Se ieftinesc vilele. Și alte gogoși online

Salut, sunt A.Nunțu și astea sunt câteva din știrile lunii iunie care mi-au atras atenția

undefined

cât mai e chiria în Manhattan comparativ cu Drumul Taberei cine câștigă mai mult decât președintele nu ai bani de mașină, investește măcar într-o banchetă din spate – merită! noile taxe decise de tiriplici de câți bani avem nevoie ca să fim fericiți  cât sex s-a făcut în post în ultima sută de ani de ce a stat Macron la cort în Grădina Maicii Domnului la ce mai suntem pe primul loc în UE și alte știri din Republica Militară România:

Imobiliare

Cât mai e chiria prin Manhattan, cel mai scump cartier neyorkez. Chiar și așa scumpă, tot e mai ieftină decât rata la un credit pentru casă. La noi, însă, luna asta s-a înregistrat o scădere a prețurilor la case/vile și a chiriilor în general. Cea mai mică chirie e în Drumul Taberei (290 de euro), iar cea mai scumpă, cum altfel, în nord (589 de euro în Băneasa), unde cândva trăiau doar fazanii;

(iunie 2022 comparativ cu mai 2022)

Prețuri medii București

Vânzare
(iunie 2022 / mai 2022)

Chirie
(iunie 2022 / mai 2022)
Garsoniere

49.497 EUR (49.397)
+ 0.2%

256 EUR (260)
- 1.54%

2 camere

75.363 EUR (75.837)
- 0.36%

382 EUR (394)
- 3.14%

3 camere

107.303 EUR (107.829)
- 0.49%

498 EUR (503)
- 0.99%

4 camere

160.237 EUR (158.752)
+ 0.94%

839 EUR (867)
- 3.32%

Case/vile 250.616 EUR (259.913)
- 3.58%
1.689 EUR (1.931)
- 12.53%

Statistici imobiliare anuntul.ro

Românul e dispus să cheltuie cam 2.500-3.000 de lei ca să-și doteze casa cu sisteme inteligente de securizare. Apoi află cum casa smart îi controlează viața;

Inteligente, dar fără canalizare. 43% dintre români locuiesc în case neracordate la rețeaua de canalizare. Ce-i drept, alea cu ușa în tavan nici nu au nevoie;

Pe o piață a construcțiilor explodată din cauza materialelor, unii dezvoltatori români practică răzgândeala pentru profit mai mare. În timpul ăsta, coleguții chinezi se chinuie să-și vândă casele pe grâu sau usturoi. 150 de tone de grâu apartamentul. O idee pentru proprietarii noștri care nu știu cum se stabilesc prețurile pentru apartamentele vechi;

Parafrazând un stil de prezentare tot mai preferat de agenții, casă este orice loc cu patru pereți, opt dormitore, două hectare de grădină care dau spre Toscana. Cui nu-i place Italia are la îndemână Năvodari și Mamaia, două El Dorado imobiliare în care te întrebi de ce ar mai vrea cineva să facă și turism. Sau unul dintre puținele sate cehești din România, în clisura Dunării, unde sunt case vechi de vânzare;

S-a găsit o planetă care ar putea găzdui viață, și dacă e așa probabil e o chestiune de timp până când va avea și o piață imobiliară;

Muncă și răsplată

Cât câștigă angajații Google și Facebook. Pe an, în America. Așa e că ați dat click ca să vedeți? Dar dacă salariul vostru ar fi public v-ar conveni? 4 din 10 români nu sunt de acord ca transparența să meargă chiar până acolo, pe motiv că i-ar demotiva să afle că alții au salarii mai mari. Oare ce-o fi și în sufletul bietului președinte când află câți români au salariul mai mare ca el?;

Tot demotivarea stă și la baza haosului de pe aeroporturile lumii. Companiile aeriene și aeroporturile nu reușesc să mai găsească oameni dispuși să lucrez de la serviciu, pentru că toată lumea vrea să lucreze de acasă sau să călătorească, deși munca de pe plajă e un mit. Cineva trebuie să piloteze avioane, să încarce/descarce bagaje, să servească la mese;

Pe anuntul.ro salariile medii luna asta au fost de 4.100 RON în construcții, 3.900 la șoferi și 3.500 la bone. Cel mai mare salariu oferit într-un anunț a fost pentru un inginer de instalații în Germania – 3500 de euro – și un bucătar la Londra – 3000 de euro;

Cel mai mult s-au căutat șoferii (7.542 de căutări), femeile de serviciu (5.868), bucătarii (3.435) și livratorii (1.300).  Dar au fost scoase la concurs și posturi la care nu multă lume se pricepe: împachetatul de sarmale sau vânzarea de gogoși online;

