Plastifiat documente. Le declar nule.

Mulți români, din dorința de a-și păstra documentele intacte în timp, obișnuiesc să le plastifieze. Atenție! Acest procedeu duce la anularea lor.

Din data de 2 mai 2022 a intrat în vigoare legea promulgată de președintele României care prevede că, dacă ați vrut ca actele voastre de stare civilă să fie „țiplă”, le-ați făcut să fie, de fapt, nule.

Este vorba despre Legea nr. 105/2022, Art. 10, alin. 9 care o modifică pe cea cu nr. 119/1996 și spune clar că (cităm din Monitorul Oficial): „Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofiţerii de stare civilă, funcţionarii din cadrul D.E.P.A.B.D. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor ori ofiţerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României."

Dacă în trecut mai puteați îndupleca un funcționar public închidă ochii în fața unui certificat de căsătorie, de exemplu, peste care era aplicat la cald un strat de plastic protector, acum gata: documentul este considerat deteriorat și nu mai este valabil. Atenție, se anulează doar hârtia, nu și căsătoria, domnilor!

undefined

De ce nu e bine să plastifiați în general documentele?

Actele originale nu trebuie plastifiate, pentru că:

  • Le puteți altera conținutul. Odată laminată, hârtia se lipește de folie, iar aceasta din urmă nu se mai poate îndepărta vreodată, când va fi neapărat nevoie, fără a „smulge" litere de pe document sau fără a-l rupe.
  •  Nu mai poate fi demonstrată autenticitatea lor. Nu degeaba unele acte sunt tipărite pe hârtie specială, cu elemente de siguranță (ex. timbru sec, filigran). Sunt făcute așa tocmai pentru a se putea demonstra că sunt autentice și pentru a împiedica falsificarea lor. În momentul plastifierii, hârtia devine complet netedă și lucioasă, iar un act original nu mai poate fi deosebit de o simplă copie color, pentru că nu se mai simt la mână literele în relief (actele de stare civilă, de exemplu, au în filigran litera R), nu se mai poate distinge semnătura originală, făcută cu cerneală de stilou, de una scoasă la imprimantă etc.

Odată ce ați recurs la plastifierea documentelor, veți avea dificultăți la orice instituție unde le veți prezenta. Și asta nu doar în România (unde cei de la Evidența persoanelor nu vor lua în considerare actele de stare civilă plastifiate, notarii nu mai pot considera „originale” titlurile de proprietate sau contractele de vânzare-cumpărare laminate și nu vor mai putea legaliza copii după ele, cei de la Pașapoarte vă vor refuza certificatul de naștere plastifiat al copilului, cei de Poliția Rutieră și ARR vă vor amenda dacă vă prind cu atestatul de șofer profesionist trecut prin laminator etc.), ci și în străinătate (de exemplu, nu se va putea apostila un certificat de naștere plastifiat pentru a fi recunoscut în alt stat, diplomele de studii plastifiate nu vor fi luate în seamă dacă vreți să vă angajați pe baza lor în afara României ș.a.m.d.).

Pentru a evita aceste neplăceri, este bine ca actele să fie păstrate exact așa cum v-au fost eliberate, fără ștersături, completări și fără a fi laminate. Că doar nu aveți de gând să vă scăldați cu ele, nu? Există în comerț atâtea modele de dosare și folii de plastic ieftine (celebrii „chiloței”) sau bibliorafturi în care le puteți ține în siguranță...

Totuși, dacă vi s-a refuzat un document din pricina laminării, nu e un capăt de țară. Îl puteți declara nul și puteți merge la instituția care vi l-a eliberat pentru a solicita un duplicat. Pe care aveți grijă să nu-l mai plastifiați!

16.084 vizualizari Autor Raluca Cincu 06.05.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.