Tudor Ion - Cabinet Avocatura Bucuresti

Patrimoniul defunctului se transmite prin:- mostenire legala;- mostenire testamentara.

O parte a patrimoniului defunctului se transmite prin mostenire testamentara, iar cealalta prin mostenire legala.

Mostenitorii legali sunt:- sotul supravietuitor;- rudele defunctului;- comuna, orasul sau municipiul in a carui raza teritoriala se aflau bunurile la data deschiderii succesiunii-in cazul cand nu exista mostenitori legali sau testamentari.

Reprezentarea succesorala este un beneficiu legal conform caruia un mostenitor legal de un grad mai indepartat (numit reprezentant), urca, in virtutea legii, in drepturile ascendentului sau (numit reprezentat), pentru a culege partea de mostenire ce I s-ar cuveni acestuia daca nu ar fi fost nedemn fata de defunct sau decedat la data deschiderii succesiunii.

Prin autoritate parinteasca se inteleleg toate drepturile si obligatiile pe care parintii, in mod egal, le au fata de copil, atat in ceea priveste persoana copilului, cat si in ceea ce priveste bunurile lui.Autoritatea parinteasca se exercita pana cand copilul dobandeste capacitatea deplina de exercitiu, respectiv:- a implinit varsta  de 18 ani;- s-a casatorit(minorul de 16 ani);- a fost declarat capabil inaintea varstei de 18 ani prin hotarare judecatoreasca (a dobandit capacitate de exercitiu anticipata);

Parintii sunt obligati in mod solidar:- sa dea intretinere copilului lor minor;- sa ii asigure cele necesare traiului;- sa ii asigure educatia,invatatura si pregatirea profesionala.

Parintii sunt obligati sa il intretina pe copilul devenit minor daca se afla in continuarea studiilor pana la terminarea acestora, dar fara a depasi varsta de 26 de ani.Copilul datoreaza respect parintilor sai, indiferent de varsta sa.De asemenea, copiii au fata de parinti obligatia de intretinere, in conditiile legii.Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, in afara dreptului la mostenire si la intretinere.

Este locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa, locuinta sotului la care se afla copiii. Nici unul dintre soti, chiar daca este proprietar exclusiv al imobilului care reprezinta locuinta familiei nu poate instraina sau inchiria locuinta fara consimtamantul scris al celuilalt sot. Bunurile care mobileaza sau decoreaza locuinta familiei pot fi instrainate doar cu acordul scris al celuilalt sot.

Daca celalalt sot refuza sa isi dea acordul fara un motiv legitim, sotul interesat se poate adresa instantei de tutela pentru ca aceasta sa autorizeze incheierea actului. Sotii pot face cunoscut tertilor faptul ca o anumita locuinta este locuinta familiei. Oricare dintre soti poate cere notarea in cartea funciara a faptului ca un anumit imobil reprezinta locuinta familiei sale.

Reglementarea activitatii de intermediere, respectiv stabilirea regimului juridic al acestui contract era necesara avand in vedere numeroasele raporturi juridice de acest gen, diversele forme de intermediere precum si clarificarea unor confuzii  in ce priveste acest gen de contract.

Astfel, art.2096 din Codul civil prevede ca intermedierea este contracul prin care intermediarul se obliga fata de client sa il puna in legatura cu un tert, in vederea incheierii unui contract. Prin urmare, intermediarul are doar obligatia de a pune pe client in legatura cu un potential contractant iar nu de a incheia un anumit act juridic  in numele si pe seama clientului.

Caracterul independent al intermediarului, care nu face  parte din categoria prepusilor ori auxiliarilor comerciantului rezulta din prevederile art.2096 care dispune ca ca intermediarul nu este prepusul partilor intermediate si este independent fata de acestea in executarea obligatiilor sale.

