofat și nu suferi de boli cronice. Dacă suferi de diabet, de exemplu, vei avea nevoie și de o parafă de la medicul diabetolog în acest sens. Fișa are mai multe rubrici, care corespund tuturor controalelor medicale ce trebuie făcute: ortopedie, interne, ORL, neurologie, oftalmologie, psihiatrie. În general clinicile îți oferă posibilitatea să faci aceste controale și să obții fișa în câteva ore. Prețul pentru toate aceste consultații oscilează în funcție de oraș și centru medical, dar în medie ar fi cam 200 de lei. Toate;
  2. Programare online la Direcția de permise - o poți face și înainte de fișa medicală, dar în caz că vei avea ceva probleme de sănătate e bine să ai înainte fișa. Programarea se poate face online, în fiecare județ: dai click pe hartă și alegi o dată care îți convine și o oră la care să te prezinți la ghișeu. Acolo complezi o altă fișă, în format electronic - de fapt o completează direct ofițerul care îți face și poza care te va privi din permis în următorii zece ani.
  3. Actele necesare preschimbării permisului: 
  • Cererea care se completează în format electronic la ghișeu (împreună cu declarația de furt/pierdere, dacă e cazul)
  • Actul de identitate, în original şi copie
  • Permisul de conducere în original
  • Fișa medicală din care rezultă că ești apt din punct de vedere medial să conduci autovehicule din categoria pentru care ceri eliberarea permisului de conducere
  • (pentru diverse alte situații decât simpla preschimbare, iată lista cu acte necesare de pe site-ul oficial)
  • Prețul ce trebuie achitat, la ghișeu, în contul BCR sau CEC sau prin rețeaua SelfPay, este de 89 lei

Eliberarea noului permis auto se face după câteva ore, în aceeași zi și se poate ridica personal sau ți se poate trimite acasă. Urmează să-l folosești cu pricepere și îndemânare, și mai ales respectând toate regulile pevăzute în Codul Rutier, astfel încât ceilalți participanți la trafic să nu te întrebe cu admirație: cine ți-a pus, băi, permisul în mână?!

4.656 vizualizari Autor D.B. 27.06.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.