Ecomed Clinic, Bucuresti - Clinica de recuperare medicala

Maladia Scheuermann - este o patologie ce apare in cursul dezvoltarii (“de crestere”) ce se manifesta prin hipercifoza dorsala / dorso-lombara, inconstant durere asociate si determinate de modificari la nivelul corpurilor si spatiilor vertebrale (osteocondroza nucleilor secundari de osificare de la nivelul corpurilor vertebrale), evidentiabile radiologic.

Incidenta:

• in general intre 13-16 ani, mai frecvent la sexul masculin; 
• asocierea cu alte tulburari de statica a coloanei vertebrale (hiperlordoza lombara, scolioza si spondilolisteza); 

Etiologia si patogenia - in discutie: 

• mai multe teorii au fost avansate - printre care: mecanica, metobolica, endocrinologica; 
• o componenta ereditara(autosomal dominant) este posibila. 
• microtraumatismele repetate ce determina solicitari mecanice anormale la subiecti hipercifotici; 

Examenul clinic evidentiaza la un adolescent in perioada de crestere: 

• prezenta durerii nontraumatice (inconstant) - localizare si iradiere; durerea este regionala si este legata de activitatea fizica (scade in repaus); 
• hipercifoza (localizarea “varfului” curburii - prezenta gibusului); 
• asocierea altor tulburari de statica vertebrala - frecvent a hiperlordozei lombare si scoliozei, uneori a spondilolistezei; 
• eventuala inegalitatea de membre inferioare; 
• dezvoltarea insuficienta a masei musculare (regional si general); 
• mobilitatea coloanei vertebrale (reductibilitatea este mica); 
• afectarea pulmonara, cardiaca si neurologica(extrem de rara); 

Examenul radiologic: see efectueaza radiografia coloanei vertebrale dorsale - fata si profil (minim), eventual si in hiperextensie.

Criterii de diagnostic:

• hipercifoza ireductibila (T4 - T12) - peste 40 grade; 
• cuneiformizarea a 3 corpuri vertebrale cu minin 5 grade 

Nespecific:

• prezenta hernii Schmorl;
• marirea antero-posterioara a corpilor vertebrali (semnul Knutsson);
• aspect neregulat al platourilor vertebrale;
• hernii retromarginale anterioare;
• anomalii de osificare marginala anterioara;
• pensari discale;

O forma similara de osteocondroza vertebrala se intalneste si la nivel lombar - denimita de unii autori maladia Scheuermann lombara.

Complicatii:

• dureri cronice dorsale;
• progresia (hiper)cifozei;
• afectare cardiaca;
• deficite neurologice (datorate compresiei prin chist epidural sau prin angulatie vertebrala mare).

Prognosticul:

• descoperirea precoce - inainte de pubertate - scade riscurile si creste posibilitatea de tratament; descoperirea tardiva duce la ineficacitatea tratamentului corectiv;
• in general bun - desi este dificil de apreciat la nivel global din cauza datelor insuficiente;
• durerea in general inceteaza odata cu maturizarea;
• hipercifoza persista, alaturi de alte modificari locale.

Gravitatea - se apreciaza in functie de:

• varsta;
• numarul de vertebre “cuneiformizate”
• angulatia cifozei;
• reductibilitatea;
• asocierea altor tulburari statice - hiperlordoza compensatorie, scolioza;
• reaparitia durerilor - odata cu reluarea activitatii sportive;
• hipotrofia musculara locala si generala;
• contextul psihologic.

Tratamentul optim este controversat. Tratamentul este individualizat si depinde de:

• varsta pacientului;
• severitatea hipercifozei; hipercifoza reductibila are un prognostic mai bun;
• existenta durerii;
• afectarea respiratorie sau neurologica.

Tratamentul:

• educarea pacientului - cooperarea pacientului - este esentiala pentru masurile de “igiena” a spatelui, ameliorarea posturii si efectuarea kinetoterapiei.
• tratament conservator
• dispensarizare - evaluari (individualizate) clinice si/sau radiologice la 6 - 12 luni; 
• repaus sportiv - se impune la varsta 11-13 ani pentru fete si 13-15 ani pentru baieti; restrictiile tin si de prezenta factorilor de gravitate precum si de tipul sportului; se poate practica inotul. 
• avizul sportiv poate fi acordat la un sportiv aflat la sfarsitul perioadei de crestere; 
• tratament antiinflamator (non-steroidian); 
• fizioterapie si kinetoterapie de  reeducare posturala; 
• uneori este necesara ortezarea (corset tip Milwaukee) - in cazul hipercifozelor evolutive; de obicei este necesar pana la 2 ani de tratament;
• tratament chirurgical - este extrem de rar - in general recomandat la curburi extrem de mari (70-75 grade), durere severa, aparitia tulburarilor neurologice.

Intrucat exista o multime de întrebări pe care pacientii şi le pun cand  apeleze la un medic homeopat sau pe parcursul tratamentului, ne-am gandit sa venim in intampinare cu cateva dintre cele mai frecvente.

Cum se administrează remediile homeopate? Remediile se iau aşa cum indică medicul, fie granulele ca atare, fie dizolvate în apă într-o anumită cantitate şi la anumite intervale de timp, direct pe limbă sau sub limbă, la distanţă de masă (cel puţin 20-30 minute înainte şi după remediu, nu beţi, nu mâncaţi, nu fumaţi, nu luaţi alte medicamente, nu vă spălaţi pe dinţi). Este recomandat să nu fie atinse cu mâna decât cel mult de către cel care ia remediul. Nu este recomandat să faceţi altfel dacă nu vă sfătuiţi în prealabil cu medicul dvs.

Cum trebuie păstrate remediile homeopate? Remediile trebuie păstrate în ambalajul lor, închise ermetic, la adăpost de orice mirosuri (mai ales mentă, camfor, eucalipt, etc), la întuneric şi departe de orice sursă de radiaţii de vreun fel (telefon, televizor, computer, etc).

Este nevoie de un regim alimentar special pe perioada tratamentului? În principiu este indicat ca tot ce conţine cofeină / teină şi substanţe puternic aromate (mentă, camfor, eucalipt) să fie evitat. Sensibilitatea individuală la astfel de substanţe variază de la caz la caz şi este greu de apreciat cât de mult ar putea antidota efectul remediului. În rest, este indicată o alimentaţie cât mai naturală şi adecvată problemelor de sănătate şi regimului de viaţă...

Se pot folosi ceaiuri, tincturi sau alte produce naturiste în timpul tratamentului homeopatic? În principiu nu este o problemă dar dacă se poate, de preferat nu. De la caz la caz, medicul hotărăşte dacă celelalte substanţe folosite pot interacţiona sau nu cu remediul homeopatic.

Se pot asocia mai multe remedii homeopate? În niciun caz. Întotdeauna tratamentul se face cu un singur remediu, cel care corespunde cel mai bine tabloului simptomatic la un moment dat. Într-o afecţiune acută (dar şi într-una cronică, în timp) se poate întâmpla ca simptomele să se modifice atât de mult încât să fie nevoie de mai multe remedii în succesiune... dar nu în acelaşi timp. Acelaşi lucru se poate întâmpla dacă iniţial medicul nu are suficiente informaţii; remediul va fi parţial. Asocierea mai multor remedii contravine principiilor homeopatiei

Unde pot găsi prospectul unui remediu homeopatic? Remediile homeopatice nu au prospect în adevăratul înţeles al cuvântului. Informaţii despre remedii se găsesc în cărţile de materia medica homeopatică unde fiecare este descris în amănunt. Aceste date provin în primul rând din experimentele făcute pe oameni sănătoşi (proving), din toxicologie şi date clinice.

Remediile homeopate se pot administra pe perioada sarcinii? Tratamentul homeopatic se poate face şi chiar este indicat la gravide întrucât este lipsit de reacţii adverse şi susţine evoluţia fără probleme a sarcinii şi dezvoltarea armonioasă a fătului.