Principala obligatie a  intermediarului, de a pune clientul cu tertul in vederea incheierii unui contract, este de rezultat, astfel ca numai obtinerea rezultatului si incheierea contractului fac sa se nasca dreptul intermediarului la remuneratie(art.2097 alin. (1). In exercitarea atributiilor sale intermediarului ii revin si alte obligatii intre care aceea de a se comporta cu buna credinta si de a depune diligenta necesara.

Referitor la obligatiile clientului, conform art.2097, intermediarul are dreptul la o remuneratie din partea clientului numai in cazul in care contractul intermediat se incheie ca urmare a intermedierii sale.

In lipsa conventiei partilor sau a unor prevederi legale speciale, intermediarul are dreptul la o remuneratie in conformitate cu practicile anterioare statornicite intre parti sau uzantele existente intre profesionisti pentru astfel de contracte.Intermediarul este indreptatit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru intermediere, daca se stipuleaza expres in contract.Intermediarul este obligat sa comunice tertului toate informatiile cu privire la avantajele si oportunitatea  incheierii contractului intermediate, cu conditia sa nu prejudicieze in mod culpabil interesele clientului.

Potrivit art. 2101, clientul are obligatia sa comunice intermediarului daca s-a incheiat contractul intermediat, in termen de cel mult 15 zile de la incheierea acestuia, sub sanctiunea dublarii remuneratiei, daca prin contract nu se prevede altfel.

Art.1707 din Codul civil referitor la garantia contra viciilor bunului vandut prevede  urmatoarele conditii:

• (1) Vanzatorul garanteaza  cumparatorul contra oricaror vicii ascunse care fac bunul vandut impropriu intrebuintarii la care este destinat sau care ii micsoreaza intr-o asemenea masura intrebuintarea sau valoarea incat, daca le-ar fi cunoscut, cumparatorul nu ar fi cumparat sau ar fi dat un pret mai mic.
• (2) Este ascuns acel viciu care, la data predarii, nu putea fi descoperit, fara asistenta de specialitate, de catre un comparator prudent si diligent.
• (3) Garantia este datorata daca viciul sau cauza lui existau la data predarii bunului.
• (4) Vanzatorul nu datoreaza garantie contra viciilor pe care cumparatorul le cunostea la incheierea contractului.
• (5) In vanzarile silite nu se datoreaza garantie contra viciilor ascunse.

Se constata ca actualul text al codului civil a preluat cei trei parametri traditionali insa precizeaza faptul ca garantia va fi datorata daca viciul sau cauza lui exista la data predarii bunului. Se poate deduce ca, in ipoteza in care viciul se manifesta intre momentul incheierii contractului si  momentul predarii bunului  ar fi incidente dispozitiile art.1690  privind “Starea bunului vandut”. Astfel, conform art.1690 alin.1, bunul vandut  trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului. Cumparatorului ii incumba obligatia ca, imediat dupa preluare, sa verifice starea bunului potrivit uzantelor. Daca in urma verificarii sunt descoperite vicii, cumparatorul trebuie sa il informeze pe vanzator despre acestea fara intarziere. In lipsa informarii se considera ca vanzatorul si-a executat obligatia prevazuta la alin.1.

La ultimul alineat se prevede ca, in privinta viciilor ascunse, dispozitiile art. 1707-1714 din cod raman aplicabile. Reglementarea garantiei pentru buna functionare a fost determinata de cresterea nivelului tehnologic. Astfel, art.1716 prevede ca, in afara de garantia contra viciilor ascunse, vanzatorul care a garantat pentru un timp buna functionare a bunului vandut este obligat in cazul oricarei defectiuni ivite inauntrul termenului de garantie sa repare bunul pe cheltuiala sa. Daca reparatia este imposibila sau daca durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut . In lipsa unui termen prevazut in contract sau in legea speciala, durata maxima a reparatiei este de 15 zile de la data cand cumparatorul a solicitat repararea bunului.

