Fotovoltaicele dau curent ieftin și-ți găsesc și nevastă

Salut, sunt A.Nunțu și astea sunt câteva din știrile lunii octombrie care mi-au reținut atenția

undefined

în imobiliare se practică cuplarea pentru chirie+întreținere cât mai costă o vilă în Dubai și un apartament în București munca hibrid nu dispare, dar apare condica de prezență care e cel mai dorit beneficiu de către salariatul român de ce nu e bine să vă dați mari pe rețelele sociale; cele trei lucruri pe care și le doresc bărbații și cele două obiecte nelipsite din casele românilor panourile fotovoltaice salvează sistemul energetic national și nu cer în schimb decât o nevastă iubitoare.

Imobiliare

● Ați închiriat în sfârșit garsoniera? ANAF-ul vă așteaptă în 30 de zile cu contractul în dinți. Deocamdată doar ăla de închiriere, dar e posibil să se introducă și cel nupțial, dat fiind că a început moda cuplărilor pentru chirie+întreținere (asta e o știre care s-ar încadra și la rubrica Relații, dar parcă se potrivește mai bine la imobiliare);

● Dacă vreți să vă cumpărați o casă în finalul ăsta tulbure de an, sfatul cinstit al unui agent imobiliar e să așteptați primăvara, ca să vedeți ce facturi la curent vor veni. Până atunci, statisticile noastre vă stau la dispoziție

(octombrie 2022 comparativ cu septembrie 2022)

Prețuri medii București

Vânzare
(oct. 2022 / sept. 2022)

Chirie
(oct. 2022 / sept. 2022)
Garsoniere

49.160 EUR (47.950)
+ 2.52%

311 EUR (298)
+ 4.36%

2 camere

76.079 EUR (76.855)
- 1.01%

459 EUR (449)
+ 2.23%

3 camere

109.797 EUR (107.827)
+ 1.83%

585 EUR (583)
+ 0.34%

4 camere

156.511 EUR (162.538)
- 3.71%

946 EUR (910)
+ 3.96%

Case/vile 279.222 EUR (272.334)
+ 2.53%
1.662 EUR (1.703)
- 2.41%

Statistici imobiliare anuntul.ro

● O știre pentru acei 1% care nu au probleme cu facturile: 82 de milioane de dolari - o „vilă” în Dubai. Cabana Caraiman din Bucegi s-a dat mult mai ieftin, și cu cântec;

● Peste 20.000 de apartamente fără utilităţi şi drumuri de acces au fost construite, în ultimii 15 ani, în Sectorul 6, cu avize „date pe şpagă". Cine ar fi crezut?! Iar sectorul 6 nu e o excepție. În general Bucureștiul e recunoscut pentru stilul de dezvoltare imobiliară „sportivă”. De aia nu avem prea multe cartiere cu aer rarefiat;

Muncă și răsplată

● Condica de prezență și fișa postului „se întoarce”, dar munca hibridă nu dispare, doar se hodinește un pic. Pentru că dacă lucrezi remote riști să rămâi „remote” în cazul unor concedieri – așa arată un sondaj făcut printre managerii care, evident, nu-i iubesc pe ăia care muncesc de acasă;

● Nu e bine să te compari cu colegii de muncă, dar poți să arunci un ochi pe graficul ăsta, ca să vezi cam unde ești ca salariu. În Anunțul Telefonic, luna asta cele mai mari salarii s-au dat la ingineri – 5.379 RON, în construcții - 4.290 RON, și la IT-iști și șoferi – câte 4.000 de RON. De căutat s-au căutat tot șoferii (7548 căutări), femeile de serviciu (6648 căutări) și bucătarii (3630 căutări);

● Și apropos de salarii, e bine să fii abonat la Hidroelectrica, dar și mai bine ar fi să fii angajatul ei. Pentru cine nu e angajat Hidroelectrica, tichetele de masă par să fie cel mai dorit beneficiu extrasalarial. Cel puțin pentru noi ăștia mai bătrâni. Tineretul mai are de învățat de ce e bine să-și ia un job încă din studenție. Asta dacă vor să-și bage pielea la un credit încă de pe băncile școlii;

● S-a stabilit și când are voie șeful să-ți scrie pe Fb sau whatsapp – numai în timpul programului. Dar atunci noi muncim, nu stăm pe Fb. În plus, Codul muncii ne mai oferă un concediu - de îngrijitor. Vine acuși și ăla de tăiere a porcului;

● Cum se iese la pensie din pilonul 2. Deocamdată se mai iese, dar să vedem cât, căci ne tot pleacă tineretul, deci cine ne va mai plăti pensioarele?