Remediile homeopate se pot administra la copii mici? Remediile se pot administra la orice vârstă, chiar la copii mici, inclusiv la sugari dar numai la indicaţia medicului homeopat.

Se poate face tratament homeopatic pe perioada alăptării? Mama poate face tratament homeopatic dacă alăptează însă numai la indicaţia medicului homeopat având în vedere că alăptarea face ca legătura între mamă şi copil să fie foarte strânsă în această perioadă şi orice influenţează starea de sănătate a mamei se poate răsfrânge, într-un fel sau altul, asupra sugarului. Din fericire însă remediul nu influenţează copilul în vreun sens negativ ci, de multe ori, este posibil ca şi sugarul să aibă nevoie de acelaşi remediu în această perioadă specială.

Tratamentul homeopatic poate stimula creşterea la copii? Fără a fi un tratament hormonal propriu-zis, tratament care în medicina alopată s-ar folosi într-o astfel de situaţie, remediul homeopatic constituţional poate stimula creşterea la modul general asigurând o dezvoltare armonioasă a organismului la copii. Ca în orice altă situaţie, remediul se alege funcţie de caracteristicile generale ale fiecărui pacient în parte, nu există un remediu anume pentru această problemă. Deasemenea, nu se poate prezice cât de mult şi cât de repede ar putea remediul să stimuleze creşterea, fiecare caz în parte având propriile limite genetice (familiale).

Se poate lua acelasi remediu de catre doi pacienti cu acelasi diagnostic şi simptome fara consultatie? In homeopatie alegerea remediului este strict individualizată; doi pacienţi cu acelaşi diagnostic şi simptome asemănătoare foarte probabil vor primi remedii diferite funcţie de alte trăsături specifice fiecăruia în parte.

Pot ajuta remediile atunci cand analizele sunt normale dar totusi pacientul nu se simte bine? Este o situaţie des întâlnită în practică. Nu trebuie uitat ca boala apare in primul rand ca dezachilibru homeostazic si ulterior somatic. Deci în aceste condiţii se poate folosi cu succes tratamentul homeopatic constituţional, analizele de laborator fiind utile eventual, pentru a monitoriza evoluţia simptomelor. Alegerea remediul homeopatic constituţional se face in funcţie de antecedentele medicale, caracteristicile generale ale pacientului, cum şi ce mănâncă, cum doarme, cum reacţionează la factorii stresanţi din exterior, cum se comportă cu ceilalţi, starea de spiritsi altele.

Bolile autoimune se pot trata prin homeopatie? Succesul unui tratament homeopatic nu este condiţionat atât de mult de diagnostic (cu prognosticul asociat) cât mai ales de posibilitatea de a găsi cel mai potrivit remediu corespunzător pentru pacientul respectiv. Dacă tabloul simptomatic al unei boli autoimune la un anumit pacient este suficient de clar şi sugestiv pentru un remediu homeopatic, se poate obţine o ameliorare semnificativă. Ca orice tratament şi acesta are limitele sale şi nu se poate generaliza dar este o opţiune de considerat.

Se poate trata dependenţa de medicamente? De la caz la caz, unele medicamente pot fi oprite destul de repede, altele într-o perioadă mai lungă de timp cu condiţia ca, evident, medicul să aibă suficiente informaţii pentru a găsi remediul constituţional. Sunt situaţii însă în care nu se pot elimina complet unele medicamente dacă există modificări structurale importante de exemplu în boli cardiace, renale, reumatice, etc. mai ales la persoanele în vârstă.

Problemele emoţionale se pot trata prin homeopatie? Tratamentul homeopatic se adresează omului ca întreg, asta include atât partea fizică propriu-zisă cât şi componenta emoţională şi mentală (intelectuală),  deci se pot trata şi frica, anxietatea, depresia, "nervii", "emoţiile", etc.

Se pot lua şi alte medicamente pe perioada tratamentului homeopatic? Este de preferat ca tratamentul homeopatic să nu se facă în paralel cu vreun alt tratament.  Asocierea cu antibiotice, preparate cortizonice, neuroleptice, face ca remedial sa nu poate acţiona la potenţialul său maxim sau chiar deloc. În cazul medicaţiei cronice, tratamentul homeopat se poate face în paralel cu aceasta, medicul încercând să reducă treptat, dacă este posibil, dozele . Remediile homeopate nu influenteaza eficienta medicamentelor allopate, nu dau efecte adverse, nu au contraindicatii, dar cum spuneam, efectul lor poate fi diminuat/neutralizat de anumite substante din componenta acestora.

Tratamentul are efect în problemele cronice, degenerative? Dacă există modificări organice importante este posibil ca tratamentul să fie doar paliativ şi să nu fie posibilă o vindecare completă. Oricum calitatea vietii este imbunatatita considerabil cu ajutorul lor.

Se poate face acupunctură şi homeopatie în acelaşi timp? Nu este indicat pentru că nu se poate interpreta reacţia la remediu. Este greu de evaluat ce a produs eventualele agravări sau ameliorări... lucru valabil de altfel pentru asocierea cu orice alt gen de tratament.

Se poate face psihoterapie în acelaşi timp? Se poate face pentru că un psiholog nu foloseşte medicamente. Sunt situaţii în care este chiar indicat şi rezultatul, pe ansamblu, poate fi mai bun decât dacă s-ar apela doar la una din cele două terapii.

Se pot asocia mai multe remedii homeopate? În niciun caz. Întotdeauna tratamentul se face cu un singur remediu, cel care corespunde cel mai bine tabloului simptomatic la un moment dat. Într-o afecţiune acută (dar şi într-una cronică, în timp) se poate întâmpla ca simptomele să se modifice atât de mult încât să fie nevoie de mai multe remedii în succesiune... dar nu în acelaşi timp. Acelaşi lucru se poate întâmpla dacă iniţial medicul nu are suficiente informaţii; remediul va fi parţial. Asocierea mai multor remedii contravine principiilor homeopatiei.

Circulatia limfatica

Limfa este formata din lichidul interstitial, care este colectat de capilarele limfatice din tesuturi prin contractia muschilor netezi ai peretelui vascular, trecand prin statii intermediare – ganglionii limfatici unde, dupa ce a fost filtrata,  este evacuata si directionata spre inima. 

Limfa este colectata in canalul toracic si marea vena limfatica,ulterior fiind deversata in sange, la nivelul venelor situate la baza gatului. Limfa dreneaza mediul intern, jucand rolul de supapa de preaplin. Circulatia limfatica este mentinuta de contractia muschilor scheletici; Sistemul cardio-vascular participa la aceasta circulatie, prin progresia limfei.

Favorizarea varsarii finale a limfei in circulatia venoasa este realizata de contractiile muschilor netezi din peretii canalelor limfatice, care joaca rol si de pompa, atragand limfa din periferie, prin presiunile negative create. Circulatia limfei este totusi, mult mai lenta decat cea sanguina.

Activitatea fizica amelioreaza circulatia limfei si drenajul substantelor nocive. 

Prin drenaj limfatic se elimina deseurile din metabolismul celular, ajutand si la mentinerea echilibrului hidric si electrolitic al spatiilor interstitiale. Substantele sunt transportate prin vasele precolectoare si, apoi, prin cele colectoare, spre circulatia sanguina, dupa preluarea in capilarele limfatice.

Limfedemul reprezinta acumularea de lichid limfatic in spatiile interstitiale, mai ales in tesutul adipos subcutanat, crescand astfel dimensiunea segmentului afectat, cel mai frecvent pe brate sau gambe, reprezentand astfel, o disfunctie a sistemului limfatic, avand loc o colectie anormala, excendentara de proteine tisulare, cu edem, inflamatie cronica si fibroza.