Daca vanzatorul nu inlocuieste bunul intr-un termen rezonabil, potrivit cu imprejurarile, el este obligat, la cererea cumparatorului, sa ii restituie pretul primit in schimbul inapoierii bunului. Este de retinut ca pentru a putea exercita dreptul de garantie recunoscut cumparatorul trebuie sa comunice defectiunea de indata ce a descoperit-o si, in orice caz, inainte de implinirea termenului de garantie.

Printre  modificarile si completarile aduse Codului penal  prin Legea nr.202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor se poate mentiona si art. 741.

 Pentru aplicarea art. 741 C.pen. este necesar  a fi indeplinite in mod cumulativ urmatoarele cerinte:

• prima conditie se refera la faptul ca trebuie sa fie vorba de infractiunile enumerate in alin. 1 si anume: gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu prevazute in prezentul cod ori a unor infractiuni economice prevazute in legi speciale.Se poate constata ca norma nu este sufficient de precisa in ce priveste delimitarea cu privire la “infractiunile economice prevazute in legi speciale”;
• a doua cerinta este in sensul ca dispozitiile prevazute in alin.(1) si (2) nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin.(1) si (2);
• a treia conditie o reprezinta recuperarea integrala a prejudiciului  in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la solutionarea cauzei in prima instanta, situatie in care limitele pedepsei prevazuta de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro , in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o amenda administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Ratiuni de politica penala reclama admiterea unor exceptii de la oficialitatea procesului penal, cand o ocrotire mai buna a valorilor sociale s-ar realiza daca s-ar lasa la aprecierea victimei infractiunii necesitatea tragerii la raspundere penala a infractorului prin introducerea palngerii prealabile, sau, dimpotriva nesanctionarea acestuia  pentru ca o astfel de plangere nu s-a facut, ori daca s-a facut  a fost retrasa, sau partile se impaca.

Prin urmare, plangerea prealabila este incunostiintarea facuta organelor judiciare de catre persoana vatamata cu privire la fapta savarsita si vatamarea suferita prin aceasta. In cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala.Potrivit art.283 C.proc. pen. , plangerea prealabila trebuie sa cuprinda: descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca partea vatamata se constituie parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.

Este de precizat ca un element important il reprezinta precizarea autorului faptei.

Totusi, in cazul savarsirii unei infractiuni flagrante, chiar daca aceasta este una din infractiunile la care se refera art.  279 alin. (2) C.proc. pen., fiind necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate pentru punerea in miscare a actiunii penale, organul de urmarire penala este obligat sa intocmeasca procesul -verbal de constatare, indiferent de manifestarea de vointa a persoanei vatamate.

In ceea ce priveste termenul de introducere a plangerii prealabile, art. 284 C.proc.pen prevede ca, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de doua luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul.

Cand persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita  a reclama a stiut cine este faptuitorul

Dupa ce in art.1270 din noul Cod Civil este reglementat principiul fortei obligatorii a contractelor, urmatorul articol, 1271 din noul Cod Civil a creat posibilitatea instantei de a interveni, peste vointa partilor, in contract, prezumandu-se ca exista o cerere de revizuire formulata de partea interesata.

 Impreviziunea apare astfel ca un mijloc de drept eficient pentru rezolvarea unor situatii juridice de origine contractuala, determinate de schimbarea drastica si imprevizubila a imprejurarilor economice din momentul executarii contractului fata de cel al incheierii acordului de vointa al partilor contractante, cu scopul de a repune partile in situatia anterioara aparitiei dezechilibrului contractual, ca urmare a interventiei instantei, prin remediul adaptarii ori prin pronuntarea incetarii acestuia. In sensul celor de mai sus art.1271 din noul Cod civil prevede:

(1) partile sunt tinute sa isi execute obligatiile, chiar daca executarea lor a devenit mai oneroasa, fie datorita cresterii costurilor executarii propriei obligatii, fie datorita scaderii valorii contraprestatiei;

(2) cu toate acestea, daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unor schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate sa dispuna:

a) adaptarea contractului pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor;

b) incetarea contractului, in momentul si in conditiile pe care le stabileste;

(3) Dispozitiile alin.(2) sunt aplicabile numai daca:

a) schimbarea imprejurarilor a intervenit numai dupa incheierea contractului;

b) schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acesteia, nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului;

c) debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor si nici nu putea fi in mod rezonabil considerat ca si-ar fi asumat acest risc;

d) debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului.

