FarmaciaTa

Homeopatie

...
Hipertensiunea arteriala

Cu gust acrisor si diferite culori, albe, rosii si negre, coacazele sunt o sursa excelenta de vitamina C: 80-100% se pastreaza in produsele obtinute (suc, sirop, vin). De asemenea, coacazele se folosesc cu succes in sfera terapeutica: hipertensiune, afectiuni renale, tulburari specifice menopauzei, anemie, probleme digestive.

 

Coacazele contin apa, zaharuri, acizi, substante proteice, celuloza, saruri minerale, provitamina A, vitaminele B1, B2, B6, vitamina C, vitamina PP, antocian. Gratie acestor antociani, coacazele mentin vitamina C in stare stabila si in forma activa biologic. Coacazele sunt totodata foarte bogate in magneziu si fier, care le imprima actiune hematopoietica, deci antianemica.

 

Coacazele negre, cele mai bogate fructe in vitamina C

Coacazele albe si rosii se pot consuma in stare proaspata, sub forma de suc pur sau diluat cu apa (100-500 ml pe zi, in 3-4 reprize), precum si ca jeleu. Ele au efect remineralizant, laxativ, diuretic, depurativ si hemostatic. Sunt recomandate in caz de inapetenta, dispepsii, inflamatii digestive si urinare, insuficienta hepatica, reumatism, guta, constipatie, afectiuni febrile. Coacazele negre au cel mai mare continut de vitamina C dintre toate fructele, stimuland secretia sucului gastric. Elibereaza organismul de toxine si contribuie la scaderea acidului uric si a colesterolului. Coacazele negre au actiune antialergica (alergii respiratorii, urticarie).

 

Coacazele negre reduc colesterolul si protejeaza inima

Studiile stiintifice au demonstrat rolul deosebit de benefic al coacazelor negre in afectiunile cardiace, precum si pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale. Cura cu aceste fructe este recomandata persoanelor hipertensive si femeilor care sufera de tulburari ale circulatiei cauzate de menopauza. Coacazele negre au actiune cardioprotectoare, prin reducerea considerabila a colesterolului. Activitatea antioxidanta a coacazelor ar putea explica potentialul lor cardioprotector. Intr-un studiu asupra capacitatii antioxidante a alimentelor, utilizand un test numit ORAC (Oxygen Radical Absorbing Capacity), coacazele au obtinut unul dintre punctajele cele mai mari. Componenta principala ce imprima actiunea antioxidanta o constituie polifenolii, in special flavonoidele, care ar putea actiona ca antioxidanti pentru a inhiba oxidarea LDL (colesterolul „rau"), reducand si inflamarea vasculara prezenta in ateroscleroza.

 

Infuzie de coacaze negre, impotriva hipertensiunii arteriale

Infuzia din frunze de coacaz negru are actiune calmanta, hipotensiva si diuretica si se foloseste in urticarie, hipertensiune arteriala, alcoolism sau periartrita scapulo-humerala. Se beau cate 100 ml, de doua ori pe zi (dimineata si seara).

Decoctul din frunze de coacaz negru se prepara dintr-o lingura de frunze uscate la 200 ml apa rece. Este indicat in tratarea intepaturilor de insecte, deoarece are actiune calmanta.

 

Impotriva hipertensiunii arteriale se pun 100 g de frunze de coacaz negru intr-un litru de apa clocotita. Se lasa sa infuzeze 15 minute. Se beau 5 cesti pe zi.

 

In caz de colici nefritice se lasa sa infuzeze 40 g de frunze de coacaz negru intr-un litru de apa clocotita, timp de 15 minute. Se bea cate o ceasca dupa fiecare masa.

 

Recent, cercetatorii au descoperit ca uleiul de samburi de coacaze negre ar putea imbunatati activitatea neuronilor, prin doi compusi: acidul alfa-linolenic si acidul stearidonic.

 

Uz extern

Pelteaua de coacaze negre, amestecata cu putina apa calda este indicata in faringitele granulomatoase. Se face gargara de cateva ori pe zi. Impotriva durerilor de gat sau amigdalelor inflamate se face gargara cu suc de coacaze negre, de mai multe ori pe zi.

 

Dr. Ruxandra Constantina,

Medic specialist medicina de familie,

Competenta apifitoterapie,

Centrul Medical Med-As,

www.med-as.ro, Call-center: 021.9232

...
Remedii homeopate pentru bolile de inima

Modificarile climatice din timpul verii pot solicita atat aparatul cardiovascular, cat si pe cel respirator. Aceasta din cauza temperaturilor ridicate si umiditatii aerului. In prezent, bolile inimii se situeaza pe primul loc intre cauzele mortalitatii.