Cauzele care pot determina limfedemul:

• imobilizare segmentara;
• edeme posttraumatice si postoperatorii din fracturi, entorse, hematoame, algodistrofie;
• postchirurgical;
• limfedemul bratului postmastectomie,prin evidarea (scoaterea) ganglionilor limfatici;
• infectii sau leziuni ale vaselor limfatice;
• tulburarile de circulatie periferica: insuficienta venoasa, insuficienta limfatica;
• afectiunile pulmonare, cardiace, renale si endocrine; 
• hipoalbuminemie determinata de diabetul zaharat, insuficienta cardiaca, hipertensiunea arteriala, insuficienta renala;
• ca urmare a unui aport scazut al proteinelor in organism prin anorexie, depresie, varsaturi, anxietate, diaree; 
• afectiuni intestinale sau prin pierderi de proteine (hemoragii, drenaj chirurgical, ascita);
• mentinerea pentru perioade lungi de timp a pozitiei asezat, sedentarismul.

Clasificare

Sunt cunoscute 3 grade ale limfedemului :

• gradul I - spontan reversibil: edemul apare la presiunea tegumentului si scade la elevatia membrului ;
• gradul II - se instaleaza fibroza, marcand debutul edematierii membrului. Disparitia edemului nu mai depinde de elevatia segmentului afectat;
• gradul III - elefantiazis: in care edemul este ireversibil, dimensiunile membrului afectat fiind foarte mari, iar tesutul este fibrotic, dur.

Tipuri de limfedem:

• limfedemul acut, care dureaza mai putin de 6 luni si este tranzitoriu. Acesta apare de obicei prin sectionarea vaselor limfatice dupa interventii chirurgicale. Poate apare la aproximativ 6 saptamani dupa tratamentul chirurgical, ca urmare a unei flebite sau limfangite acute, in urma drenajului chirurgical sau dupa imobilizarea membrului;
• limfedemul cronic, care este mai frecvent si mai dificil de tratat. Este de obicei insidios si neasociat cu eritem. Aceasta forma apare frecvent la 18-24 de luni ( uneori chiar mai mult) dupa interventia chirurgicala. 

Indicatiile drenajului limfatic

• stimularea circulatiei venoase si limfatice
• mentinerea unei circulatii sanatoase
• eliminarea edemelor post operatorii
• eliminarea edemelor post traumatice
• prevenirea tromboflebitei
• prevenirea varicelor
• detoxifierea totala a organismului
• eliminarea celulitei
• in mod special in patologia cancerului de san cu evidarea (scoaterea) ganglionilor axilari

Efectele drenajului limfatic

• cresterea, la nivelul zonei corticale a ganglionilor limfatici, a numarului de limfocite, cu rol in sinteza anticorpilor si stimularea proceselor imunitare.
• accelerarea resorbtiei lichidelor si macromoleculelor in exces din interstitiu, prin capilarele limfatice si stimularea peristaltismului vaselor limfatice, ce determina resorbtia edemelor;
• favorizarea regenerarii tisulare, prin cresterea productiei de limfocite si prin eliminarea edemului interstitial, care incetineste microcirculatia.
• eliminarea deseurilor din metabolismul celular, ajutand si la mentinerea echilibrului hidric si electrolitic al spatiilor interstitiale. 
• urmare a drenajului limfatic, are loc cresterea productiei de limfocite, cu rol in sinteza anticorpilor, determinand astfel stimularea proceselor imunitare.
• de asemenea, este accelerata resorbtia lichidelor in exces din interstitiu si resorbtia edemelor, favorizand regenerarea tesuturilor. 

Activitatea fizica amelioreaza circulatia limfei si drenajul substantelor nocive.

Banda Kinesiologica este un dispozitiv medical folosit in tratarea sau prevenirea majoritatii afectiunilor musculare, articulare sau limfatice.

Banda Kinesiologica se mai numeste si Kinesio Tape, in functie de marca sub care este produsa.

Bandajul kinesiologic este o practica inovativa, deosebit de eficienta, ce are ca efect imbunatatirea circulatiei si refacerea ligamentelor si/sau a muschilor lezati.

Rezultatele  nu pot fi obtinute decat cu o tehnica de aplicare corecta. Aceasta se va face de catre un terapeut specializat sau sub indrumarea acestuia, Benzile kinesiologice se aplica in scopul imbunatatirii functiilor musculare, vasculare si nervoase, favorizand astfel capacitatea de vindecare a corpului. Tehnica de aplicare benzi kinesiologice este una corectiva mecanica si senzoriala, ce favorizeaza circulatia sanguina in aria ce trebuie tratata. Aceasta metoda integreaza si completeaza alte practici de recuperare medicala aplicate in Clinica Ecomed

Dezlipirea  va fi in sensul de crestere al parului.

Durata medie a benzii pe corp este de 3-5 zile. Durata variaza in functie de zona pe care este aplicata banda.

Adezivul benzii este rezistent la apa. Banda poate fi folosita fara probleme in sporturile acvatice sau combinata cu procedee de hidroterapie.

Efectele aplicarii sunt aceleasi indiferente de culoarea folosita.Bandajul kinesiologic, aplicat pe piele formeaza un fel de circumvolutii, care ridicand pielea, faciliteaza drenajul limfatic si reduce durerea. La fiecare miscare a corpului, bandajul elastic adeziv functioneaza ca un fel de pompa, stimuland in permanenta circulatia limfatica. Simultan sunt atenuati si receptorii durerosi din piele. 

Banda Kinesiologica actioneaza pe diminuarea oboselii musculare; reducerea inflamatiilor la nivelul tesuturilor afectate; eliminarea edemelor si a hemoragiilor intre piele si muschi; sustinerea tendoanelor inflamate; imbunatatirea circulatiei sanguine si limfatice; reducerea senzatiilor de durere ale pielii si muschilor; normalizarea tonusului muscular; corectarea aliniamentelor articulare datorate dizlocarilor;

Adezivul benzii este termosensibil, iar aplicarea benzii pe o anumita arie va avea ca efect cresterea circulatiei sangvine din acea zona, ducand astfle la o usoara senzatie de caldura.Tehnica de aplicare benzi kinesiologice isi demonstreaza functionalitatea la nivelul epidermei, muschilor, a sistemului limfatic si articular. Benzile kinesiologice pot fi utilizate in cadrul terapiilor de reabilitare sub forma de tratamente complementare pentru sustinerea acestora.

Banda se aplica cu o ora inainte de activitatea sportiva sau de dus. Acest interval de timp va permite adezivului sa faca o aderenta sigura cu tegumentul. Pielea trebuie sa fie curata si uscata inainte de aplicarea benzii. 

Nu se folosesc surse de caldura artificiala pentru aplicarea benzii. Trebuie evitata intindrea la maxim a benzii la aplicare pentru a evita iritatii ale tegumentului.

Tendinita calcificanta apare atunci cand exista o acumulare de calciu pe tendoanele muschilor care formeaza coafa rotatorie a umarului. Depozitele sunt de obicei mici si albicioase, dar in timp se intaresc luand aspectul de os. Prezenta lor declanseaza o reactie chimica care duce la inflamare si durere.

Cauza tendinitei calcificante nu este inteleasa pe deplin, si nici de ce acest lucru se intampla doar in coafa rotatorie.Se presupune ca varsta, zona prost vascularizata si efortul ar avea rol important in declansarea acestei suferinte.

Durerea este simptomul principal, aceasta este adesea mai severa decat la alte forme de tendinita si mai intensa atunci cand bratul este ridicat deasupra capului, miscare acestuia fiind limitata . Durerea este amplificata atunci cand pacientii se pun in pozitie orizontala (in timpul somnului), putand fi treziti de intensitatea acesteia,deasemenea nu vor putea dormi pe umar.

In majoritatea cazurilor de tendinita calcificanta, depozitele de calciu constituite se dezintegreaza in mod natural, fara a fi nevoie de vreun tratament specific. Durerea de obicei dureaza 3-4 saptamani pana trece, si se diminueaza  treptat, odata cu dizolvarea depozitele de calciu.