Apropos de mâncare, ce nu știi despre livratorul tău de mâncare nu te poate răni, dar mai bine să știi ca să-l ajuți și tu pe el;

3.000 de angajați din UK vor testa timp de șase luni săptămâna de lucru de 4 zile. Pe aceleași salarii, dar cu promisiunea că vor menține productivitatea la 100%. Practic se recunoaște că lunea nici iarba nu crește și deci nici productivitatea, așa că de ce să mai pierdem timpul mergând la job. La noi nu se taie zile, ci ni se promit încă două sute de lei ca să  rămânem la fel de ineficienți. În plus ne străduim să atragem niște străini ca să muncească pentru noi;

În următorii zece ani, jumătate dintre profesorii din România se vor fi pensionat. Asta poate fi și un lucru bun, dacă ne uităm la cum ies copiii în ultima vreme din sistem;

Auto & Moto

Rabla ne umple de viitoare rable – înmatriculările de autoturisme au crescut în mai cu 24%. Și dacă vă bucurați la cei 3.000 de lei primiți de la Rabla, pe vechitura din curte, aveți grijă că nu veți avea dreptul să cumpărați alta mai poluatoare de Euro4 în următorii 3 ani;

Oricum, viața mașinilor cumpărate acum va fi scurtă, căci Parlamentul European le-a pus gând rău. Până în 2035 ne obligă pe toți să conducem doar mașini electrice. Asta dacă nu vor reuși codașii Europei să pună frână planului. Sau dacă nu se va descoperi între timp ceea ce deja se știe: că mașinile electrice au mai multe probleme decât cele clasice. Cam cu 40% mai multe;

Cu benzină sau cu baterie, bancheta din spate are aceeași destinație. O femeie din SUA (unde altundeva?!) a obținut 5 milioane de dolari despăgubiri de la firma de asigurări, căci s-a infectat cu HPV în timp ce folosea bancheta din spate cu iubitul. Ce-o fi și în sufletul firmelor lor de asigurări...;

Până se abolește motorul cu ardere, ne arde benzina la buzunare. Opt sfaturi de economisit benzina de la Titi Aur;

Avem un singur drum expres și de aia nu știm să circulăm pe el. Poate și pentru că legea română încurajează conducerea fără permis. Dacă totuși îl aveți și a expirat, iată cum îl puteți înnoi;

Bani & Servicii

După o socoteală îndelungată, Guvernul a decis să ne ieftinească cu 50 de bani litrul de benzină. Nu e mult, dar nici obligatoriu, se pare. Ministrul energiei introduce noțiunea de lege ce poate fi respectată doar de 80-90% dintre companii;

În schimb noile taxe și impozite, decise deocamdată între tiriplici, nu vor fi opționale. Impozite mai mari pe tranzacțiile imobiliare, de exemplu;

Și dacă vă amăgiți cu gândul că se rezolvă totul cu o mică evaziune, ca acum, aflați că ANAF își șlefuiește glonțul de argint: a pus gând rău profesorilor și manichiuristelor, câștigurilor din criptomonede și în general oricui câștigă bani opulență și nu face parte din gașca specialilor. Oricum, cică e bine să vă angajați un contabil, căci ANAF nu vrea să-și simplifice formularele, ca să fie pe înțelesul plătitorilor;

Se pare că în sfârșit parlamentul a abolit dosarul cu șină și nu vom mai fi nevoiți să mergem la ghișeu cu toate documentele vieții, pentru că instituțiile vor fi obligate să facă schimb de informații între ele. Rămâne de văzut dacă nu inventează vreun funcționar folderul cu șină. Oricum, aflați că premierul Germaniei a trebuit să se ducă personal la ghișeu ca să-și schimbe pașaportul și buletinul care expiraseră, căci pe la Berlin nu merge așa bine digitalizarea ca la noi. Și politicienii lor nu știu nici să se bage în față la coadă, ca ai noștri. Dacă vreți și voi să vă simțiți ca premierul Germaniei, mergeți să vă schimbați actele, dar nu uitați să faceți programare online înainte. La noi se poate;

De ce nu poate să doarmă Laura Codruța Kovesi. De grija banilor, ca noi toți, decât că ea îi face. Noi ceilalți, nu prea. 66,5% dintre români declară că nu au nici un fel de economii - arată un sondaj făcut de CEC. Dacă voi nu știți să faceți bani, învățați-vă măcar copiii;

O soluție ar fi să luați autobuzul. Faceți economie la benzină și aveți ocazia să câștigați 500 de euro. N-o să vă ajungă prea mult, căci s-a scumpit până și prânzul cu Waren Bufett, iar roșiile în India costă așa de mult, încât o să simțim și noi ăștia cărora ne place curry;