 

Exista multe patologii ale cordului in care homeopatia poate aduce ameliorari, de la angina pectorala (durere retrosternala ce apare la efort), insuficienta cardiaca a pompei ventriculului stang sau drept, la ateroscleroza (obstructie arteriala prin depuneri de grasimi si calciu), anevrism (dilatatii segmentare anormale), infarct (necroza a miocardului cauzata de opriri ale circulatiei sangelui in arterele coronare), valvulopatii (afectarea valvelor inimii), hipertensiune, hipotensiune si miocardite (afectari inflamatorii sau degenerative ale muschiului inimii).

Cardiopatia ischemica (aport insuficient de sange oxigenat prin arterele coronare afectate de procesul aterosclerotic) este de departe cea mai frecventa boala la adultii peste 40 de ani. Strans legat de cardiopatia ischemica este infarctul de miocard, a carui frecventa a crescut in ultimele decenii de trei-sase ori.

La sexul feminin exista o incidenta crescuta a cardiopatiilor congenitale, a carditei de cauza reumatismala, cu stenoza valvei mitrale. La menopauza apar frecvent hipertensiunea si cardiopatia ischemica.

La sexul masculin sunt comune valvulopatiile aortice, de etiologie reumatismala sau luetica (sifilis). Dupa 40 de ani apar cardiomiopatia, cauzata de alcool in exces, cardiopatia ischemica, iar tardiv, hipertensiunea.

 

Cauzele bolilor de inima

Studii stiintifice arata ca, din punct de vedere psiho-emotional, bolile cardiace (mai ales cele dobandite) se manifesta frecvent la cei care isi traiesc viata in conditii de stres. La aceste persoane eforturile depuse depasesc cu mult limitele lor emotionale. Astfel apare epuizarea fizica. Alaturi de cauzele mental-emotionale se numara alimentatia dezordonata, cu multe grasimi de origine animala, excesul de sare si dulciuri, sedentarismul.

 

Remedii homeopate

In cazul unei arterioscleroze instalate, cu ajutorul homeopatiei, degradarea este mult mai lenta, iar riscul complicatiilor cerebrale, cardiace si psihice este mult mai mic.

Impotriva anginei pectorale se folosesc:

Cactus grandiflorus - senzatie de sufocare si durere, ca si cum inima ar fi stransa cu o banda de fier; transpiratie rece, insotita de dispnee (respiratie dificila) si palpitatii puternice; Latrodectus Mactans - dureri violente la nivel precordial, insotite de anxietate si agitatie. Durerea iradiaza pana la degetele mainii stangi. In caz de infarct, acest remediu ajuta la recuperarea sau limitarea zonei necrozate (distruse); Arnica - puls slab si neregulat, durere severa in cotul bratului stang si intepaturi in regiunea precordiala. In caz de insuficienta cardiaca:

Crataegus - cardiomegalie (crestere in volum a inimii) si dispnee, la cel mai mic efort; edeme cardiace, cianoza extremitatilor, insomnii de origine cardiaca; Digitalis - puls foarte lent, inima obosita, respiratie neregulata, cianoza cutanata, a buzelor si a limbii. Remedii indicate impotriva miocarditei (inflamatia muschiului inimii):

Arsenicum iodatum este util in orice inflamatie acuta a muschiului cardiac, dar si in degenerescenta grasoasa a cordului. De asemenea, este folosit cu succes in majoritatea bolilor cardiace si in antecedentele de tuberculoza, la pacienti care nu si-au revenit complet dupa boala respectiva. In caz de pericardita (inflamatia pericardului) constrictiva cu sensibilitate digestiva si edeme este recomandata Bryonia.

Impotriva hipertensiunii sunt utile Sanguinaria si Lycopus virginicus (HTA cu activitate cardiaca tumultoasa si fortata. Totodata, cele doua sunt indicate in astm cardiac, dureri reumatismale si hipertiroidie.

In ceea ce proveste palpitatiile, recomandata este Spigelia (palpitatii acute si violente). Tromboza arteriala (formarea unui cheag de sange in arterele cerebrale, cardiace sau la nivelul membrelor) beneficiaza de tratament homeopat cu remedii preparate din venin de sarpe si albina, astfel:

Bothrops lanceolatus (vipera galbena) si Lachesis mutus. Acestea sunt benefice in tromboze si fenomene trombotice ca hemiplegie, afazie, incapacitate de a articula cuvintele in urma unui atac vascular cerebral si in hipertensiune; Apis (albina) este remediul specific pentru tromboza de la nivelul coapsei.

 

Dr. Adrian Dumitrescu,

Medic-lector homeopatie, specialist pediatrie,

e-mail: dumitrescu.md@gmail.com

Telefon: 0766.437.264.