Unele cazuri sunt mai grave si au nevoie sa fie tratate intr-u cadru medical. Tratamentul la domiciliu nu este eficient, cu posibila exceptie de a aplica pachete de gheata pentru a calma durerea pe termen scurt. 

Tratamentul:

• Prescriptie medicala pentru ameliorarea inflamatiei si durerii.
• Fizioterapia este recomandarea de prima intentie, ea ajutand la mentinerea fortei musculare, a mobilitatii bratului, la reducerea durerii si la restabilirea echilibrului si functionarii metabolice si structurale celulare, responsabile de dezechilibrul creeat.
• Lavajul este procesul medical in care o solutie de sare este injectata in tendon, extragandu-se depozitul de calciu sub indrumarea ultrasunetelor.
• Injectiile cu cortizon pot fi recomandate in cazul in care durerea este foarte severa. Acestea ofera ajutor pe termen scurt, dar pot provoca reactii adverse.
• In cazurile severe sau recurente, chirurgia poate fi o optiune. Procedura elimina depunerile de calciu si mareste spatiul dintre tendoane pentru a preveni reaparitia procesului.

Intrucat cauza nu este pe deplin inteleasa, masurile preventive nu sunt suficiente. Este important ca orice durere de umar care nu dispare in cateva zile, sa fie investigata si diagnosticata de catre un personal medical calificat, astfel incat tratamentul corect sa fie instituit cat mai repede.Crutarea muschilor implicati in aceasta patologie (cofa rotatorilor, sau muschii umarului) de efort fizic crescut, sau de miscari repetitive sustinute  constituie un factor adjuvant de protectie locala si de prevenire a acestei patologii. Deasemenea fiziokinetoterapia efectuate regulat sub indrumarea medicului pana la recuperarea totala a tendoanelor,este un mijoc de preventie pentru recurente.

Este bine cunoscut efectul favorabil al magnetotergapiei, procedeu natural si nedureros, asupra unor afectiuni precum: boli reumatice degenerative si inflamatorii (coxartroze, gonartroze, epicondilite, tendinite, etc), leziuni traumatice (contuzii, entorse, luxatii, leziuni musculare), recuperare postoperatorie (hernii de disc, fracturi operate) si afectiuni neurologice (nevralgii, pareze).

Beneficiul terapeutic se datoreaza in principal prin imbunatatirea utilizarii oxigenului de catre tesuturile lezate, ceea ce determina o crestere a vitezei de regenerare a acestora.

Mai putin cunoscute sunt insa efectele magnetoterapiei asupra durerilor de cap datorate starilor de tensiune, fie ca vorbim de stres, anxietate, oboseala sau pozitie sezanda indelungata. Alegerea unui medicament eficient necesita timp si uneori este nevoie de mai multe incercari pentru a-l gasi pe cel potrivit. Pentru acest pacienti, magnetoterapia reprezinta tratamentul ideal, cu atat mai mult cu cat pe langa efectul analgezic are si o actiune sedativa generala si de reglare a somnului.

Magnetoterapia nu are reactii adverse si este contraindicata doar femeilor insarcinate si purtatorilor de stimulator cardiac.

Fibromialgia este o suferinta ce se caracterizeaza prin existenta unor zone sensibile, deseori simetrice, localizate in partile moi ale aparatului locomotor (de cele mai multe ori la distanta de articulatii), la subiectii stresati, la care nu se constata o boala reumatica evidenta care sa le poate explica.

Prin polimorfismul sau clinic, simptomatologia nespecifica si incidenta tot mai ridicata, aceasta creaza probleme de diagnostic diferential tot mai complexe in cadrul afectiunilor reumatologice, iar prin caracterul sau refractar la mijloace terapeutice traditionale, genereaza teama de invaliditate, neincredere in profesiunea medicala, apeluri repetate la internari, abuz de medicamente si tratamente empirice, in ultima instanta consum inutil de timp si mijloace materiale.

Tabloul sau simptomatic este variat, complex si nespecific cuprinzand durere cronica generalizata, fiind referata de bolnav la muschi sau proeminentele osoase; durerea are caracter de arsura, alteori de amorteala si este insotita de redoare; aceste simptome sunt mai suparatoare dimineata, fiind insotite de senzatia de oboseala; durerea si redoarea sunt accentuate de expunerile la frig, de oboseala fizica sau psihica si sunt ameliorate de caldura, masaj, relaxare si foarte putin de medicatie analgetica.Se mai descriu tulburari digestive, parestezii, cefalee, depresie, iritabilitate

Examenul obiectiv al pacientilor este negativ cu exceptia prezentei unor puncte dureroase. Nu exista modificari ale probelor biochimice sau ale examenelor radiologice. Se schiteaza adesea o predispozitie familiala. O anamneza riguroasa identifica in majoritatea cazurilor anumiti factori declansatori.

• In aceasta afectiune, sunt descrise ca fiind cele mai frecvente, 14 puncte dureroase, si anume :
• in zona mijlocie a trapezului drept si stang (pe fata posterioara a trunchiului, in zona latero-superioara)
• jonctiunea condro-costala a coastei a II-a dreapta si stanga, pe fata superioara a coastei in stransa legatura cu insertia marelui pectoral (in zona pieptului)
• deasupra spinei scapulare, langa marginea mediala a scapulei: originile supraspinosului drept si stang (in zonele laterale ale cefei).
• epicondilii laterali drept si stang: sediile asa zisului ‘’tennis ellbow’’ distal de epicondil la 1-2 cm, localizate mai précis prin extensia degetului III (in regiunea articulatiei cotului)
• in portiunea mijlocie a patratului supero-extern al feselor, in portiunea anterioara a muschiului fesier mijlociu.
• in ‘’pernita’’ de grasime de pe fata interna a genunchilor, proximal de linia articulara
• la nivelul ligamentului inter-transvers C4-C5 si C5-C6 (la nivelul cefei )
• in regiunea lombara, la nivelul ligamentului interspinos L4-L5 si intr-o mai mica masuara L5-S1

Diagnosticul fibromialgiei se pune daca sunt indeplinite ambele criterii:

• durere generalizata cu durata de cel puti 3 luni, implicand simetric trunchiul si membrele
• prezenta durerii la palparea a cel putin 11 din cele 14 puncte dureroase cunoscute

Care sunt principiile acupuncturii? 

Medicina chineza considera ca bolile nu sunt decat expresia unor dezechilibre energetice prin care trece, din cand in cand, organismul. Acupunctura isi propune sa restabileasca acest echilibru perturbat si astfel sa redea armonia intregului corp. Acest lucru se realiza prin plasarea unor ace foarte subtiri, la diverse profunzimi, de-a lungul unor linii energetice numite meridiane. 

Acupunctura poate ameliora durerile si prin stimularea eliberarii unor substante endogene, numite endorfine. Acestea au o eficienta similara analgezicelor, insa nu au reactii adverse, fiind produse de catre organism. Foarte multe din punctele stimulate in cadrul acupuncturii sunt localizate in apropierea unor terminatii nervoase. In urma stimularii, apare un impuls la nivelul nervului care se va traduce printr-o senzatie de durere surda sau tensiune musculara

Endorfinele sunt eliberate in organism ori de cate ori trecem prin situatii stresante, sau suferim dureri fizice intense, astfel incat aceste sentimente si dureri sa fie ameliorate. In aceasta situatie particulara (stimularea eliberarii prin acupunctura), endorfinele, alaturi de alti neurotransmitatori (substante chimice, produse de catre organism, care modifica impulsurile nervoase), pot bloca transmiterea durerii din periferie catre centru. Durerea este tratata prin acupunctura introducand ace in punctele de acupunctura, unde se presupune ca a fost blocata si a stagnat energia Chi. Prin stimularea zonelor de blocaj se poate reda continuitatea circulatiei energiei vietii prin organism.

Acupunctura doare?