Teoria impreviziunii nu era consacrata legislativ, totusi, au existat solutii in sensul admiterii unor astfel de actiuni, jurisprudenta admitand astfel de situatii in cazuri cum ar fi in contractele care presupun o executare in timp, contracte de inchiriere sau partaj succesoral.

 Prin intrarea in vigoare a noului Cod Civil, existenta art.1271 acorda judecatorului parghiile necesare pentru aplicarea impreviziunii in conditiile prevazute in mod expres in lege.

Din punct de vedere al laturii obiective,infractiunea prev. de art.272 din Legea 31/1990,pe care o analizam,se comite de obicei prin actiune, presupunand folosirea unor bunuri sau a creditului unei societati, folosire care este contrara interesului social.

Astfel, ca modalitati ale elementului material putem intalni urmatoarele actiuni concrete sau inactiuni:

- folosirea abuziva a bunurilor societatii, prin aceasta intelegand ca autorul efectueaza atat acte de dispozitie, cat si acte de administrare (utilizarea bunurilor societatii in scop personal, preluari din casieria societatii in scopul unor cheltuieli personale, preluarea de catre societate a cheltuielilor personale ale administratorilor);

- folosirea creditului (credibilitatii, bunului renume) societatii contrar interesului societatii, fapta prin care subiectul activ compromite integritatea activului social, expunand societatea la un risc fara speranta unei garantii rezonabile;- fapta directorului de a nu recupera in mod intentionat o creanta de la o societate la care are un interes (inactiune);

Actul contrar interesului social este cel care contravine obiectivelor legale si statutare, iar caracterul contrar trebuie evaluat in raport cu momentul comiterii infractiunii, administratorii si directorii raspunzand pentru deciziile luate si beneficiind de exonerare doar daca probeaza ca au actionat rezonabil, pe baza unor informatii adecvate si in interesul societatii, atunci cand au luat o decizie de afaceri care, totusi, a produs prejudicii societatii.

Se poate constata o dubla natura, de masura discretionara adoptata prin vointa unilaterala a asociatilor dar si de sanctiune a administratorului.

Astfel, noul Cod civil are in vedere raporturi contractuale dintre persoana juridica si organele sale de administrare iar art.209 alin.(3)prevede ca “raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de constituire sau statut”. 

Dispozitiile art.72 din Legea societatilor comerciale nr.31/1990 sunt in sensul ca “obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat”.

Dispozitiile art.137 lin(4) din Legea nr.31/1990 prevad ca “administratorii pot fi revocati oricand de catre adunarea generala ordinara a actionarilor”. In consecinta, este posibila revocarea administratorului prin hotararea adunarii generale, in orice moment si fara a fi incunostiintat cel in cauza, temeiul fiind pierderea increderii societatii in administrator. Desigur ca aceasta masura poate interveni si ca o sanctiune pentru nerespectarea obligatiilor contractuale sau legale, incompetenta, frauda, activitate ineficienta, greseli in gestiune.

Potrivit dispozitiilor art.216 alin(2) din noul Cod civil “administratorii nu pot insa ataca hotararea privitoare la revocarea lor din functie. Ei au numai dreptul de a fi despagubiti daca revocarea fost nejustificata sau intempestiva si au suferit astfel un prejudiciu”. Deci, administratorii societatii comerciale nu pot ataca cu o actiune in anularea hotararii adunarii generale si nici nu pot apela la instanta pentru a fi reintegrati in functie. Daca insa dovedesc un prejudiciu, ei pot cere doar despagubiri, in cazul in care revocarea a avut loc in mod abuziv sau fara justa cauza.