Auto & Moto & Velo

● Peste 25% din PIB-ul României este generat de industria auto şi toate mașinile livrate în Europa conţin cel puţin o piesă realizată în România. Plus o doză mare de creier de inginer român;

● Descarcă Amiabila, neamule! Asta dacă-ți permiți noile prețuri de la RCA. Dacă nu, și vrei să lași mașina acasă, ai grijă să nu fie pe trotuar, căci o să-i dai vreo hernie polițistului chemat să ți-o ridice;

● Mașinile electrice continuă să cucerească. Și pe bogații care vor Rolls Royce, și pe săracii care-și permit un Megane;

● RAR a lămurit lucrurile cu cauciucurile de iarnă. Dar iarna asta puteți schimba mașina cu vaporul – și să plecați în jurul Europei;

Bani, scumpiri, facturi

● Cum se calculează factura la curent, atunci când se calculează, și cum face președintele nostru economie acasă. Nu zice în care dintre case. Dacă nu știți ce conține factura de curent găsiți aici o explicație;

● Taxarea proprietăților a fost lăsată la latitudinea consiliilor locale și s-ar putea să se facă, vorba cântecului, fără număr. Așa poate ajungem și noi în rândul lumii, căci până acum taxele pe proprietate în România generau venituri doar la jumătate față de media UE. Iar ăia nici nu sunt așa de proprietari ca noi, se știe;

● În caz că vă dați mari cu veniturile sau proprietățile voastre pe rețelele de socializare, aflați că Fiscul le monitorizează. Pe ele, rețelele, ca să știe câți bani câștigă influencerii. Pe noi ceilalți ne monitorizează BNR, care ne transmite că n-ar trebui să mai trăim pe credit. De aceeași părere au fost, se pare, și cei 8000 de oameni care au cerut suspendarea ratelor la credite până acum;

● Când dă sfaturi, BNR nu ține seama probabil de calculele INS, care arată că o familie din România cheltuie în medie 5.375 de lei lunar, din care circa 60% se duc pe facturi, mâncare, băutură și țigări. O altă sursă spune că valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii pentru luna septembrie 2022 ar fi fost de 8.659 lei pe lună, cu mai mult de o mie de lei față de anul precedent. Ce face cine nu are banii ăștia? Nu-i cheltuie. În fond, se pare că nu avem nevoie de așa de mulți bani ca să fim fericiți;

Relații, nunți, botezuri, criogenii

● Trei sferturi dintre cupluri nu-și doresc copii. Cine i-a făcut deja îi protejează cum poate de averile castigate la loto;

● Cele trei lucruri pe care le prețuiesc bărbații nu sunt în pat, deși se pot petrece și acolo. Printre lucrurile pe care le prețuiesc femeile se numără și brățările care îi țin la distanță pe partenerii violenți;

● Dacă nu vă place prezentul, aflați cât costă să te criogenezi și să te trezeți într-un viitor mai bun – 200.000 trupul și 80.000 capul. Nu se fac reduceri pentru întreg;

● Cică femeile românce au început să se mărite la 50 de ani. Probabil atât le-a luat să-și găsească alesul sau să-l aducă pe pământ;

Ceva bun din ceva rău și viceversa

● Educația ne face mai miopi, iar un control oftalmologic nu intră în pachetul de investigații medicale gratuite;

● Prăjitorul de pâine și bormașina sunt obiectele cele mai răspândite în casele românilor. În curând li se va adăuga și încărcătorul european unic, care ne va lega de prize. Până la urmă, vorba bancului, dacă nu ne mai permitem un credit sau o casă, măcar să ne luăm o bormașină;

● Fabrica de zahăr din Luduș a fost salvată de la faliment de niște cetățeni responsabili. La fel și sistemul energetic național. Numărul de prosumatori racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie a crescut de la 303 la finele anului 2019, la 23.785 la 31 august 2022. Puterea totală instalată este de 213.399 kW. Pare că sistemele astea independente de produs curent ieftin și eco sunt așa de dorite de români încât sunt folosite mai nou și la căutat neveste. „Un bărbat tandru, iubitor, romantic angajat în domeniul Sistemelor Fotovoltaiceîși caută jumătatea la noi în Anunțul Telefonic. Să-l ajutăm s-o găsească;

● Bujorul este floarea națională a României. Trandafirul se antrenează pe tușă pentru 2024;

Bucureștiul nostru cel de toate zilele

● Prețul gigacaloriei iarna asta va rămâne la 350 de lei (adică dublu față de anul trecut), din care 31% se duce în pământ;

● Totuși rămânem o destinație „affordable” pentru nomazii digitali – suntem pe locul 15, între Buenos Aires și Berlin. Ne-au așezat acolo de zici că voiau să ne facă de râs, cum să compari Bucureștiul cu BA sau Berlin?;

● Jumătate din autorizațiile de construcție emise în București sunt nelegale. La procentul ăsta e aproape obligatoriu ca unele să mai pice și în curtea unui partid de la putere, nu?

● Revoluția parcărilor din București l-a atins la buzunar și pe primar. Pierderea terenului retrocedat din Parcul IOR ne va atinge pe toți. Și la buzunare, și la plămâni;

Țeapa lunii

● Armata română a cumpărat kerosen prost, cu tzatziki, de la greci;

Explicativ

● Care e treaba cu Schengenul ăsta

Poza lunii

Eclipsa

undefined

 

1.993 vizualizari Autor A. Nuntu 03.11.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.