Acupunctura nu doare, insa pacientul poate simti introducerea acului ca pe o senzatie de usor disconfort. Experienta medicului acupuncturistul, transforma sedinta intr-una mai degraba relaxanta, decat incomoda. Pacientii au asemanat senzatia simtita la introducerea acului cu cea aparuta la o ,,intepatura de tantar’’ ). Acul de acupunctura este mai subtire chiar si decat un ac pentru injectii intradermice, el avand dimensiuni foarte mici ( 0,2- 0,3 milimetri), deci si durerea va fi net inferioara aceleia. In timpul stimularii acelor, pacientul poate resimti furnicaturi, sau o senzatie de tensiune locala.

Acupunctura este sigura pentru sanatate?

Acupunctura este una din cele mai sigure metode alternative de tratament. Cand tratamentul este efectuat de catre un specialist bine pregatit, cu experienta acupunctura este foarte rar insotita de complicatii, si acelea fiind minore. Avand in vedere ca la noi in clinica acele sunt de unica folasinta si confectionate din argint nu se pune problema transmiterii bolilor parenteral (prin ace).

Care sunt avantajele acupuncturii?

Acupunctura este lipsita de reactii adverse. Daca ne gandim la ea ca la un analgetic destinat pacientilor cu dureri de diferite cauze, acesta este poate, cel mai mare avantaj al procedurii. Regimul terapeutic al pacientilor cu diverse afectiuni este de regula incarcat de medicamente ce au numeroase efecte adverse ce influenteaza negativ calitatea vietii. Analgezicele recomandate in astfel de cazuri pot duce in timp la aparitia simptomelor gastrointestinale, in special gastrita si chiar ulcer si hemoragii digestive, dar si dezvoltarea rezistentei fata de efectul terapeutic, ceea ce adesea inseamna cresterea progresiva a dozei. Acupunctura este o varianta ce permite pacientului sa renunte sau sa diminueze, cel putin periodic, dozele analgezice. 

Cat de des se pot face sedintele de acupunctura?

Frecventa sedintelor terapeutice variaza de la pacient la pacient, in principal in functie de severitatea bolii si de raspunsul la acupunctura. Pacientii nu trebuie insa sa se astepte ca durerile sa se amelioreze dupa doar cateva sedinte. De obicei, sunt recomandate zilnic, sau doua-trei sedinte pe saptamana,in functie de patologie, in medie aproximativ 10-12 sedinte. 

BOLI TRATABILE PRIN ACUPUNCTURA

• RINITE ACUTE, CRONICE, ALERGICE
• ASTM BRONSIC
• BRONSITE

• HIPERTENSIUNE ARTERIALA
• BOALA CARDIACA ISCHEMICA
• TAHICARDII
• VARICE

• GASTRO-DUODENITE
• DISCHINEZIE  BILIARA
• COLON  IRITABIL
• CONSTIPATIE
• DEREGLARI ALE TRANZITULUI INTESTINAL

• ANEXITE
• DEREGLARI ALE CICLULUI MENSTRUAL
• DISMENOREE
• STIMULAREA LACTATIEI
• STERILITATE
• ENUREZIS

• SINUZITE
• HIPOACUZIE
• SINDROM VERTIGINOS

• MIGRENE
• CEFALEE
• DEREGLARI ALE SOMNULUI
• NEVRALGIE TRIGEMEN
• PAREZA FACIALA PERIFERICA
• TICURI

• DISLIPIDEMII
• EXCES PONDERAL
• GUTA
• SPASMOFILIE

• ZONA ZOSTER
• ACNEE
• PSORIAZIS

• GONARTROZA
• COXARTROZA
• SPONDILOZA 
• LOMBOSCIATICA

Abordare homeopatica in patologia bolilor reumatismale

Tratamentul homeopatic la pacientii care sufera de reumatism este in principiu acelasi cu tipul de tratamente utilizate in orice boala: din punct de vedere homeopatic, nu exista de fapt boli, ci bolnavi, astfel incat trebuie sa ne ghidam dupa principiul similitudinii cu ansamblul de simptome observate la pacientul privit ca un intreg. 

In practica, trebuie sa ne axam si pe simptomele locale, daca acestea trec in prim plan, fiind extrem de suparatoare. Trebuie sa nu uitam sa acordam o importanta sporita modalitatilor si eventualilor factori cauzali sau/si declansatori. 

Ierarhizarea simptomelor este aceeasi ca de obicei: pe primul loc stau caracteristicile mental-emotionale, daca ele pot fi puse in evidenta, urmate de simptomele generale si apoi de cele locale. Avand aceste lucruri in minte, vom studia in continuare care sunt remediile cele mai frecvent intalnite in afectiunile reumatismale, fara a le absolutiza. 

Tratamentul homeopatic al artrozelor 

Ne reamintim ca artrozele sunt artropatii cronice caracterizate prin afectarea degenerativa a cartilajului articular,cu aparitia unor manifestari clinice cum ar fi durerile, deformarile articulare si limitarea miscarilor articulatiilor afectate; semnele radiologice sunt cele mai elocvente pentru obiectivarea procesului degenerativ articular, cum sunt pensarea spatiului articular, osteoscleroza subcondrala si osteofitoza marginala; in cazul asocierii unui proces inflamator local (artroza activata), poate fi prezent si revarsatul articular. 

Nici tratamentul homeopatic, nici cel alopatic nu pot avea pretentia de a mai ajuta la refacerea cartilajuluin articular distrus, dar se poate incetini evolutia procesului artrozic si se pot ameliora durerile articulare. 

Remediile mai frecvent utilizate sunt: 

Reumatismele inflamatorii cronice  

Poliartrita reumatoida este o afectiune cronica sistemica si progresiva care afecteaza simetric articulatile mici ale membrelor, cu evolutie centripeta, origine necunoscuta, apartinand grupului de boli autoimune.

Din punctul de vedere al homeopatului, se poate incerca o incadrare intr-un mod reactional, evolutia in pusee sugerand diateza psorica. Pe de alta parte, evolutia progresiva, aparitia de chisturi sinoviale si a nodulilor reumatici ne indica si participarea diatezei sicotice, iar distructiile osoase si aparitia subluxatiilor articulare prezinta o importanta tenta sifilitica, ceea ce ne confirma faptul ca PR este o afectiune sistemica , cu participare plurimiasmatica si nu o simpla boala reumatismala. Tratamentul homeopatic poate contribui la ameliorarea simptomelor locale si chiar la incetinirea evolutiei bolii. 

Bryonia, ale carei caracteristici au fost deja descrise, mai ales ca acest remediu are tropism pentru seroase Pentru similitudinea cu simptomele articulare , doua remedii par mai frecvent indicate: 

• Calcarea fluorica, descris de asemenea, util mai ales pentru fenomenele de dismorfie si distructiile osoase. 

Spondilita anchilozanta 

Este o alta boala reumatica sistemica progresiva, caracterizata prin inflamatia la nivelul articulatiilor sacroilice, cu evolutie ascendenta, cu prinderea articulatiilor de la nivelul rahisului, dar si a articulatiilor periferice, mai ales a celor mari(centuri). 

Daca tratamentul homeopatic este efectuat precoce, poate contribui la incetinirea evolutiei bolii. 

Pot fi necesare mai des remedii deja descrise, cum sunt: 

• Dulcamara, cu agravarea caracteristica la umezeala 
• Radium bromatum, cu dureri si slabiciune la nivel lombar 
• Rhus-tox, redoare matinala, ameliorata dupa primele miscari 
• Apis poate fi util in pusee inflamatorii,  cu ameliorarea simptomelor locale la comprese reci. 
• Calcarea fluorica pentru efect asupra ligamentelor de la nivelul coloanei si a tesuturilor periarticulare, mai ales ca remediul prezinta simptome asemanatoare bolii, cu agravare la primele miscari si la frigul umed, cu ameliorare la continuarea miscarilor. 
• Din punct de vedere miasmatic, evolutia lent-progresiva a bolii sugereaza diateza sicotica; se pot indica remedii ca Thuja sau Natrium sulfuricum, daca sunt prezente simptomele adecvate. 
• Inflamatia cronica ce evolueaza in pusee este caracteristica diatezei psorice, ceea ce face ca de multe ori sa poata fi indicat Sulfur, de asemenea, numai in cazul in care este prezenta similitudinea de ansamblu, mai ales ca remediul are afinitate marcata pentru cartilajul articular. 
• Anchiloza progresiva, cu deformare articulara poate fi si o buna indicatie pentru Tuberculinum. Se caracterizeaza prin dureri articulare agr noaptea si matinal, ameliorate de miscare si caldura (Rhus-tox). Simptome combinate: reumatism si afectiuni respiratorii frecvente.

