Infant Kineto Clinic kinetoterapie pediatrica Bucuresti

Psihologie

...
Psihologie

În timp ce românii se plâng din ce în ce mai des de efectele psihologice ale stresului și anxietății, Asociația Americană de Psihologie ne spune că 1 din 3 copii suferă de depresie și vorbește chiar despre un nou sindrom, ATCP, (Angered Temper with Choleric Progression), pe care cei mici îl manifestă atunci când se simt neglijați de către părinți. Problemele de comportament pot fi cauzate și de rata crescută a divorțurilor sau de izolarea celor mici în universul tabletelor și al telefoanelor de ultimă generație. În aceste condiții, psihologul nu mai este ocolit, ci devine un prieten care, folosindu-se de experiența sa, vă poate ajuta să depășiți cu bine momentele de criză din viața dumneavoastră sau a copiilor dumneavoastră. Care sunt semnele care îi trimit pe copii la psiholog?

În cazul copiilor, ajung uneori, la noi, părinți care se plâng că cei mici fac dese crize de furie, sunt agitați sau din contră, devin retrași, introvertiți și apatici. Sunt situații când mămicile, dacă observă că cel mic are un somn agitat, evită contactul cu animalele sau îi este teamă să rămână singur în cameră, caută suportul psihologilor noștri pentru a depăși perioada dificilă. Indiferent care ar fi motivul de îngrijorare, o vizită la psiholog vă poate ajuta să înțelegeți mai bine cum puteți să gestionați diferitele situații de criză din viața copilului dumneavoastră.

Care sunt armele psihologului?

Principala metodă a psihologului este conversația, nu medicamentele. El vorbește cu pacientul său, îi află problemele și îi deschide sufletul, observă cu atenție gândurile și trăirile, aplică diferite teste sau chestionare, aflând astfel personalitatea și problemele și stabilind care este calea cea mai bună de a lupta împotriva lor.

Un bun specialist cu experiență în psihologia pediatrică, atunci când are în față un copil, știe să și-l apropie și să îl cunoască prin diferite metode: un test amuzant („Testul arborelui”), un joculeț distractiv sau orice formă de comunicare cu care cel mic se simte cel mai confortabil.

Psihologul nu mai trebuie deci ocolit, iar vizita la cabinetul de psihologie nu înseamnă că pacientul este bolnav. Adesea, soluțiile pentru problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi, fie cu propria persoană, fie cu cei apropiați, de vârstă mai mare sau mai mică, nu sunt la îndemâna noastră pentru că suntem prea implicați sau prea obosiți să le mai vedem. Dar un bun psiholog poate face asta pentru noi sau pentru copiii noștri.