De câți bani avem nevoie ca să fim fericiți – cică 8 milioane de lire ar fi de ajuns. Până facem rost de ei, să citim câteva sfaturi despre cum să ne pregătim de recesiune. De la americani;

Blue Air a avut nevoie de mai mult de atât, pentru că ne-a escrocat de 66,5 milioane de lei din 2021 încoace, prin anularea zborurilor și nerambursarea banilor. ANPC a descifrat mecanismul, dar doar atât;

Și o știre bună: câți bani se fac din agricultură și cum am devenit mai cooperatiști decât în comunism. Nevoia te învață;

Relații – nunți, botezuri, despărțiri

Faceți dragoste, nu pornografie, ne îndeamnă un unicorn bazat pe sex, în UK, care vrea să le arate oamenilor cum fac alți oameni dragoste pe bune, adică stângaci, amuzant, frumos sau glorios... Pe de altă parte, unul dintre cele mai cunoscute filme porno a împlinit 50 de ani;

Unii caută atractivitate, alții familiaritate, dar adevărul e că găsirea perechii e treabă grea pe orice meridian. De exemplu japonezii își încurajează populația să scrie scrisori de dragoste old fashion, căci aspectul fizic poate fi înșelător, pe când personalitatea pe care o trădează scrisul e aia care contează. Noi vă încurajăm să scrieți un anunț în Anunțul Telefonic, tot așa, old fashion ? De exemplu domnul acesta caută o femeie rea, nesimțită și fără scrupule. Mai old fashion de atât nu se poate;

Deși informația asta s-ar fi potrivit mai degrabă la rubrica „cine ar fi crezut”, o punem aici: cât de mult sex s-a făcut în ultima sută de ani în timpul posturilor ortodoxe - cercetare serioasă, pe 25 de milioane de rezultate ale acelui sex;

Dacă tot nu știm să economisim, ne ajută guvernul cu niște credite speciale: pentru nuntă, botez, studii etc. De înmormântare se ocupă deja casele de pensii. Apropos de nunți, vedeți că au apărut banii de recuzită, cu care puteți să mimați darul;

Politicienii noștri creștini au decis: educația sexuală se va face numai din clasa a 8-a și numai cu acordul scris al părinților, căci copiii noștri nu au nevoie să învețe masturbarea la școală. Au Internet pentru asta. Și o hartă a Europei, unde se face educație sexuală în școli pe bune și unde doar se mimează, precum orgasmul;

Apropos de orgasm, 10-15% dintre femei nu au niciodată orgasm, iar Hollywood-ul nu ajută deloc la remedierea situației. Sigur, nu e mult, dar doar dacă te afli între restul de 85-90%...

O instanță de divorțuri din China l-a obligat pe un bărbat să-și despăgubească fosta soție pentru toate treburile casnice și pentru că a avut grijă de copil în timpul căsniciei lor care a durat 7 ani;

Ceva bun din ceva rău și viceversa

Am putea să devenim o putere energetică în Europa, dar nu vrem, în schimb vrem să plecăm oriunde, tot mai mulți, de la vârste fragede;

Germania ne ajută să ne modernizăm infrastructura feroviară ca să curgă mai ușor grâul ucrainean la vale. Norocul berzei chioare, vorba aia, căci altfel avem 1.600 de proiecte de infrastructură răspândite și finanțate în toată țara, și doar sub o treime din ele sunt și începute;

Ministrul agriculturii și-a dat demisia după ce DNA l-a acuzat de abuz în serviciu. Până atunci, ca orice hoț neprins, ministrul se considera cinstit. Căci în țara în care condamnații ajung din nou în funcții publice, închisoarea Doftana, unde mulți dintre noi am devenit pionieri, devine hotel cu 1000 de locuri de cazare. Cică acolo se vor consuma numai produse bio. Un twist interesant al istoriei;

Prima afacere din România care oferă mâncare gătită încet pentru câini (dar pisicile cui le lăsăm?) și ce alimente putem consuma noi, oamenii, și după expirare, căci vin vremuri grele;

Sărăcia ne face mai zgârciți. Donăm de zece ori mai puțin sânge comparativ cu alți europeni;

Primul pacient căruia i s-a refuzat internarea într-un spital de stat a câștigat procesul cu casa de sănătate, după 3 ani. Din păcate, de despăgubirile de 70.000 de lei se vor bucura doar rudele, căci pacienta a murit între timp;