Conceptia homeopatica asupra bolilor cronice este capitolul cel mai greu de explicat medicilor de formatie oficiala, mai ales ca si nomenclatura originala este desueta (termenul de miasme). Dar, pe masura ce este aprofundata, ea trezeste convingerea ca autorul ei a avut o intuitie geniala, ce depasea cu mult atat cunostintele din vremea sa, cat si pe cele din timpurile noastre. 

Aceasta teorie poate fi sintetizata prin raspunsul la intrebarea: ce provoaca aparitia bolilor cronice? Raspunsul lui Hahnemann este : miasma (diateza-in exprimare moderna) este cea care determina starea de boala cronica, prin influentarea modului reactional global al individului, posibil prin fragilizarea anumitor organe sau functiuni ce imping individul spre anumite tendinte patologice. 

Miasma, in conceptia diferitilor autori:

Hahnemann: slabiciune fundamentala aflata la baza bolilor cronice.

Ranjit Roy: predispozitie genetica a unui organism de a face anumite boli cronice .

Gh-D. Bungetzianu: este atat trecutul propriu patologic al individului, imprimat in memoria sa imunologica sau care a dereglat mecanismele metabolice si/sau reactionale, cat si modificarile imprimate in codul genetic pe care individul le-a mostenit de la genitorii sai si pe care le poate transmite la randul lui altor generatii. 

Se stie ca s-au descris trei miasme/diateze ca factori cauzali fundamentali ai bolilor cronice: psora, sicoza si lueza. Dintre acestea, psora( “hidra cu o suta de capete” ) este considerata de Hahnemann cea mai veche, universala si distructiva miasma. Ea se asociaza cu boli cronice foarte severe, printre care si boala neoplazica. 

Netratate, bolile cronice evolueaza, se agraveaza si dispar numai odata cu disparitia indivizilor respectivi. 

Cancerul, ca boala cronica, prezinta si el un fond miasmatic. Hahnemann considera ca fondul psoric este responsabil de aparitia dezvoltarilor maligne. 

Altii considera cancerul o urmare a manifestarii miasmei sicotice, fiind caracterizat de formarea tumorilor, ca expresie a multiplicarii celulare exagerate. 

Dr. Grimmer (1995) a remarcat ca aparitia bolii neoplazice are o legatura clara cu pseudopsora (tuberculinismul). 

Este interesanta si observatia unor medici alopati indieni dr. Kelkar si dr. Kulkarni) care au studiat in anul 1995- 15 cazuri de tbc pulmonar asociat cu cancere concomitente localizate in alte organe( 10 cancere orofaringiene, 3 cancere esofagiene, un cancer de cervix, un cancer pulmonar). 

J. H. Allen a sugerat ca doua miasme cronice latente devin rareori active simultan in acelasi organism, dar daca acest fenomen se produce, apare o mare probabilitate de aparitie a bolii neoplazice! Astfel, apare ipoteza ca in cursul evolutiei bolii canceroase, se vor manifesta 2/ mai multe predispozitii miasmatice. 

Stadiul pretumoral poate fi controlat de miasma tuberculinica, stadiul de crestere tumorala de miasma sicotica, iar cel de distrugere celulara de miasma sifilitica.

O metoda noua  in tratarea afectiunilor cronice ale sistemului musculo-ligamentar este reprezentata de aplicarea undei de soc. Shockwave este o undă acustică ce transferă energie de frecvenţă înaltă către zona dureroasă (ţesut cu afectiuni subacute sau  cronice) stimulând vindecarea, regenerarea şi procesele reconstructive.Unda de soc este o unda de presiune cu energie mare generata in afara organismului si focalizata intr-un anume punct in interiorul acestuia.

Undele de soc sunt caracterizate de oscilatii de presiune,amplitudine inalta si non-peridiocitate,ele  creeaza o presiune mecanica asupra tesuturilor afectate , ceea ce duce la cresterea permeabilitatii celulare,augmentand  asfel microcirculatia si metabolismul celular, grabind  vindecarea precum si dizolvarea depunerilor calcare.Energia cinetica a proiectilului , creata de aerul comprimat, este transferata prin impact elastic capului emitator al aplicatorului. Adâncimea efectivă a penetrării depinde de capul emiţător folosit şi de energia presetată (presiunea). Valorile adâncimii de penetrare variază de la 4 la 7 cm.

Efecte:

• analgetic la baza caruia stau urmatoarele teorii: 
  • • microtrauma produsa de undele proiectate asupra ariei dureroase creeaza neovascularizatie ce promoveaza vindecarea tisulara
    • in durerea cronica, sistemul nervos central a “uitat” de suferinta si nu face nimic pentru  salvarea zonei afectate, iar aplicarea undelor de soc va  produce un nou proces inflamator si “centrul” reactioneaza trimitand nutrientii necesari in zona respectiva pentru a promova refacerea
    • scaderea selectiva a transmisiei prin fibre mici nemielinizate 
• neovascularizare ligamentara – accelerarea vindecarii
• stimularea activitatii osteblastelor – cresterea osteogenezei
• vasodilatatie – miorelaxare, imbunatatirea metabolismului 
• decalcificari, resorbtie crescuta a depozitelor de calciu in tesutul tratat
• efect antiedematos.
• imbunatatire locala a microcirculatiei – accelereaza vindecarea, miorelaxarea, analgeziile, imbunatateste metabolismul
• stimuleaza productia de colagen, fibroblaste si proliferarea reticulului endoplasmatic in celulele ligamentare– accelerarea vindecarii
• reducere imediata a tensiunilor in tesuturile muscular si ligamentar 

Reactii adverse posibile:

• durere in timpul si imediat dupa aplicatie
• petesii, echimoze, tumefactie locala, hematoame superficiale
• hiperestezie, parestezii
• spasme musculare, crampe, tensiune musculara
• tumefactie articulara ( 48 h )
• transpiratii, ameteli, tremor, paloare
• greata

Contraindicatii: 

• aplicatia pe regiunea toracica 
• coagulopatii sau medicatie anticoagulanta
• graviditate 
• regiuni nervoase sau vasculare
• litotritie osoasa
• tumori osoase
• infectii osoase
• pseudartroze infectate
• cartilaje de crestere
• istoric de ruptura de ligament fascial plantar
• metal implantat in zona

Principalele afectiuni ce pot fi tratate prin shockwave therapy sunt: fasciita plantara, periartrita scapulo-humerala, tendinita achileana, epicondilita laterala.

Periartrita scapulo-humerala este cauzata de un proces de uzura la nivelul structurilor moi ale articulatiei umarului (ligamente, capsula, tendoane, burse, muschi), proces agravat sau accelerat de traumatisme, microtraumatisme, expunere la frig,activitati profesionale  care solicita intens articulatia (tamplari, pictori, sudori), imobilizare prelungita la acest nivel, tulburari circulatorii ce induc ischemie a structurilor mai sus-amintite.

Exista mai multe forme clinice ale acestei afectiuni (5 dupa scoala franceza: umar dureros simplu, umar acut hiperalgic, umar mixt, umar blocat si umar pseudoparalitic, respectiv 6 dupa autori englezi: sindrom de impingement, tendinita degenerativa,tendinita calcifianta si bursita, tendinita bicipitala, capsulita adeziva, ruptura mansonului muschilor rotatori) care prezinta, din punct de vedere anatomo-patologic, leziuni inflamatorii, ischemice cu necrozari consecutive, rupturi partiale, calcificari,mai ales la nivelul tendoanelor,iar din punct de vedere clinic, durere, scaderea mobilitatii,posibile modificari de volum, culoare, temperatura  la nivelul umarului, scadere a fortei musculare.

