Student Invest - Cum obții un credit garantat de stat dacă ești student

Prin programul Student Invest, tinerii cu vârste între 18 și 31 de ani neîmpliniți pot lua credite garantate 80% de stat în valoare de maximum 50.000 de lei. Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite

undefined

Guvernul a aprobat în această vară o ordonanță (OU 95/2022) prin care acordă credite garantate de stat tinerilor studenți și/sau familiști, pentru a-și susține studiile sau familiile la început de drum. Zilele astea și Ministerul Finanțelor a publicat normele de aplicare a ordonanței, așa că sunt clare condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a contracta un astfel de credit. Urmează ca până la finalul lunii octombrie 2022 să se înscrie în program și băncile care doresc să dea aceste credite, așa că fiți cu ochii pe vitrinele băncilor, iar când vedeți că apar afișe cu „Student Invest” sau „Susținem tinerii prin Programele „Student Invest" și „Family Start" finanțate de Guvernul României 2022", să știți că acolo se dau cei 50.000 de lei „de la stat”. 

De fapt se dau, dar nu degeaba, căci în maximul zece ani banii împrumutați trebuie dați înapoi, cu dobândă, ca orice credit, dar dacă nu v-ați născut cu vreun satelit al lui Musk în familie, știți că nu aveți cum să răzbiți în lumea modernă fără un credit la bancă. Faptul că acesta este și garantat de stat îl face un pic mai puțin înfricoșător ca celelalte.

Cine poate lua creditul StudentInvest

Condițiile de eligibilitate sunt două:

- să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 31 de ani neîmpliniți,

- să fie studenți la una din instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate.

5000 de studenți se pot îndatora până la finele anului 2022

Creditul este în valoare de maximum 50.000 lei, garantat de stat în proporție de 80%, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare.  Dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial (vedeți că a crescut în ultimele luni și va mai crește și de la anul) plus o marjă de 4%, comisionul de analiză al băncii este de 0,2% la acordare calculat la valoarea creditului, iar comisionul de gestiune a garanției este de 0,4% anual calculat la valoarea garanției.

Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei, deci vor putea lua credite anul acesta maximum 5000 de studenți.

Creditul poate fi acordat o singură dată, cu una sau mai multe trageri – adică puteți lua toți banii odată sau în mai multe rate, cum doriți, dar musai prezentând niște dovezi că îl folosiți conform destinației - vedeți mai jos care sunt alea.

undefined

Studentul care nu muncește trebuie să vină cu tatăl tuns

După cum zicea o vorbă veche pe la școală – „Să vii mâine cu tac-tu tuns!” – cam așa se acordă și creditele pentru studii. Studentul care nu are venituri proprii, adică nu e angajat, trebuie să se prezinte la bancă cu cel puțin un codebitor, cel mai probabil acesta/aceștia vor fi părinții, dar nu obligatoriu. Poate studentul are prieteni bine remunerați.

Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație. Studentul va stabili de comun acord cu banca o perioadă de grație, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului. De exemplu iei creditul acum, în ăștia 5 ani de grație nu plătești nimic - faci facultatea, te angajezi - și din primele salarii începi să plătești ratele. Cât o mai fi IRCC-ul pe vremurile alea, vezi tu.

Ce se întâmplă dacă nu plătești

Dacă după 5 ani descoperi că nu vrei să lucrezi, ci s-o arzi sabatic prin lume, o să plătească pentru tine într-o primă fază Ministerul Familiei (adică ăsta care a inventat creditul și l-a garantat), dar nu pentru multă vreme, căci normele scrise de Ministerul Finanțelor prevăd că ANAF-ul este însărcinat să urmărească și să recupereze datoria de la creditat sau de la tac-su, ăla care o fi chelit între timp de grijă.

undefined

Ce se poate cumpăra cu banii de la StudentInvest

Destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor studenți și a familiilor acestora privind educația, sănătatea și cultura, precum și cele de locuire - zice ordonanța. Mai concret, se consideră cheltuieli eligibile următoarele:

  • taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat;
  • plata cărților, rechizitelor;
  • costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate;
  • taxa de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
  • achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate;
  • plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
  • plata locurilor de cazare în căminele studențești;
  • parte/avans din achiziția unei locuințe;
  • cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
  • decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală“, precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă și alte cursuri de dezvoltare personală;
  • costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
  • investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.

undefined

Așadar acoperă destul de multe din nevoile unui om normal, care simte fiorul căutărilor intelectuale întrânsul. Cheltuielile de mai sus vor fi decontate numai dacă sunt făcute pe teritoriul României. Deci nu merge să luați credit aici și să studiați/trăiți în altă țară, fie ea și din UE. 

Așadar, cum ne îndemna un tovarăș hulit azi, Învățați, învățați, învățați! Căci Guvernul României vă ajută să și Cheltuiți, cheltuiți, cheltuiți! Cu cap și cu grijă la IRCC.

Dacă sunteți deja sau ați pus de gând să deveniți și familiști, iată care sunt condițiile pentru obținerea unui credit FamilyStart

9.468 vizualizari Autor D.B. 11.10.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.