O tara de proprietari in cautarea chiriasilor
Încheiem ciudatul an 2020 cu un număr record de apartamente de închiriat în București, chirii mai mici cu 10% și perspective pentru o rubrică de imobiliare internaționale pe www.anuntul.ro
Când scriam, la începutul acestui an, despre dilemele imobiliare ale vecinei mele – care nu știa dacă să-și vândă apartamentul sau nu - și ale nepotului meu – care nu știa dacă să-și înhame viața la rate sau să rămână chiriaș – habar nu aveam, niciunii, că anul 2020 urma să ne dea peste cap viețile și că vom ajunge la finele anului să ne dorim să mai avem dilemele alea de la început.
Pe scurt, vecina nu și-a vândut apartamentul cu două camere, cumpărat în 2007 înainte de criză, în speranța unui câștig speculativ, dar nici de închiriat nu mai are cui acum, așa că stă cu el gol. Nepotul, care voia să schimbe chiria în Crângași cu o rată la „Prima casă”, a rămas în vară fără servici și s-a mutat cu soția la țară la socri, unde a descoperit că-i place să lucreze pământul, deși era băiat de birou.
Sunt două apartamente în plus, care-și așteaptă chiriașii, între cele peste 30.000 de anunțuri lunare de pe Anunțul Telefonic, în ultima jumătate de an. Sunt multe sau puține? Din statisticile noastre sunt cele mai multe anunțuri de închirieri pe care le avem, din 1990 încoace.
În 2019 de exemplu am avut o medie lunară de 22.000 de anunțuri de închiriere, în condițiile în care anul trecut a fost unul bun în materie de tranzacții imobiliare. 2020 a cunoscut o cădere abruptă în prima jumătate, din cauza carantinei și a dezorientării oamenilor în acele prime luni de pandemie, cu 11.000 de anunțuri de închiriere în aprilie, apoi și-a revenit spectaculos în ultima jumătate de an, ajungând la 32.000 de anunțuri în octombrie și cu siguranță cel puțin tot atâtea în noiembrie.
„Onlaiu” și șomaju’ afectează piața chiriilor
În martie 2020, vecina mea se temea să se și întâlnească cu vreun potențial chiriaș, darmite să-și dea și apartamentul pe mâna unuia. Acum ar vrea să găsească chiriași, dar nu-i vine nimeni. „Onlaiu’ ăsta, domnu’ Nunțu, ăsta ne omoară, ascultați la mine! Niciun student nu mi-a călcat pragu’ toamna asta. Păi unde o să ajungem?!
Cât despre turism... cine a mai văzut picior de turist prin București anul ăsta? Garsoniera unui prieten, închiriată cu ziua pe un site turistic internațional, a avut ultima dată vizitatori în februarie 2020. Garsoniera e bine poziționată, aproape de centru, și avea în general chiriași străini veniți să guste din viața ieftină a Bucureștiului. Omul nu vrea să o închirieze pe termen lung, preferând să aibă control asupra ei, așa că o ține goală de când s-a golit și Centrul istoric de turiști. Dar nu toți cei care trăiau din astfel de câștiguri estivale sunt la fel de relaxați ca el, așa că multe din apartamentele astea sunt acum oferite spre închiriere pe termen lung.
Iar la noi statistica încă nu e catastrofală, pentru că Bucureștiul nu apucase să-și dezvolte prea mult zona asta de apartamente închiriate cu ziua, pentru turism. Am citit prin presa internațională că disperarea e mult mai mare în orașele în care, tradițional, locuitorii se plângeau că turiștii le-au cotropit orașele, le-au influențat calitatea vieții și nivelul chiriilor. Acum își dau seama că neplăcerile din vârf de sezon erau mai mici decât spectrul crizei economice.
Avem așadar acum un surplus de apartamente de închiriat pe piață, fie că provin din turismul inexistent, din trecerea cursurilor în online sau din șomajul care i-a afectat pe mulți chiriași în perioada asta. Ca urmare, chiriile s-au mai micșorat și ele, însă nu atât de mult deocamdată. O scădere de 10% la un apartament cu două camere pare importantă – de la 400 de euro în februarie, la 370 azi - dar nu contează atât de mult când ești șomer. Vom vedea probabil scăderi mai mari în lunile care vin, dacă se menține trendul crescător al anunțurilor de închirieri.
Cotroceni, Paris sau Barcelona?
Scăderea chiriilor și creșterea numărului de case de închiriat de pe piață pare să aibă un efect și asupra vânzărilor. Amatorii de investiții, care cumpărau apartamente chilipir, pentru a le închiria, sunt ceva mai prundeți acum. Media lunară în 2019, pe Anunțul Telefonic, a fost de 62.000 de anunțuri de vânzare, iar anul ăsta avem o medie de 51.000 de anunțuri pe primele 11 luni. După scăderea firească din aprilie-mai, anunțurile de vânzare și-au revenit oarecum, dar nu au reușit încă să egaleze valorile înregistrate în 2019.
Oamenii care erau hotărâți să cumpere un apartament, la începutul pandemiei, probabil au mers mai departe, dar mulți dintre cei care doreau să vândă, ca și vecina mea, au dat un pas înapoi, considerând că e mai sigur să ai banii blocați într-un apartament decât să se devalorizeze la bancă. Ce se află acum la vânzare pe piață sunt în general dezvoltări imobiliare noi, pentru că în ciuda pandemiei, construcțiile au cunoscut o creștere și anul acesta.
Dar, ca orice perioadă dificilă, și pandemia ne arată provocările ei. Printr-o conjunctură interesantă, am ajuns să extindem zonele imobiliare din Anunțul Telefonic, de la București-Ilfov, Constanța sau Prahova, la alte țări în care viața și afacerile i-au purtat pe români. De curând am adăugat pe Anunțul Telefonic o rubrică dedicată anunțurilor imobiliare din străinătate. Mulți români care trăiesc de ani de zile în diaspora au ajuns să dețină acolo și imobile, așa că le oferim ocazia să le tranzacționeze și pe piața românească, prin rubrica Imobiliare din străinătate. Cine mai are încă bani de investit va putea astfel să compare randamentul unui apartament de lux din Cotroceni cu unul la Paris, Londra sau Barcelona. Chiar sunt curios care va câștiga? J
Toate astea vin în întâmpinarea acelei dorințe a românului trecut prin comunism și neostoită încă, după 30 de ani de democrație: aceea de a fi proprietar de casă. Știm deja din statisticile europene că România are cel mai mare procent de proprietari din UE ((94% comparativ cu media UE de 70%), dar și cel mai mare procent de populație care trăiește în locuințe supraaglomerate (46% față de doar 17% media UE). Acești indicatori ne arată că mai sunt mulți români care visează la propria casă, în timp ce împart același apartament cu familia extinsă. Pentru că fie pandemia cât de rea, tot mai bine o treci în casa ta. Vom vedea dacă cu chirie sau cu rate la bancă.
Eu vă spun deocamdată rămas bun pentru 2020. A fost un an ciudat. Vom vedea cum va fi și 2021. Orice ar fi, însă, noi vă așteptăm pe Anunțul Telefonic cu oferte pentru toate buzunarele, proprietari, chiriași sau investitori de ocazie, și chiar cu o surpriză, despre care vom povesti mai multe la anul: Detectorul de servicii. Un loc în care vom aduce împreună nevoia cu oferta de orice fel din București.
Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de peste 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.
5.500 vizualizari 25.11.2020