Durerea poate avea caracter acut sau cronic, aparuta spontan sau dupa un traumatism ori efort,de intensitate mare sau moderata,  uni/bilaterala,localizata sau cu iradiere in brat, cu tendinta la exagerare nocturna, odata cu schimbarea pozitiei in somn.

Reducerea amplitudinii articulare este intalnita in  grade variabile pana la impotenta functionala completa, in functie de forma clinica, iar principalele miscari afectate sunt abductia, rotatiile si flexia.

La inspectia si palparea regiunii umarului se pot decela tumefiere, hiperemie, cresterea temperaturii cutanate, hipotrofie/amiotrofie (mai ales la nivelul deltoidului, trapezului), umar ’cazut’.

Tabloul clinic al periartriei scapulo-humerale poate fi regasit,mai mult sau mai putin, in alte afectiuni cu care se impune a se face diagnostit diferential. Astfel, afectarea structurilor umarului poate fi intalnita si in artroza gleno-humerala, osteonecroza aseptica a capului humeral, artrita septica, tumori primitive sau secundare, algoneurodistrofia, traumatisme, guta/pseudoguta, de asemenea, afectarea umarului poate fi regasita si  in cadrul unor determinari poliarticulare (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, polimiozita, fibrozita, artrita psoriazica) ori in patologia unor structuri/organe situate la distanta (nevralgia cervico-brahiala, boala cardiaca ischemica, litiaza biliara, pancreatite, tumori pulmonare).

Obiectivele recuperarii in suferintele umarului sunt:

• ameliorarea fenomenelor dureroase si inflamatorii
• corectarea pozitiilor vicioase
• refacerea gradelor normale de mobilitate si intretinerea mobilitatii normale
• intretinerea tonusului muscular normal 
• refacerea gestualitatii cotidiene
• evitarea tututor factorilor de stress mecanic

Aceste obiective se realizeaza prin:

• medicatie: antiinflamatoare steroidiene sau nesteroidiene, antialgice administrare oral/i.m sau local (infiltratii)
• imobilizare in pozitie de repaus pentru detensionarea tendonului afectat, respectiv interventie chirurgicala pentru ruptura recenta si completa
• aplicarea de rece local in stadiile acute, de caldura in cele cronice (diatermie prin unde scurte)
• electroterapie antialgica, antiinflamatorie, excitomotorie ,cand stadiul clinic permite (tens/cdd/ c trabert, cif, ultrasonoforeza cu hidrocortizon)
• kinetoterapia reprezinta pilonul principal al recastigarii amplitudinii articulare, adaptata si ea stadiului bolii, variind de la posturari, contractii izometrice, miscari pasive(tractiuni cu decoaptare gleno-humerala), autopasive(automiscare pendulara-ex. Codman),pasivo-active, active-asistate,active (diagonalele Kabat pentru flexie ale membrului superior) pana la exercitii de crestere a fortei musculare si a stabilitatii umarului.

Un rol important in prevenirea unor forme clinice ale periartritei scapulo- humerale il are kinetoprofilaxia ce presupune posturarea corecta a umarului inflamat, dar si mobilizarea precoce si regulata a membrului superior la cei predispusi a dezvolta aceasta afectiune:hemiplegici, coronarieni, pacienti operati la nivelul toracelui sau cei care au suferit traumatisme vertebro-medulare.

Osteoporoza este ’o boala scheletica ce se caracterizeaza printr-o  masa osoasa scazuta si prin deteriorarea arhitecturii tesutului  osos, avand drept consecinte cresterea fragilitatii osoase si susceptibilitatea la facturi’.

Osteoporoza este determinata fie de cresterea resorbtiei osoase, fie de scaderea ratei de formare a osului (tesutul osos este intr-un permanent proces de remodelare, intre activitatea litica si cea de sinteza existand un  echilibru dinamic, pana la un moment dat, modulat de factori interni si externi, ale caror  modificari duc la perturbarea balantei intre resorbtie si formare).

Principalii factori implicati in evolutia masei osoase sunt cei genetici si cei de mediu (alimentatia,exercitiul fizic,fumatul, consumul unor medicamente, greutatea corporala).

Factorii de risc pentru osteoporoza sunt  neinfluentabili (genetici, menarha tarzie, menopauza precoce) si  factori ce pot fi influentati (alimentatia, stilul de viata, eventuale cauze secundarea ale bolii).

Din punct de vedere etiologic, osteoporoza este primara (nu se recunoaste o cauza definita, fiind considerata de involutie) si secundara (cauzata de prezenta unei alte boli-endocrine,hematologice, digestive, reumatismale sau a unei medicatii in administrare cronica).

Osteoporoza primara se clasifica in osteoporoza de tip I (apare frecvent la femei dupa menopauza si predispune la fracturi si tasari vertebrale)  si osteoporoza de tip II (poate afecta ambele sexe, induce frecvent fracturi de sold).

Persoanele cu osteoporoza prezinta rahialgii dorso-lombare (accentuate la efortul de incarcare, pozitii monotone prelungite, diverse activitati casnice), tulburari de statica si dinamica vertebrala,reducerea inaltimii, diminuarea fortei musculare, tulburari de echilibru si mers. Confirmarea diagnosticului clinic prezumtiv se realizeaza cu ajutorul unor investigatii paraclinice (determinarea densitatii minerale osoase, radiografie, biopsie osoasa, determinarea unor markeri biologici), cea mai folosita fiind determinarea densitatii minerale osoase la nivelul coloanei lombare si femurului  prin absorbtiometria bifotonica cu raze X (DXA).

Tratamentul osteoporozei are un caracter profilactic (masuri igieno-dietetice si terapie de substitutie hormonala) si unul curativ ce vizeaza combaterea durerii , cresterea densitatii minerale osoase, imbunatatirea calitatii osului, reducerea susceptibilitatii de fracturare.Toate aceste obiective se obtin prin medicatie (antiinflamatorie, antialgica, antiresorbtiva,osteoformatoare),interventie ortopedico-chirurgicala (in cazul unor diformitati ale coloanei vertebrale si persistenta unei dureri severe rezistenta la terapia conservatoare se practica vertebroplastia) si recuperare medicala. Prin tratamentul fizical antialgic (curenti de joasa si  medie frecventa, ultrasunete,unde scurte, campuri magnetice de joasa frecventa, biostimularea LASER) se realizeaza ruperea cercului vicios intre durere-imobilizare-cresterea resorbtiei osoase-accentuarea demineralizarii-din nou durere, specific acestei patologii, iar prin kinetoterapie se obtine cresterea densitatii minerale osoase, dar se urmaresc si corectarea posturii si aliniamentului corpului, cresterea de forta si rezistenta musculara, reeducarea echilibrului si coordonarii, reeducarea respiratorie, antrenamentul la efort.

Este important de inteles ca osteoporoza poate fi prevenita, ar putea deveni chiar un concept istoric daca s-ar realiza o educatie sanitara adecvata cu privire la imperiozitatea obtinerii unei mase osoase maximale inainte de instalarea menopauzei, prin indepartarea factorilor de risc,kinetoprofilaxie, adoptarea unui nou stil de viata.

Veche  ’de cand lumea’ , iar azi intalnita intr-un procentaj  de 70-80% din populatia, de la varste tinere pana la persoane in jur de 60 ani, hernia de disc reprezinta una dintre afectiunile cu incapacitate de munca ridicata. 

Hernia de disc lombara reprezinta prolapsul/hernierea discului intervertebral ce va genera un conflict intre acesta si structutile nervoase din canalul vertebral (conflict disco-radicular).

