Simona Ciinaru - Cabinet Individual de Psihologie

Insuficienţa mijloacelor de apărare şi efectele ei

Cu avizul poliţiei, personalul din pază poate fi dotat cu arme de foc, bastoane tip tomfe sau alte mijloace în raport cu importanţa bunurilor păzite. De cele mai multe ori, însă, agenţii nu sunt dotaţi decât cu bastoane de cauciuc şi sprayuri lacrimogene, din lipsă de fonduri, amplificând astfel sentimentul de nesiguranţă al agentului (mai ales al celui dintr-un obiectiv izolat), care se poate simţi vulnerabil în faţa unui eventual atac. Inexistenţa a suficiente mijloace de apărare reprezinta un factor de stres important pentru agentul de paza.

Lipsa unor sisteme de securitate suplimentare ca monitorizare prin dispecerat, camere de luat vederi, etc, pot amplifica starea de tensiune în ceea ce priveşte potenţialele atacuri fizice.

Lipsa informaţiilor legate de posibilele riscuri poate crea tensiuni semnificative agenţilor de securitate în general, şi a celor noi, în mod special. Tot aici putem menţiona şi lipsa instrucţiei. Pentru a performa în mod eficient, agentul de pază are nevoie să simtă că dispune de instruirea, echipamentul şi resursele necesare. În condiţiile în care cei mai mulţi agenţi de securitate recunosc că au obţinut calificarea fără o instrucţie riguroasă, din dorinţa de a grăbi angajarea lor în postul respectiv, ei nu se vor simţi capabili să se descurce în caz de pericol iminent. Lipsa informării în prevenirea riscului poate fi cauza accidentărilor şi bolilor profesionale.  

Galerie foto
  • ...