Nicoland - Cresa, Gradinita Bucuresti

Cresa

...
Cresa

Copiii sub 3 ani îsi vor gasi locul în casuta noastra. Avem pentru ei doua grupe, Stelutele si Curiosii, în functie de vârsta, dar si de nivelul lor de dezvoltare.

Cunoastem si întelegem nevoia copiiilor de a se desprinde în ritmul lor de parinte astfel încât sa ramâna cu placere într-un loc nou. Parintele poate sa ramâna în zona (receptie, curte), iar copilul poate sa îl vada când simte nevoia. Acomodarea, indiferent de vârsta, se face treptat, pentru început la program scurt (pâna la 13.00), apoi la somn si program mediu/lung. Educatorii si asistentii educatori vor colabora cu parintele pentru a face desprinderea de parinte mai usoara.

Discutam cu parintele istoricul copilului si stabilim împreuna programul. Prima vizita este a parintelui, pentru a ne cunoaste si a-i raspunde la toate întrebarile. Urmeaza o vizita parinte-copil în care cel mic se întâlneste cu educatoarea de la grupa la care ar urma sa fie. Scopul este conectarea educatoare-copil, urmând ca urmatorul pas sa fie începerea acomodarii. Copilul este întâmpinat de acelasi educator. In prima faza parintele poate ramane în aceeasi sala cu copilul (depinde de cât de usor credem ca s-ar desprinde copilul), apoi râmane la receptie sau într-o sala unde copilul nu îl poate vedea decât daca cere acest lucru.

  • Personalul responsabil de o grupa de cresa din sector 2 este format din educator si îngrijitoare. De asemenea, psihologul va participa saptamânal la activitatea educationala si va discuta cu educatorii.
  • Educatoarele si îngrijitoarele sunt alese în urma unei selectii atente, fiind obligatoriu ca fiecare dintre ei sa rezoneze cu principiile noastre de crestere si educatie a copiilor: blândete, respect pentru copil, comunicare asertiva, rabdare, dorinta de a învata si de a se perfectiona. Ei vor elabora evaluarile copiilor si vor oferi feed-back scris (dar si verbal) zilnic parintilor.

Categorii
Date de contact
0766237114
Str. Raspantiilor, Nr. 7, Sector 2
Distribuie