Discul intervertebral reprezinta ’o desavarsita performanta  constructiva’, fiind un fibrocarilaj de forma biconvexa,constituit dintr-o portiune periferica fibroasa (inelul fibros) si o zona centrala gelatinoasa (nucleul pulpos),el avand rolul de amortizor al presiunilor exercitate asupra corpurilor vertebrali.

In etiopatogenia herniei de disc lombare sunt prezente procese degenerative discale, dar, uneori, si malformatii ale zonei lombosacrate, fie de diferentiere (sacralizare a ultimei vertebre lombare, lombalizare a segmentului sacrat 1 ce vor grabi degenerescenta  discala), fie de dezvoltare (spina bifida, bloc intervertebral congenital, absenta unei hemilame).

Cele mai frecvente hernii de disc lombare au loc la nivelul L4-L5 si L5-S1,afectand radacinile L5, respectiv S1, mai rar  fiind intalnite herniile lombare inalte.

Hernia de disc reprezinta faza  III a discopatie vertebrale si are, la randul ei, 3 stadii: 

• stadiul I reprezinta forma nevralgica, cauzata de iritatia radiculara, simptomul principal fiind durerea iradiata din regiunea lombara spre un membru inferior
• stadiul II reprezinta forma nevritica, cauzata de compresiunea radacinii nervoase,durerea si prezenta paresteziilor in teritoriul radicular respectiv fiind elementele clinice definitorii
• stadiul III reprezinta forma paretica/paralizanta , cauzata de intreruperea conductibilitatii nervoase, cu aparitia parezei sau paraliziei muschilor inervati de respectiva radacina afectata 

Tabloul clinic al herniei de disc este constituit din prezenta obligatorie a 3 sindroame (rahidian, radicular, dural) si facultativa a altor 2 (miofascial si neuropsihic). 

• Sindromul rahidian este constituit din durere lombara, contractura musculara, modificari de statica a coloanei (scolioze, cifoscolioze-prognostic sever), modificari ale dinamicii (limitarea mobilitatii).
• Sindromul radicular  consta in durere iradiata in membrul inferior, prezenta tulburarilor de ordin senzitiv (amorteli, furnicaturi) ori a parezei/paraliziei in teritoriul radicular, in functie de stadiul afectiunii.
• Sindromul dural reprezinta consecinta cresterii presiunii lichidului cefalorahidian in canalul medular, ceea ce va accentua compresiunea care se exercita asupra radacinii.
• Sindromul miofascial consta in existenta unor dureri miofasciale cu localizare lombofesiera, cu/fara iradiere in coapsa.
• Sindromul neuropsihic consta in tulburari vasomotorii distale (modificari ale coloratiei tegumentelor, senzatia de frig la nivelul gambelor si picioarelor) sau tulburari de iritatie motorie paroxistica la nivelul musculaturii membrelor inferioare (crampe musculare dureroase la mers/repaus) ori, mai ales la persoane labile,tulburari de ordin psihic (anxietate, depresie).

Principalele patologii cu care se face diagnosticul diferential al herniei de disc lombare sunt:neoplazii primare sau metastaze lombare, afectiuni inflamatorii (discitele, osteomielitele, spondilartopatiile),afectiuni traumatice (fracturi),afectiuni metabolice (osteoporoza, osteomalacia, hiperparatiroidismul), afectiuni canada degenerative ale coloanei, afectiuni extravertebrale (genito-urinare, digestive), afectiuni psihosomatice.

Tratamentul se aplica in functie de stadiul bolii, poate fi consevator (va fi prezentat mai jos) sau chirurgical (imperios in cazul prezentei paraliziei distale, a parezei instalate recent, a sindromului de coada de cal, de preferat in cazul unei hernii de disc cu dureri intense si grave tulburari de statica vertebrala).

Tratamentul conservator va fi adaptat stadiului. Astfel, in faza supraacuta (in primele 7-10 zile, cand pacientul nu poate mentine ortostatismul sau efectua mersul) obiectivele sunt:protectia radiculara, combaterea durerii si inflamatiei, sedarea generala si relaxarea musculara, fiind realizate prin repaus postural permanent, tratament medicamentos (antiiflamatorii steroidiene/nesteroidiene,antialgice,vasculotrope, neurotrope,sedative generale), electroterapie (numai daca pacientul este internat si se poate realiza in pozitie de maxima relaxare a acestuia).

Faza acuta pastreaza, in mare, obiectivele  primei, la care se adauga ameliorarea staticii si dinamicii coloanei vertebrale, dar si tonifierea musculaturii distale (daca exista deficit motor). Din aceasta faza, pe langa medicatia amintita, se pot adauga electroterapia antialgica, decontracturanta, biostimulanta (galvanizari, tens/c.diadinamic. curenti interferentiali, ultrasunet, laser) ,masajul sedativ, dar si kinetoterapia (exercitii Williams I-II, diagonalele Kabat),cu precizarea ca introducerea acestora va fi raportata la raspunsul pacientului.Faza subacuta (la o luna de la debut) va folosi  intr-o masura  tot mai mare kinetoterapia(se vor introduce exercitiile Williams III,se vor corecta curburile coloanei si se va reechilibra musculatura pentru refacerea sinergismului muscular abdomino-spinal) /hidrokinetoterapia, iar in faza cronica se va aplica si profilaxia secundara (school-back , ce consta in insusirea de catre pacient a constientizarii posturii vertebrale, zavorarii segmentara, controlului miscarilor, controlului efortului si readaptarii la efort, controlului pozitiei corpului la deplasare in spatiu, dar si la repaus).

Gonartroza este boala artrozica (reumatism degenerativ) localizata la nivelul genunchiului, in etiopatogenia careia sunt implicate mai multe teorii: mecanica(prin exces de presiune pe un cartilaj normal), tisulara(afectiuni ale cartilajului,deficit calitativ/cantitativ a lichidului sinovial,exces de enzime proteolitice),a asocierii factorilor mecanici nocivi ce actioneaza pe un cartilaj alterat biochimic.

Boala afecteaza cu predilectie femeile,mai ales dupa 50-60 ani si care prezinta exces ponderal si tulburari ale circulatiei de intoarcere sau tulburari statice ale genunchiului (in var/valg).

In stadiile incipiente apar durerea la nivelul genunchiului doar la solicitari( mers prelungit, urcat-coborat scari, ridicarea de pe scaun, genuflexiuni) si usoara limitare a mobilitatii,apoi, pe masura avansarii degradarii de cartilaj,durerea apare la solicitari minime, chiar si in repaus, miscarile sunt limitate in grade variabile, in consecinta apare si impotenta functionala.Aceste semne cardinale (durerea si scaderea mobilitatii) sunt insotite de crepitatii de la moderate la intense, hipotonie/hipotrofie a principalului muschi ’inzavorator’ al genunchiului, cvadricepsul,reactii inflamatorii sinoviale,sindromul de instabilitatea a genunchiului.

Tratamentul acestei afectiuni consta in respectarea ’igienei ortopedice’ a genunchiului (pastrarea unei greutati corporale in limite normale,mersul cu sprijin in baston, evitarea ortostatismului si mersului prelungit, a mersului pe teren accidentat,a pozitiei in flexie maxima, a mentinerii prelungite a unei pozitii, a expunerii le frig, umezeala),administrarea de medicamente antialgice, antiinflamatorii in periodele de puseu dureros, administrarea medicatiei antiartrozice (condroprotectoare ce au rolul de a incetini procesul artrozic) si fiziokinetoterapie ce are ca obiective combaterea durerii si a inflamatiei, asigurarea unei bune stabilitati articulare, conservare unei mobilitati articulare in limite functionale (prin electroterapie antialgica, antiinflamatorie si gimnastica medicala).

Evolutia bolii este lenta, cu degradarea progresiva a articulatiei, permanentizarea durerilor, agravarea instabilitatii sau deformarilor genunchiului, reducerea perimetrului de mers.