Lupii, băi! Avem un cloud guvernamental în care vor fi păstrate toate datele despre noi. Vestea proastă e că de ele se vor ocupa exact acele instituții care le vânează. Guvernul ne promite că ne va trimite avertizări de fiecare dată când cineva ne va accesa datele, de parcă asta ne-ar folosi la ceva;

Un articol bun despre înșelătoria cu celulele stem și cum n-ar trebui să cădem în admirația unor guru ai medicinei care ne promit salvări miraculoase. Mai ales presa, căci pacienții săracii au o scuză;

Pentru că îngrășămintele s-au scumpit, fermierii din Vermont colectează urina umană ca să-și îngrașe câmpurile. Ehei, când ne duceam noi în porumb habar n-aveam că facem un act patriotic și științific agrar…;

Bucureștiul nostru cel de toate zilele

Primăria Capitalei a deschis primul centru de economie circulară. Un fel de second hand cu de toate, care-i scapă pe unii de lucrurile de prisos și îi ajută pe alții să le obțină gratis;

În orașul în care suntem oficial 3 milioane de locuitori și 1,8 milioane de mașini, primăria scoate cu greu din parcări bani cât pentru două tramvaie moderne. În schimb în sectorul 6 se luptă cu parcarea ilegală prin QRcode;

Climatologii zic că în 50 de ani nu prea se va mai putea locui în București. De parcă acum se poate. Oricum, dacă vine cutremurul ăl mare nu apucăm să aflăm. Încă un scenariu sumbru: 6.700 de morți și 23.000 de clădiri avariate. Prefectul zice să nu ne panicăm, totuși și are dreptate, la câte fac autoritățile ca să prevină situația, a te panica echivalează cu a-ți smulge părul din cap inutil;

Cât costă să-ți pui centrală la bloc în București, Nu se știe cât va costa și să arzi gazul în ea la iarnă;

Cartierul justiției se construiește printr-o mică injustiție, Pasajul Unirii s-a închis pentru reparații, iar cele 7 primării se ceartă pe gunoaie. Nu se știe de ce, că doar avem destule;

Cei mai, cele mai

Suntem primii la producția de nuci în UE;

Dacă vi se pare că s-au scumpit toate în ultima vreme, aflați că avem cele mai mici prețuri din UE la mâncare și băutură nealcoolică. Dar e adevărat că, raportat la veniturile noastre de săraci, ele au ponderea cea mai mare din UE - 25,2% comparativ cu 15% media UE 27. Și pentru că ne mai rămân ceva bani din salariu, îi dăm pe alcool și tutun - 5,5%;

Care țară își crede mai mult guvernul. Suntem și noi acolo, dar nu unde trebuie, și cu toate astea, dintre națiile europene avem cel mai mare apetit pentru un lider autoritar. Pe care nu-l credem...;

Luna asta a fost BAC-ul, dar nu pentru mulți. Am avut cei mai puțini elevi înscriși la „examenul maturității”, printre altele și ca să nu-și piardă slujbele profii care i-au învățat. Partea bună a fost că din puțini înscriși au luat notă de trecere destul de mulți. Asta o fi rețeta să crești promovabilitatea;

Dacă vreți să vă dați cu părerea care a fost cea mai bună carte a lui 2021, votați aici;

Cele mai frumoase 51 locuri din lumea asta – eu am văzut 7 dintre ele – și cele mai bune bucătării din lume – noi suntem pe locul 4 între spanioli și francezi;

Mortalitatea maternă în România s-a dublat de la un an la altul, iar mortalitatea în general a înregistrat un excedent de 25% anul trecut. Dacă mai adăugăm și că ne situăm pe ultimele locuri la siguranță în clasamentul european al țărilor de vizitat, vedem și de ce;

Cifra lunii

79% dintre figurile de pe bancnotele lumii sunt bărbați. Dar lasă că și femeile știu să le cheltuie;

Pandemii, războaie și maimuțe

Războiul nu s-a terminat, dar tot putem trage niște concluzii din modul în care am reușit să ne organizăm ca societate pentru primirea și ajutorarea refugiaților;

Altfel, turismul de nivel înalt a continuat la Kiev, în timp ce pentru americani războiul din Ucraina a devenit o oportunitate să încerce măcar o dezarmare a populației belicoase: vreți să trageți cu pușca, hai pe front!

Iese Venezuela, intră Rusia la sancțiuni. Până la urmă petrolul, gazele, ca și banii, nu au miros;

Pe frontul pandemic, nouă state membre UE au cerut Comisiei renegocierea contractelor pentru vaccinuri. Surprinzător că inițial toate erau din est, de parcă numai noi am avut vaccinosceptici. Până la urmă a fost suficient să avem noi curaj, că toate statele UE au înțeles că le prisosesc vaccinurile;

Avem și noi nițică variola maimuței, de gust, prilej cu care ministrul sănătății ne recomandă abstinență și/sau prezervativ. Franța recomandă să nu ne pupăm animalele de companie. Oricum, dacă de maimuțe se scapă ușor, de holeră nu prea, și bate și aia la ușa din est;

Explicativ

De ce ucide cancerul la români mai mult decât în restul UE?

Vine vara, bine-mi pare

Acum cu tabere plătite și cu vouchere de vacanță și cu prețuri mai mici la roaming;

Cum să călătorești ieftin – niște sfaturi de care noi, românii, nu prea ținem cont, preferăm barosăneala last minute;

Nu e ieftin, dar e Grecia. Ieftin nu e nici la noi, căci hotelierii români vă vor oaspeți mai mult de două nopți, ca să spele cearșafurile mai rar. De aia o fi preferat și Macron să stea la cort decât la hotel, când s-a dus la Constanța. Păi, doar o noapte, boss?!

De încercat: unul dintre cele mai frumoase drumuri ale planetei, de-a lungul coastei norvegiene. Dar avem și noi drumurile noastre și nu sunt toate praf. Avem și primul pod hobanat peste Dunăre, al treilea ca lungime din Europa. Japonezii ni l-au dat gata la timp, dar noi încă nu avem drumuri făcute spre el. În plus, cică e așa de lung și de înalt încât e periculos să lași pietonii și bicicliștii pe el, ca să nu-i ia vântul sau amețala. Cel mai probabil vom pune un mileu și un pește pe el și-l vom ține doar pentru musafiri;

Dar pe podurile vechi, CFR are niște variante acceptabile, de la 22 la 53 de euro pentru Bulgaria și Turcia, precum și pentru litoralul nostru strămoșesc. Pentru restul rutelor se scumpesc biletele cu 20%. Cine preferă mașina personală e bine să știe că vor fi cozi la vămile bulgărești;

S-a redeschis Transfăgărășanul și planetariul din Constanța, iar Delta Siretului se vrea cea mai mare stațiune est europeană;

Revenirea la normalitatea concediilor și călătoriile ne-a prins tot cu Otopeniul nemodernizat. Pe lângă asta mai sunt și problemele de personal ale companiilor aeriene, așa că e înțelept ca înainte de a pleca la aeroport să verificați dacă nu cumva vă duceți degeaba;

Cine ar fi crezut?!

Unii furnizori de energie au crescut artificial prețurile ca să primească compensări mai mari de la stat;

Încrederea în președintele nostru ne-a scăzut de la 44 la 29% numai în ultimul an. Oare de ce?

Noua Zeelandă pune taxe pe, scuzați, flatulență. Numai inspector la anaful zeelandez să nu fii;

Consumul de droguri la volan joacă la egalare cu cel de alcool, zice ministrul de interne. Poate de aia coaliția de guvernare vrea o relaxare a codului rutier. Dacă tot e pă relaxare să fie până la capăt;

Un pod din Neamț, nereparat 50 de ani, a căzut la câteva luni după reabilitare. Avem unul și în București fără recepție de 11 ani. Soluția e să le faci mai înguste, ca să cadă mai greu;

Întâiul revoluționar al țării rămâne fără certificat, măi dragă;

Cică la 1900 eram mai tari ca italienii la paste;

Și laureații Nobel sunt oameni și admit că nu știu chestii din propriul domeniu. Sau poate că nu sunt oamenii, că nouă celorlalți prea ne place să ne dăm a toate știutori;

Nu mai spălați vasele cu buretele, că nu e igienic. Folosiți peria sau investiți într-o mașină de spălat automată;

După speech to text, un program care va transforma textul în imagini este următoarea revoluție din viața noastră. Deja AI-ul știe să scrie proză și poezie, pe teme la comandă. Ăsta va fi norocul nostru, căci 57% dintre elevii români au probleme de scriere corectă, de ortografie şi de punctuaţie; 

Curtea de Conturi a descoperit că avem pensiuni construite cu bani europeni inexistente la rezervare;

După decizia Curții supreme americane, Franța vrea să pună dreptul la avort în Constituție;

În ultimii 5 ani, prin Binance, cel mai mare exchange de cryptomonede din lume, au fost „spălați” peste 2 miliarde de dolari din activități ilicite;

 

Câștigul lunii

David Popovici

undefined

Dacă v-a plăcut și considerați util acest newsletter, dați-l mai departe, să se bucure și alții de el. Pe luna viitoare!

3.106 vizualizari Autor A.Nuntu 04.07.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.